Ştiri
Atmosferă ca în infern, mai lipsesc smoala și pucioasa: Temperaturi record înregistrate în trenurile CFR

La peste 35-38 de grade în aer, temperaturile pot însemna, la nivelul şinei şi al cutiei vagonului, chiar şi peste 50 de grade Celsius.

CFR Călători avertizează, într-un comunicat postat pe site-ul companiei, că instalaţiile de climatizare din trenuri ar putea să funcţioneze fără a mai asigura răcirea în parametri normali, din cauza temperaturilor exterioare crescute. Aflate la peste 35-38 de grade în aer, acestea pot însemna, la nivelul şinei şi al cutiei vagonului, chiar şi peste 50 de grade Celsius.

 

Redăm, în continuare, comunicatul companiei feroviare, potrivit YesComment:

 

„În contextul prognozelor emise de Administrația Națională de Meteorologie privind temperaturile ridicate și disconfortul termic accentuat din această perioadă, CFR Călători face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare.

 

Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic – funcțional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs. Pot apărea situații în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 – 38 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna și peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcționeze fără a mai asigura răcirea în parametri normali.

 

Pentru menținerea în funcțiune a instalațiilor de climatizare au fost dispuse măsuri suplimentare de mentenanță climă în reviziile de vagoane care formeaza garniturile de tren precum și însoțirea cu electricieni de vagoane în anumite intervale orare,  atunci când sunt situații de caniculă.

 

În condițiile utilizării întregului parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și în vederea adaptării cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor să își planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziție în graficul unei zile de circulație și să își procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens.

 

Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație de 30 de zile, utilizând următoarele canale:

 

-    online de pe ro;

-    de la automatele de vânzare bilete din gări;

-    din aplicația mobilă “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online”;

-    direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR Călători;

-    de la distribuitori autorizați (agenții de turism).

 

În stațiile mari, cu trafic crescut de pasageri, vor fi efectuate controale la urcarea în trenurile CFR Călători. În acest sens, este bine ca pasagerii să aibă pregătite legitimațiile de călătorie pentru optimizarea urcării.

 

Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. În principalele stații de cale ferată cu trafic sporit, personalul CFR Călători este pregătit să ofere apă călătorilor, în situații deosebite.

 

CFR Călători recomandă pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale,

 

-    să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;

-    să aibă medicația necesară în caz de nevoie;

-    să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor”.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Trenul vacanței a uitat Botoșaniul în gară: Suceava și Iași au curse directe spre litoral
Cum ar urma să funcționeze „trenul – autobuz”, noul concept pe care CFR vrea să îl aducă și la Botoșani

 

ALERTĂ meteo: Botoșaniul sub COD GALBEN în următoarele ore
Meteorologii au emis o avertizare meteo de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.
Tânăr din municipiu plasat sub control judiciar după furturi în lanț
În urma cercetărilor efectuate față de un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani, privind săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, la data de 5 decembrie 2022, față de acesta, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
O botoșăneancă puțin băută și FĂRĂ permis a lovit mașina unei șoferițe
Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis.
Au început să se elibereze abonamentele de maxi-taxi GRATUITE, pensionarii stau deja la coadă – FOTOGALERIE
Societatea Microbuzul a început să elibereze abonamente pentru anul 2023 pensionarilor din municipiul reședință de județ.
DOLIU la PSD Botoșani: S-a stins din viață un consilier local - Om devotat, energic și echilibrat
Mesaj de condoleanțe transmis de PSD Botoșani.
Se aglomerează camerele de gardă: Sute de botoșăneni la spital cu viroze în ultimele zile
La nivelul județului Botoșani sunt înregistrate tot mai multe infecții respiratorii.
Cariere profesionale alese în stil european cu elevi din patru țări – VIDEO & GALERIE FOTO
Proiectul „Bright Careers” este implementat la Botoșani prin programul Erasmus+ datorită echipei de cadre didactice de la Școala Profesională ”Sfântul Apostol Andrei” Smârdan.
Polițiștii botoșăneni, întâlnire cu șoferi pericol public – FOTOGALERIE
O nouă acțiune a polițiștilor botoșăneni.
TRAGET livrează soluții pentru locuința ta! Ce tapet alegi pentru camera copilului tău?
(P) Suntem deja în febra cumpărăturilor și ne pregătim pentru mult așteptate sărbători de iarnă. Abia așteptăm să decorăm cu tot felul de luminițe și decorațiuni specifice ce ne vor umple casa și sufletul de fericire. Ne plac astfel de schimbări mai ales atunci când vine vorba despre locuința noastră. Spiritul de sărbătoare ne încarcă cu energie pozitivă și ne bucurăm de fiecare moment alături de familie și de cei dragi.
„Atelierul de iarnă” se deschide miercuri la Colecția de Artă
Expun artiștii botoșăneni Cristian Bîrzoieș, Liviu Șoptelea și George Șpaiuc.
Faceți REZERVE: Municipiul Botoșani și patru comune rămân fără apă de joi seara
Ambulanță lovită în plin de o mașină, tânără rănită în urma impactului - FOTOGALERIE
Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de 6 decembrie 2022.
Creșă nouă pentru municipiul Botoșani, va primi aproximativ 40 de copii – GALERIE FOTO
În aproximativ 12 luni, părinții botoșăneni își vor putea înscrie copiii la o nouă creșă. 
Școlile din Botoșani fac angajări – POSTURILE scoase la concurs
Mai multe unități de învățământ organizează examen pentru ocuparea unor posturi.
Elevi chiulangii culeși de polițiștii locali de pe stradă și duși în clase – FOTO
Polițiștii locali anunță că vor continua monitorizarea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.
În această dimineață: Șoferiță de 29 de ani moartă într-un accident rutier
Un autoturism s-a răstunat în această dimineaţă pe un drum din județul Iași.
Reacția ministrului de Externe moldovean după ce o rachetă a căzut într-o livadă, la nici 30 de km de Botoșani
Localnicii spun că au auzit două explozii puternice, potrivit unor mesaje pe reţelele de socializare.
Un bebeluș de 8 luni așteaptă îngerii Crăciunului pentru un transplant, Vlad Plăcintă cere ajutor: Doar împreună învingem
”​​Am primit zilele acestea prețul vieții copilului meu”. Sunt rândurile scrise de o mamă care a ajuns la limita suferinței.
A ”uitat” că nu mai are voie de conducă, și-a adus aminte când i-au apărut înainte polițiștii
Tânărul de 24 de ani este cercetat penal pentru conducere fără permis.
Elevul din Botoșani care l-a ironizat pe Cheloo la iUmor, dar l-a cucerit pe Mihai Petre: De azi sunt șmecher, fac ce vreau euFOTO&VIDEO
Teddy Ștefănescu, timiditate și șmecherie pe scena iUmor.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
"Am trimis opt jucători la echipa a doua. Ei toți, cei opt jucători, vor evolua în Cupa României, acum, cu Botoșani. Niciun jucător de bază nu va face deplasarea. Îi dăm posibilitatea lui Iftime, poate câștigă și el un meci ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9126 lei
USD
Dolarul SUA
4.6804 lei
CHF
Francul elveţian
4.9667 lei
GBP
Lira sterlină
5.6911 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4228 lei
XAU
Gramul de aur
266.7598 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2374 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1838 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1421 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2019 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6605 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.0 o C
Dorohoi
0.8 o C
Bucecea
1.9 o C
Darabani
0.1 o C
Saveni
1.0 o C
Ştefăneşti
4.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.