Și Liceul „Alexandru cel Bun” din municipiul reședință de județ și-a deschis astăzi porțile pentru elevi.
Festivitatea a început la ora 10:00, pe terenul de sport al unității de învățământ. Au fost prezenți elevi, părinți, profesori, reprezentanți ai unor instituții precum Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
După un scurt moment religios și mesajul invitaților, directorul unității de învățământ, Mihaela Achihăiței le-a transmis elevilor că vor învăța în condiții mai bune.
S-au făcut dotări în sălile de clasă și urmează ca în perioada următoare să se facă investiții și pe terenul de sport.
„Liceul Alexandru cel Bun Botoșani vă primește în condiții mai bune decât în anul precedent pentru că meritați condiții foarte bune și ne străduim să vi le oferim , an de an să îmbunătățim baza materială, toate facilitățile de care aveți nevoie astfel încât să vă puteți desfășura activitatea didactică așa cum este normal în condiții să zicem normale. Avem rugămintea de a respecta toate instrucțiunile care sunt menționate în regulamentul de organizare și funcționare, să vă respectați colegii, să vă respectați colegii, să vă respectați profesorii, să respectați fiecare angajat al acestui liceu și bineînțeles părinții, bunicii și toți cei apropiați”.
Mihaela Achihăiței, director Liceul „Alexandru cel Bun”
Peste 61.000 de elevi s-au întors astăzi în bănci.
Borcanul lui Vlad Iftime în care încap burse de mii de euro pentru tineri talentați – VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Urmează zile de profundă încărcătură religioasă, jandarmii vor fi la datorie
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Cătălin Silegeanu, candidat AUR la Primăria Botoșani: Propunere pentru modernizarea piețelor
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Șapte afaceriști vor să construiască podul care ne leagă de Suceava
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024