Se spune că în fiecare familie de armean de astăzi există un sfânt. Fiecare casă mențiune viu un altar dedicat victimelor genocidului din urmă cu mai bine de 100 de ani.
Vineri, 5 noiembrie, de la ora 17.00, la sediul Filialei Botoșani a Uniunii Armenilor din România a fost vizionat filmul "Când moartea întârzie să apară". Este povestea lui Harutiun Fringhian - prezentată de Varujan Vosganian în "Cartea șoaptelor", un scurtmetraj realizat de Armine Vosganian. De asemenea, cei prezenți la eveniment au urmărit și tulburătorul documentar "Strunga", de Mihai Stepan Cazazian, un film despre orfelinatul în care au fost strânși cei mai tineri supraviețuitori ai genocidului.
Cu o întârziere ce are la bază motive obiective, la Botoșani, evenimentele dedicate Zilei Armeniei au avut loc în această săptămână. Proiecții de filme, invitați de aproape sau de departe, expoziții.
Vineri seara, alături de Armine Vosganian s-a aflat și tatăl său, scriitorul Varujan Vosganian, care într-un scurt discurs le-a vorbit celor prezenți despre ”puterea armenilor de a supraviețui și de a empatiza unii cu alții”.
Este tulburător și totodată exemplar modul în care armenii de astăzi își cinstesc martirii. Iar în preajma zilei de 21 septembrie, când Republica Armenia își cinstește independența, acest lucru devine nu doar o datorie, cât mai ales o motivație. Și nu o fac subversiv, nici cu vreun sentiment al vinovăției sau o ascunsă mândrie. Dimpotrivă. Biserica Armeniei a canonizat un milion și jumătate de martiri masacrați în timpul Imperiului Otoman. Copii, femei, bătrâni. Intelectuali, țărani, meșteșugari. Cu toții au fost secerați fără milă.
Iar armenii de astăzi continuă să vorbească lumii despre istoria lor, o arată lumii așa cum a fost.
Evenimentele dedicate Zilei Armeniei la Botoșani se derulează la Filiala Botoșani a Uniunii Armenilor din România și sunt moderate de către președintele UAR, Cristian Lazarovici.
Armine Vosganian este actriță, dar și regizoare. Nu se află pentru prima dată la Botoșani, fiind de altfel o foarte activă membră a comunității armenești.
-Cum e orașul Botoșani astăzi? Mai are parfum armenesc?
-Mie mi se pare că are un parfum intens armenesc. Clădirile sunt absolut superbe, am filmat mult clădirile, pentru că eu lucrez acum la un documentar serial despre comunitățile armenești. Realizez interviuri în special cu vârstnici, iar Botoșaniul a fost una dintre primele destinații. Deci am filmat fiecare clădire, mai mare, mai veche, teatrul la fel, mai ales că știm că armenii au contribuit și ei la construcția teatrului. Bisericile, la fel. Este un oraș care îmi place foarte mult.
-Cum se văd Botoșanii de departe, dar rămânând în interiorul comunității dvs.?
-Despre comunitatea din Botoșani, deși nu mai este atât de numeroasă, se vorbește cu mare respect. Comunitatea din Botoșani este mereu prezentă la toate evenimentele armenilor din țară, de asemenea organizează și aici, la Botoșani, evenimente la care participăm noi, cei din București. Și suntem foarte apropiați.
-Ce se întâmplă în seara aceasta?
-Avem proiecția a două documentare. Primul documentar este exercițiul meu din anul doi de facultate, un scurtmetraj care dramatizează povestea testamentului lui Harutiun Fringhian, din ”Cartea Șoaptelor”. Al doilea documentar, Strunga, vorbește despre supraviețuitorii cei mai tineri ai genocidului, copiii rămași orfani pe care românii i-au primit cu brațele deschise. Despre cum la Strunga, aproape de Botoșani, într-un complex balnear, s-a creat un orfelinat pentru câteva sute de copii din Anatolia.
-Ați urmat actorie și regie. Cum a fost la acest scurtmetraj din ”Cartea Șoaptelor”, scrisă de tatăl dvs., Varujan Vosganian? Nu este dificil să lucrați pe un text atât de intim? E riscant, e provocator?
-E riscant, e provocator, dar procesul nu a fost atât de dificil pe cât ar părea, pentru că tata este foarte deschis. Nu este singurul proiect, în afara acestui documentar mai am ”Legătura de leuștean”, după o nuvelă scrisă de tata, lucrez foarte strâns cu el, dar îmi dă voie, foarte rar s-a impus în scenariile mele. Intimitatea mă ajută, eu am crescut cu poveștile acestea, ele fac parte din mine.
-Dacă un regizor din afară ar lucra cu aceste texte, credeți că ar ieși un alt film?
-De exemplu, în ceea ce privește filmul TVR, a creat un documentar despre ”Cartea Șoaptelor” cu totul altfel decât mine. Ei au mers pe reconstituire cu actori, eu am mers pe documentar de atmosferă. Cu totul altfel. De asemenea, ”Staipelochian” este dramatizat de mine, dar am lucrat cu regizorul Mihai Alexandru Ion, președintele companiei noastre de teatru Rampa, și el a regizat spectacolul. Cel puțin în materie de teatru, este mult mai ușor dacă e cineva din afară. În film e mai simplu.
-Cum ar suna o invitație pentru botoșăneni de a urmări aceste filme?
-Invit pe cei din afara comunității să vizioneze aceste povești, în special pentru a afla cum concetățenii lor, românii, au primit cu brațele deschise refugiați acum 100 de ani, acum 200 de ani, acum 300 de ani. Și să o vadă ca o lecție pe care ar trebui să o învățăm noi, ca europeni, în momentul de față, în această criză a migrației pe care nu reușim să o gestionăm.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Urmărește-ne și pe Google News
