Primăria municipiului Botoșani a preluat de la constructor Biserica Sfântul Gheorghe care a trecut printr-un amplu proces de modernizare în ultimii doi ani.
Prima slujbă oficiată după preluare are loc în aceste momente. Credincioșii botoșăneni au ocupat deja cea mai mare parte din interiorul Bisericii. Pentru că deja nu mai este loc înăuntru, mulți stau în apropierea ușii pentru a asculta slujba.
Deocamdată Biserica nu dispune de sistem de sonorizare, urmând ca ulterior să se achiziționeze și un sistem în acest sens.
Botoșănenii continuă să vină la „Sfântul Gheorghe” iar reacțiile sunt majoritar pozitive: „chiar a ieșit frumos”, sunt cuvintele care se aud.
Sfântul Gheorghe este apărătorul spiritual al orașului iar Biserica care-i poartă numele era într-o avansată stare de degradare. „O rană deschisă a orașului”, o descria preotul paroh, Dumitru Mateciuc.
După lucrările de reabilitare, Biserica și-a redobândit măreția de odinioară. Resfințirea ar urma să aibă loc anul viitor, de Zilele Orașului când va fi sărbătorit Sfântul Gheorghe. Până atunci, preotul dorește să găsească și o echipă de pictori iscusiți, pentru interior.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024