Ştiri
Aproape 200 de mii de euro despăgubiri pentru ultimul tronson al rutei alternative Suceava-Botoșani, se pregătește și o micro-centură spre Botoșani

Despăgubirile pentru persoanele fizice și juridice expropriate de terenurile pe care trece ruta alternativă Suceava-Botoșani sunt în valoare de 939.574 lei, respectiv 191.752 euro.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare lucrările de construcție, reabilitare și modernizare de drumuri sunt declarate de utilitate publică, motiv pentru care pot fi expropriate bunurile imobile proprietate a persoanelor fizice sau persoanelor juridice, cu sau fără scop lucrativ, și a oricăror altor entități, precum și cele aflate în proprietatea privată a municipiilor, pe care se realizează lucrările de utilitate publică de interes local.

 

Pe cale de consecință, scrie Obiectiv de Suceava, sumele vor fi achitate de Primăria municipiului Suceava, de la bugetul local, iar un proiect de hotărâre se află pe ordinea de zi de la ședința Consiliului Local de miercuri, 21 noiembrie.

 

„În vederea realizării obiectivului de investiții ruta alternativă Suceava – Botoșani se impune cu necesitate realizarea exproprierii unor parcele de teren. Printre etapele procedurii de expropriere se află și consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru terenurile care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor lor. Valoarea despăgubirii a fost stabilită prin raport de evaluare întocmit pentru fiecare parcelă de teren pe categorie de folosință de către un evaluator autorizat”, se spune în referatul de aprobare atașat la proiectul de hotărâre de consiliu local.

 

În momentul actual în municipiul Suceava există o problemă majoră de trafic auto în zona comercială a orașului, pe strada Calea Unirii, tronsonul cuprins între podul peste râul Suceava și sensul giratoriu Burdujeni.

 

Pentru remedierea acestei probleme, este în curs de realizare o rută alternativă, o micro-centură spre Botoșani, un drum care să realizeze legătura dintre Calea Unirii și șoseaua DN29 Suceava – Botoșani, este o parte din explicația pe care o indică raportul de specialitate al Direcției de Patrimoniu din județul vecin.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Ruta alternativă Suceava - Botoșani dată în folosință din 15 octombrie, cu două variante provizorii de circulație

 

Daniela Șfaițer, atunci când se stinge însăși viața 
Era vara anului 2015, îmi amintesc ca acum... Eram undeva prin apropierea gării când îmi sună telefonul:-    Bună ziua! Sunt Daniela Șfaițer, aș vrea să vorbim câteva minute.
Daniela Condurache așa cum nu ai mai văzut-o: S-a luptat cu Șelly, Horia Moculescu, Dorian Popa și Damian Drăghici – FOTO&VIDEO
De la muzica populară la jocul minții. Și nu doar că a avut o prestație onorabilă, dar a reușit să creeze și bună dispoziție în fața unuia dintre cei mai cunoscuți prezentatori din România.
DURERE fără margini: Botoșănean de 22 de ani mort într-un accident de muncă în Belgia, abia se logodise
Crăciunul va fi trist în acest an pentru o familie din Botoşani.
A lovit un copil, apoi a mutat mașina de la locul accidentului
Șoferul de 31 de ani a încercat să ascundă fapta, mai ales că urcase la volan în stare de ebrietate.
Mașină oprită în trafic cu focuri de armă, CINE se afla la volan
Polițiștii botoșăneni au reușit să oprească autoturismul abia după ce au executat mai multe focuri cu arma din dotare.
S-a trezit cu Poliția la ușă: Zeci de cartușe ridicate din casa unui botoșănean
Persoana percheziționată nu  era autorizată să dețină arme letale sau neletale și nici muniție aferentă acestora.
IN MEMORIAM Daniela Șfaițer: Așa mi-au spus toți preoții, că eu sunt lăsată să dau
Mamă, soție, femeie de afaceri. Dar mai presus de toate un om bun. Așa a trăit Daniela Șfaițer. În această dimineață, inima ei a încetat să mai bată, vestea căzând ca un fulger peste toți cei care au cunoscut-o și au iubit-o.
IPS Teofan și PS Nichifor Botoșăneanul vor sluji de Sfântul Nicolae în două mănăstiri din Botoșani
Mitropolia Moldovei a făcut publice evenimentele ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 4-10 decembrie 2022.
Educația ne unește: Elevii din Botoșani au marcat Ziua Persoanelor cu dizabilități – GALERIE FOTO
Fiecare copil este unic şi îşi are propria sa valoare, indiferent de problemele pe care le prezintă în procesul de învăţare şcolară.
Cătălin Silegeanu: Începe cursa cadourilor, iar primarii nu ratează ocazia de a-și face reclamă pe banii cetățenilor
Perfidia atinge cote maxime când aleșii își asumă pe persoană fizică merite necuvenite, simulând generozitate și grijă față de comunitate, spune omul de afaceri Cătălin Silegeanu.
Drama pensionarilor CAP-iști din Botoșani: 'O să murim în beznă ca niște câini'
Cei mai săraci pensionari din România trăiesc în Botoşani, mulți dintre ei fiind foști CAP-iști care abia își duc zilele.
Un botoșănean a plecat să-și viziteze mama și când s-a întors îi ardea casa
Un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital cu arsuri după ce în casa sa s-a produs un incendiu. S-a întâmplat în această seară, în localitatea Dângeni.
Bărbat rănit după un impact TIR – Peugeot, câmpul s-a umplut de cereale – FOTOGALERIE
Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost rănit după ce autoturismul Peugeot pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un camion înmatriculat în Republica Moldova. Evenimentul s-a produs în această după-amiază, în localitatea Santa Mare.
Când dragostea pentru cafea se întâlnește cu pasiunea pentru mașini retro: La Camionnette, o cafenea altfel deschisă la Botoșani – GALERIE FOTO
(P) Deseori se spune că, pentru a te simți împlinit în viață, este indicat să lucrezi într-un domeniu care cu adevărat îți place. Iar când vine vorba de o afacere, fie ea mai mică sau mai mare, îmbinarea pasiunii cu profesia reprezintă deseori cheia succesului.
Duminică: Întâlnirea anuală a scriitorilor botoșăneni / Revista ”Hyperion” la 40 de ani
Scriitorii botoșăneni se reunesc duminică dimineață pentru a aniversa patru decenii de la apariția revistei ”Hyperion”.  
Între tupeu și prostie: A ieșit la plimbare beat într-o mașină fără asigurare
Agenții Secției de Poliție Rurală nr. 3 au oprit vineri pentru control, pe drumul comunal DC 35 B, în comuna Călărași, un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani, din aceeași localitate.
Șofer săltat de polițiști și băgat în arest: A refuzat stabilirea alcoolemiei în sânge
Un botoșănean a fost reținut de oamenii legii pentru refuz de prelevare de mostre biologice de sânge. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de vineri.
Ce este o casă de pariuri cu licență ONJN
(P) Cu cat vorbim mai mult despre un stil responsabil de pariere, cu atat mai des ar trebui sa aducem in discutie termenul de ONJN. In acest an s-a vorbit mai mult ca niciodata despre ONJN, ceea ce ne arata ca pariorii au fost mai dornici precum oricand sa descopere informatii de ajutor pentru ei.
Razie a polițiștilor în piețe și târguri, au confiscat inclusiv... bani
Cadrele Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat ieri o acțiune împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
NOAPTEA TRECUTĂ: Șoferiță prinsă beată la volan pe Calea Națională
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani au oprit un autoturism pentru control, pe Calea Națională din municipiu.  
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
De Sfântul Nicolae copiii vor primi un pachețel simbolic cu dulciuri din partea mea. Le-am cumpărat biscuiți, bombonele, ciocolățică și o napolitană. De Crăciun vor primi un dar din partea Primăriei. Așa că, nu vom mai strâ ...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.4 o C
Dorohoi
0.2 o C
Bucecea
1.0 o C
Darabani
-0.4 o C
Saveni
0.4 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.