A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit.
Pe malul lacului de acumulare Stânca Costești a fost depistat în flagrant delict un bărbat de 38 de ani, din comuna Ripiceni, în timp ce desfășura activități de pescuit comercial, fără a deține permis de pescuit comercial sau autorizație de pescuit.
Asupra acestuia a fost identificată cantitatea de 10 kilograme de pește, care a fost ridicată de polițiști.
Față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 300 de lei și a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit.
În perioada 26 septembrie - 10 octombrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, împreună cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale, atât în domeniul piscicol cât și cel al contrabandei.
Activitățile au avut loc în zona lacului de acumulare Stânca-Costești și s-au desfășurat în baza planului de acțiune CLEAN WATERS 2022.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 50 de persoane, verificate 6 ambarcațiuni și 6 agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 600 de lei
Totodată, au fost constatate 3 infracțiuni.
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024