Ştiri
22 septembrie: Ziua în care la Botoșani se năștea ”cel mai strălucit reprezentant al şcolii matematice româneşti de la începutul secolului XX”

Faptul că Botoșaniul a dat țării și lumii genii incontestabile nu este o simplă metaforă la care apelăm atunci când justificăm sărăcia zilei de azi și de ieri, ci un fapt confirmat statistic și istoric.

În urmă cu aproape trei decenii, revista Hierasus efectua un studiu privind Botoșaniul și evidenția în mod excepțional perioada 1860 – 1885 (la 10 ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, în 1850, la Botoșani).

 

”Ceea ce reţine atenţia în mod cu totul deosebit este faptul că în acest timp s-au născut în ţinutul Botoşanilor peste 30 de viitoare personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti”,

se specifică în studiul amintit.

 

Iar pentru a exemplifica, este de ajuns să îi amintim aici pe pictorii Ştefan Luchian (1868), Octav Băncilă (1872) și Petru Remus Troteanu (1885), pe matematicianul Dimitrie  Pompeiu (1873), istoricul Nicolae Iorga (1871), compozitorul George Enescu (1881).

 

Și ca lista să fie una cu adevărat extraordinară, îi adăugăm și pe:

 

-Grigore Antipa (1867) – întemeietorul  şcolii româneşti de hidrobiologie şi fondatorul Muzeului de istorie naturală ce-I poartă astăzi numele.

-Nicolae Leon (1862) - întemeietorul Scolii românești de parazitologie

-Alexandru Ciucă (1880) - medic veterinar, membru corespondent al Academiei Române

-Mihai Ciucă (1883)- iniţiatorul şi conducătorul campaniei de eradicarea malariei din România.

 

 

Astăzi: 149 de ani de la nașterea lui Dimitrie Pompeiu

 

Dimitrie Pompeiu s-a născut pe 22 septembrie 1873, la Broscăuţi, județul Botoșani, și s-a stins din viață pe 8 octombrie 1954. Matematician, profesor la universităţile din Iași, București şi Cluj, membru titular al Academiei Române.

 

 

 

 

A urmat şcoala primară şi gimnaziul în Dorohoi şi apoi Școala Normală la Bucureşti.

 

În perioada 1893-1898 a funcţionat ca institutor la Galaţi şi apoi la Ploieşti. În 1898 pleacă la Paris, unde îşi termină studiile secundare şi se înscrie la universitate, devenind licenţiat în matematici. În anul 1905 şi-a susţinut teza de doctorat: Sur la continuité des fonctions de variables complexes, sub conducerea lui Henri Poincaré. În toamna aceluiaşi an ocupă un post de conferenţiar la Catedra de Calcul Diferenţial şi Integral a Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi, iar din 1907 este profesor la Universitatea din Iaşi. În 1912 se transferă la Bucureşti, ca succesor al lui Spiru Haret, iar din 1930 ca profesor de teoria funcţiilor, după pensionarea lui David Emmanuel.

 

În 1934 este ales membru al Academiei Române.

 

A adus numeroase contribuţii în domeniul analizei matematice, teoriei funcţiilor de o variabilă complexă, mecanicii raţionale s.a. Pompeiu este iniţiatorul teoriei funcţiilor poligene – generalizări naturale ale funcţiilor analitice. În acest domeniu a introdus noţiunea de derivată areolară (1912) şi a extins celebra formulă a lui Cauchy (formulă cunoscută ca formula lui Cauchy-Pompeiu).

 

Într-o lucrare publicată în anul 1929 – lucrare citată în peste 1000 de articole – Pompeiu demonstrează că dacă integrala dublă a unei funcţii continue în plan este nulă pe orice pătrat de latură dată, atunci funcţia este nulă. Aceasta a generat una dintre cele mai interesante probleme ale analizei matematice, cunoscută ca “conjectura lui Pompeiu”.

 

Lucrările lui D. Pompeiu (peste 150 de articole publicate) au atras atenţia lumii matematice fiind  în mai multe rânduri profesor invitat la Universităţile din Paris şi Poitiers şi ales ca preşedinte la mai multe congrese internaţionale de matematică.

 

Geniu matematic fecund, Dimitrie Pompeiu exercită, prin importanţa descoperirilor sale matematice, o influenţă considerabilă şi în zilele noastre. Dimitrie Pompeiu s-a remarcat ca ”cel mai strălucit reprezentant al şcolii matematice româneşti de la începutul secolului XX”, spune Prof. Dr. Petru Mocanu.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Un botoșănean uriaș, necunoscut la el acasă: Cetățean de onoare al orașului, academician, a realizat primul transplant de măduvă osoasă din România
Botoșăneanul care a construit România modernă: A făcut primele şosele, prima reţea de alimentare cu apă şi un proiect unic în Europa

 

Ziua Națională marcată la Dorohoi cu horă, defilare și discursuri – GALERIE FOTO
Ziua Națională a României a fost marcată astăzi și la Dorohoi.
TIR imobilizat de polițiști, șoferul trimis la culcare – FOTO
S-a întâmplat astăzi, 1 decembrie 2023, pe un drum județean.
”Îngerul păzitor” al Alexiei a fost decorat de președintele României - FOTOGALERIE
Sidonia Susanu, medicul care i-a salvat viața Alexiei, a fost premiată în urmă cu o zi.
Coadă la fasole cu cârnați în Centrul Istoric, sponsorii „au potolit” foamea botoșănenilor – FOTO & VIDEO
Imediat după încheierea manifestărilor din Centrul Istoric, botoșănenii s-au mutat înspre Pietonalul Transilvaniei.
De ce să ne iubim țara? Primarul, discurs motivațional despre România și frumusețile ei – VIDEO
Primarul municipiului reședință de județ le-a vorbit botoșănenilor despre motivele pentru care ar trebui să ne prețuim țara.
Comandantul Garnizoanei Botoşani, în centrul municipiului: Să fim mândri că suntem româniFOTO&VIDEO
Locotent - colonelul Ovidiu Damian, comandantul Garnizoanei Botoșani a fost cel care a încheiat prima parte a manifestărilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
Prefectul Cornilă a venit la Ziua Națională cu mesajul unui PSD-ist: Când ceva tinde să ne dezbine... VIDEO
Prefectul Sorin Cornilă a luat primul cuvântul la manifestările din Centrul Istoric organizate cu prilejul Zilei Naționale a României.
Uniți doar în discursuri, liderii politici au venit separat în Centrul Istoric – VIDEO & GALERIE FOTO
Ora de adunare pentru începerea oficială a manifestației din Centrul Istoric a fost stabilită anul acesta ca fiind 9:30.
Paradă impresionantă pe Cuza Vodă cu militari, tot felul de autospeciale și câinii Jandarmeriei – FOTO & VIDEO
După manifestările din Centrul Istoric, oficialitățile s-au deplasat pe strada Cuza Vodă pentru a urmări defilarea militară cu tehnica de intervenție.
Șefa de la Județ, de Ziua Naţională a României: Să credem cu adevărat că împreună putem schimba viitorulFOTO&VIDEO
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a luat cuvântul la manifestările din Centrul Istoric organizate cu prilejul Zilei Naționale a României. 
Cătălin Silegeanu de Ziua Națională a României: Sărbătorim nu doar o țară, ci spiritul inconfundabil al românilor
Pe 1 Decembrie, omul de afaceri Cătălin Silegeanu, director general al SC Hidroplasto SRL, a transmis un mesaj botoșănenilor pe care îl prezentăm integral mai jos.
Iftime gândește din nou o ”schemă” pentru antrenor principal la FC Botoșani: Este în club
Echipa botoșăneană de pe ultimul loc din SuperLigă este obligată să aducă în staff un antrenor cu Licență Pro.
ACUM: Defilarea s-a mutat în centrul orașului, sute de oameni admiră tehnica militată – VIDEO & GALERIE FOTO
La aproximativ un sfert de oră după 10:00, manifestările dedicate Zilei Naționale a României s-au mutat din Centrul Vechi în zona ultracentrală a municipiului Botoșani.
ACUM: Botoșănenii, mai puțini decât anul trecut, sărbătoresc România în Centrul Istoric – VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă în unele spitale se protestează, în Centrul Vechi manifestările dedicate Zilei Naționale a României sunt în plină desfășurare. Forfota a început cu mult înainte de 9:35, ora oficială de debut a ceremoniei.
Proteste la spitale și de ziua țării: Ne iubim țara și atragem atenția guvernanțilorVIDEO & GALERIE FOTO
Acțiunile revendicative de la un unitățile medicale din Botoșani au continuat și de Ziua Națională a României. Vineri, în jurul orei 8:00, au avut loc manifestații la unitatea centrală a Spitalului Județean din strada Marchian, la Secția de Pediatrie și la Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe”.
Prefectul Sorin Cornilă, de ziua românilor: Împreună suntem mai puternici
 Prefectul județului Botoșani a transmis un mesaj pentru toți cetățenii și nu numai.
”Women, Wine & Wealth - Viața în armonie!” dezvăluie premii excepționale, locuri limitate și oportunități exclusive – VIDEO & FOTOGALERIE
(P) Evenimentul mult așteptat ”Women, Wine & Wealth - Viața în armonie!” este gata să fascineze participanții cu o experiență plină de surprize și rafinament. Planificat pentru 9 decembrie la Casa Lux Botoșani, organizatorii dezvăluie o serie de premii atractive în cadrul tombolei, precum și informații importante privind locurile limitate și modificări de prețuri la bilete.
Senatorul Dorinel Cosma, de la tribuna Senatului: Unirea încă plânge pe malurile Prutului
Printr-o declarație politică prezentată miercuri în Senat, Dorinel Cosma, senator AUR, a cerut tuturor politicienilor ca măcar de Ziua Națională a României să lase demagogia și să facă ceva concret pentru Unirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Dispărută de o săptămână de acasă, o vacă a fost găsită în... beciul vecinului – GALERIE FOTO
Dispărută de o aproape o săptămână, o bovină a fost găsită, în această după-amiază, într-un beci din curtea vecinului. Proprietarul își pierduse orice speranță că o va mai găsi în viață.
Doi adolescenți au trecut prin spaima vieții lor după ce casa le-a luat foc – FOTO
Au fost chemați în ajutor pompierii botoșăneni care au intervenit rapid pentru ca flăcările să nu se extindă.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„De la preluarea mandatului, am pus accent pe colectarea datelor de contact de la consumatori, în vederea corespondării cu aceștia, prin diverse metode, e-mail, mesaje, conturi în aplicație. Am reușit să strângem până în ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2.4 o C
Dorohoi
3.4 o C
Bucecea
2.5 o C
Darabani
1.9 o C
Saveni
2.7 o C
Ştefăneşti
7.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.