Ştiri
A fost încărcată tranşa a doua a voucherelor sociale de 250 de lei

Tranşa II cuprinde şi o serie de noi beneficiari deveniţi eligibili după startul programului, care vor primi cardurile în cursul acestei luni

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă, duminică, faptul că a încărcat o nouă tranşă, numărul II, de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijiin pentru România”.

 

Valoarea totală a tranşei II se ridică la aproape 600.000.000 lei şi a ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români

 

Potrivit ministerului, tranşa II cuprinde şi o serie de noi beneficiari deveniţi eligibili după startul programului, care vor primi cardurile în cursul acestei luni

 

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a efectuat la 26 august plăţile aferente tranşei II din ajutorul de 1.000 de lei oferit prin programul „Sprijin pentru România”, pentru un număr de 2,4 milioane de beneficiari care au intrat în posesia cardurilor.

 

Ministerul reaminteşte că sunt IV tranşe a câte 250 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul lui 2022.

 

În această lună se vor distribui şi încărca şi cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranşe, sau care au fost omişi din aceasta, însumând aproximativ 91.000 de persoane. În continuare, MIPE prezintă un ghid cu îndrumări pentru beneficiarii care se află în această situaţie.

 

 

SITUAŢIA I

Sunt eligibil, dar nu am primit cardul

 

Sunt persoane care nu au intrat în posesia cardului pentru că la momentul distribuirii nu se aflau la domiciliu. Poşta Română încearcă distribuirea de două ori pentru fiecare beneficiar. Dacă vă aflaţi în această situaţie, primul pas este să verificaţi la cel mai apropiat oficiu poştal. Dacă nu găsiţi cardul acolo, sunaţi la 031.9268.

 

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale actualizează lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduşi în program se eliberează noi suporturi electronice.

 

Aşadar, dacă aţi devenit eligibil pe parcursul programului, veţi fi adăugaţi pe aceste liste. Pentru a vă asigura că nu sunteţi omis, vă puteţi adresa Casei Teritoriale de Pensii – respectiv Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială – din judeţul de reşedinţă. Verificarea condiţiilor de venit pentru beneficiarii se face exclusiv de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), iar MIPE nu are autoritatea să adauge sau să elimine beneficiari din liste.

 

Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

 

Categoriile eligibile sunt următoarele:

 

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

 

 

SITUAŢIA II

Am primit cardul, dar nu este încărcat

 

Sunt câteva situaţii în care, din motive tehnice, confirmarea distribuirii cardului către fiecare beneficiar se efectuează cu întârziere. MIPE nu poate efectua plata până nu primeşte această confirmare de la C.N. Poşta Română. Dacă aveţi card şi nu este încărcat, sunaţi la 031.9268.

 

 

SITUAŢIA III

Am pierdut cardul/Nu funcţionează

 

Beneficiarul care a pierdut/nu îi funcţionează cardul social trebuie să anunţe emitentul, apelând serviciul de Asistenţă Clienţi sau utilizând aplicaţia mobilă a emitentului. Emiterea unui nou card şi expedierea la adresa emitentului se vor face, prin grija emitentului, în termen de 60 de zile de la data la care cardul a fost declarat pierdut.

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
ATENȚIE, cardurile cu tichete sociale pentru mâncare NU se pot verifica la bancomat
De ce s-au blocat mii de tichete sociale și ce au vrut să facă românii cu voucherele

 

Top 5 moduri prin care poți întări imunitatea copilului, la îndemâna ta!
(P) Fiecare părinte își dorește tot ceea ce este mai bine pentru copilul său. Ceea ce contează cel mai mult, este sănătatea. Pentru aceasta, trebuie să existe preocupări pentru întărirea imunității. Sistemul imunitar al copilului contribuie la creșterea rezistenței organismului împotriva invadatorilor externi precum bacterii, virusuri, fungi.
Locuri de muncă în străinătate pentru botoșăneni, de la tehnician dentar la șofer – LISTA posturilor transmisă de AJOFM
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă disponibilă în Uniunea Europeană.
Ce beneficii are montajul unor camere de supraveghere într-un cabinet veterinar?
(P) In era moderna a afacerilor, increderea si siguranta sunt elemente cheie in dezvoltarea si mentinerea unei clientele stabile. Acest aspect este valabil pentru orice business privat, indiferent de domeniul sau de activitate. Un cabinet veterinar nu face exceptie, iar montajul unor camere de supraveghere poate aduce multiple beneficii pentru cabinet si pentru toti cei implicati.
Botoșănean arestat alături de alte șase persoane după descinderile DIICOT la traficanții de droguri
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a botoșăneanului implicat în rețeaua de droguri.
Performanță greu de egalat: Elev din Botoșani, din nou campion național la un sport al minții – FOTOGALERIE
Băiatul din Botoșani atinge o performanță greu de egalat și devine pentru a șaptea oară campion național al României.
Descoperă distracțiile preferate ale românilor din ultimul an
Anul 2024 aduce noi tendințe în ceea ce privește distracțiile, reflectând atât influența digitalizării, cât și nevoia de conexiune umană și de activități în aer liber. Mai jos vom enumera 10 dintre cele mai populare forme de distracție pentru ale românilor din ultimul an.
Moș Nicolae ajutat de polițiștii botoșăneni să împartă cadouri - GALERIE FOTO
Moșul a ajuns și la copiii care locuiesc în zone mai greu accesibile.
Zboruri de pe Aeroportul Suceava afectate de ceață
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, zborurile au fost suspendate ori redirecționate către alte aeroporturi din țară.
ALERTĂ meteo: COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani
Meteorologii au emis o avertizare meteo de tip Cod Galben valabilă pentru mai multe localități din Botoșani.
Tinerii frumoși și altruiști ai orașului premiați de primar într-o gală cu dress-code festiv – VIDEO&GALERIE FOTO
A fost prima Gală a Voluntarului organizată la Botoșani de către Primăria municipiului, un moment de încununare și premiere a eforturilor depuse benevol de zeci de tineri din unitățile de învățământ botoșănene.
PNL Botoșani: 33,9 milioane de euro compensații pentru incendii și secetă
România primește sprijin european pentru daunele produse de incendiile și seceta din 2022. Comisia Europeană a aprobat solicitarea României privind accesarea de resurse financiare din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), valoarea grantului acordat fiind de circa 33,9 milioane euro.
Cadou de Moș Nicolae: Tinerel oprit la miezul nopții și „recompensat” cu un dosar penal - FOTOGALERIE
Tânărul a fost tras pe dreapta de polițiștii de frontieră de la Vama Stânca.
Senatorul Cosma, clarificări cerute cu lipsa apei din mai multe sate
Senatorul de la AUR, Dorinel Cosma, a solicitat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să explice care este situația satelor din județul Botoșani și din România, uscate de lipsa apei potabile și ce măsuri are Guvernul în vedere.
Memorialul Ipotești lansează o nouă agendă în memoria poetului nepereche
Agenda conține mai multe fragmente din scrisorile poetului și ale iubitei sale, Veronica Micle.
Bețiv „cazat” 10 luni în Penitenciarul Botoșani, polițiștii l-au ridicat de acasă
A fost găsit de polițiști acasă și a fost dus în Penitenciarul Botoșani.
Țigări CONFISCATE din două mașini, botoșăneni duși la sediul Poliției
Polițiștii au dat amenzi de 8.000 de lei și au legitimat peste 70 de persoane.
Botoșănean pericol în trafic luat în cătușe și băgat după gratii
Botoșăneanul va sta după gratii un an după ce a fost condamnat de către magistrații de la Judecătoria Săveni. 
AVERTIZARE meteo: Ninsori anunțate în zona Moldovei
Meteorologii au emis o avertizare meteo valabilă pentru întreaga țară.
A 13-a zi de proteste la Spitalul Județean, „minune” așteptată de Sfântul Nicolae – GALERIE FOTO
Angajații celei mai mari unități medicale din județ au ieșit din nou să protesteze.
ACUM: Mănăstirea Popăuți plină ochi de credincioși, slujbă oficiată de Mitropolitul Teofan – FOTO & VIDEO
Zeci de credincioși se află în aceste momente la Mănăstirea Popăuți, care își serbează hramul de Sfântul Nicolae.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Sinucigașii dau niște semnale de alarmă, pe care oamenii din jur le pot decodifica și trebuie să se ia măsuri imediat. Eu pe șefii lor i-aș trage la răspundere: nu își cunosc oamenii? Nu le știu problemele? Trebuie să aibă ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9681 lei
USD
Dolarul SUA
4.6029 lei
CHF
Francul elveţian
5.2648 lei
GBP
Lira sterlină
5.8001 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1236 lei
XAU
Gramul de aur
299.3672 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2586 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3052 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0248 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3895 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2043 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.0 o C
Dorohoi
-1.1 o C
Bucecea
-0.8 o C
Darabani
-1.6 o C
Saveni
0.5 o C
Ştefăneşti
3.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.