Noul stadion va fi construit pe patru nivele, cu tribune acoperite, loje VIP, parcare subterană și supraterană și spații comerciale – DETALIILE făcute publice de primar – VIDEO
După schimbul dur de replici între Valeriu Iftime, președintele grupului ”Elsaco”, proprietarul FC Botoșani și primarul Cosmin Andrei, edilul șef a dorit să explice public ce demersuri a întreprins pentru ca Stadionul Municipal din Botoșani să aibă parte de lucrările de modernizare care au tot fost promise de-a lungul anilor.
Actualul primar a reamintit că singurele îmbunătățiri făcute la Stadionul Municipal au avut loc tot într-un mandat social democrat, respectiv în 2013 când Primăria era condusă de Ovidiu Portariuc, el fiind viceprimar.
Iar ulterior, după ce fostul primar PSD a pierdut alegerile, au urmat patru ani când nimeni nu s-a mai îngrijorat de faptul că avem unul dintre cele mai proaste stadioane din Liga 1, susține primarul, care a adăugat că nu l-a auzit vreodată pe Valeriu Iftime să-i aducă critici fostului primar Cătălin Flutur pentru modul în care arată stadionul.
Ca atare, Cosmin Andrei a transmis public că Primăria a intrat în posesia documentației tehnice care urmează să fie depusă la CNI – Compania Națională de Investiții din cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Iar asta se întâmplă după o serie de discuții preliminare la București, de unde s-ar fi primit asigurări verbale că Stadionul Municipal Botoșani poate obține o finanțare de aproximativ 30 de milioane de euro pentru modernizare.
Ultimul pas până la CNI este acela de obținere a unor avize, obligatorii la întocmirea documentațiilor tehnice și, în unele cazuri, de durată. Ulterior, primarul Cosmin Andrei însoțit de Doina Federovici și Marius Budăi vor să depună împreună documentația la CNI.
Ce s-a făcut?!
Să ne spuneți, vă rog, ce demersuri ați făcut pentru reabilitarea Stadionului Municipal.
În primul rând, am organizat această licitație așa cum am spus și avem o firmă câștigătoare care a terminat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru Stadionul Municipal. Această documentație este necesar să fie avizată și în acest moment avem tot proiectul întocmit, până la obținerea avizelor. Mai avem nevoie de un singur aviz, de la Agenția pentru Protecția Mediului, agenție care a primit solicitarea noastră pentru acest aviz. Am depus proiectul tehnic și în 10 zile primim și acest ultim aviz, urmând să depunem documentația la Compania Națională de Investiții care va realiza proiectarea și execuția noului stadion.
Accesul jucătorilor se va face dinspre tribuna oficială
Noul stadion va fi pe același amplasament pe care avem acum Stadionul Municipal, va fi reconstruit în întregime în ceea ce privește capacitatea spectatorilor, locurile de parcare și accesele pentru tot ceea ce înseamnă evenimentele care vor avea loc la Stadionul Municipal, pentru că nu este gândit doar pentru competiții sportive. Este un stadion care va permite și manifestări culturale, concerte, așa este întocmită documentația.
Avem spații comerciale, avem un stadion modern cu accesul jucătorilor din cealaltă parte, de la tribuna oficială, nu așa cum s-a făcut până acum, un stadion care ajunge până la patru nivele, în anumite locuri, iar suprafața arenei este în total de 32.667 mp. 503 locuri de parcare din care două pentru autocare. Parcare subterană și supraterană, acces secundar din Bulevardul Mihai Eminescu, nocturnă și 12.000 de locuri pentru suporteri, acoperite.
Noul stadion ar urma să coste 30 de milioane de euro
Din documentația tehnică de până acum, ce ați reușit să realizați, reiese o valoare a noii arene sportive?
Valoarea arenei din devizul general este de 165.373.671, 64 lei. Acesta este devizul general cu toate dotările care vor fi făcute la noul Stadion Municipal care presupun și partea de comunicații, cabine pentru comentatori, cabine pentru presă, zonă comercială, zone pentru clubul care va folosi acest stadion. Tribune, loje VIP, acces pentru observatori. Este un proiect generos, de aici și valoarea de peste 30 de milioane de euro și acest pas cu documentația DALI a fost unul pe care mi l-am asumat și am spus că voi realiza această documentație în ciuda unor persoane care au fost sceptice că putem realiza cu bugetul pe care l-am avut. Dar, botoșănenii trebuie să înțeleagă că și noi, Primăria, trebuie să respectăm anumiți pași cu obținerea avizelor și cu toate procedurile pe care le desfășoară un privat pentru o investiție. Iar aici nu vorbim de orice investiție, proiectul este destul de stufos, după cum vedeți, s-a muncit foarte mult la toate detaliile care privesc acest stadion.
”În două săptămâni vom merge la Compania Națională de Investiții pentru a depune documentația tehnică”
În regulă, după ce aveți și ultimul aviz, când estimați că mergeți la București?
În două săptămâni vom merge la Compania Națională de Investiții pentru a depune documentația tehnică și pentru a respecta ceea ce mi-am asumat urmând ca CNI-ul să facă licitație pentru proiectare și execuție.
Și aveți sprijin și din partea colegilor din PSD care au, să spunem, un cuvânt de spus la București?
Suntem o echipă care funcționează și are rezultate foarte bune. Am spus în nenumărate rânduri că am sprijinul colegilor mei și împreună cu dna președinte Doina Federovici și cu dl ministru Marius Budăi vom fi prezenți la CNI unde vom depune această documentație tehnică pentru care, de altfel, am primit sprijinul ministrului Dezvoltării atunci când am fost la București și sunt convins că vom avea și sprijinul colegilor din partid, de la nivelul cel mai înalt.
Primarul, optimist cu modernizarea stadionului
Dle primar, pentru că botoșănenii merită să știe, dvs. personal credeți în acest proiect?
Cred foarte mult în acest proiect, avem o echipă în primul eșalon fotbalistic, printre puținele din Moldova. Mai are doar Iașul echipă, celelalte municipalități nu au pentru ce să solicite un stadion modern în Moldova pentru că nu au această echipă. Avem un număr mare de suporteri entuziaști. Am sprijinit această echipă de fiecare dată când a avut nevoie și vă reamintesc investiția făcută în stadion atunci când a trebuit să fie acreditat pentru promovarea în prima ligă, pentru competițiile europene și am făcut un efort considerabil, pentru a investi într-o nocturnă pe care o avem și astăzi la stadion, pentru a reabilita vestiarele și pentru a avea încălzire în gazon, condiții obligatorii pentru a putea juca în liga întâi. Și voi face și de această dată, cum am făcut în trecut, demersuri pentru a avea un stadion nou la Botoșani și cred foarte mult în acest proiect.
Respectivul liceu este considerat un etalon al învățământului din mediul rural având în vedere condițiile pe care le oferă elevilor și deopotrivă profesorilor. Unitatea dispune de clase moderne, laboratoare, cantină, internat, teren de sport și multe altele.
Cei care mai sunt în viață sunt astăzi bătrâni și bolnavi. Nu cer nimic. Au îndurat iadul pușcăriilor sau domiciliile forțate. Acolo li s-au născut copiii, acolo au învățat din nou să iubească, să rabde, să se roage. Poveștile lor sunt dureroase, sunt tulburătoare.
Ultima etapă a play-out – ului SuperLigii a produs o situație fără precedent de când se practică sistemul cu campionatul regulat urmat de turneele pentru desemnarea campioanei, respectiv a formațiilor retrogradate.
Plecarea din PNL a foștilor directori ai Spitalului Județean, Viorel Iliuță și Radu Malancea, va aduce doi noi aleși locali la rampă. Cei doi demisionari au renunțat și la mandatele de consilieri județeni, pe care oricum le-ar fi pierdut după părăsirea partidului.
După cele peste 80 de garaje care au fost înlăturate din zona aflată în imediata apropiere a Colegiului Național Mihai Eminescu, urmează o nouă serie. De această este vorba despre 17 baterii.
Greva generală anunțată în sistemul educațional românesc va avea efecte și la Botoșani. Trei sferturi dintre profesorii botoșăneni au anunțat deja că de luni, 22 mai 2023, întrerup activitatea.
Celebra ordonanță prin care au fost reduse o serie de cheltuieli bugetare și chiar posturi, deși în măsură mai mică, a tot suferit modificări până la forma finală. În primă fază s-a vorbit de interzicerea cumulului pensie – salariu.
Sediul Asociației de Proprietari nr. 2 din municipiul Botoșani, situat în zona ultracentrală a orașului, a fost spart la câteva ore după o discuție privind convocarea Adunării Generale și situația financiară.
„Ordonanța austerității” așa cum a ajuns să fie cunoscută a fost publicată în seara zilei de luni, 8 mai 2023. Limitarea cheltuielilor de către Guvernul Nicolae Ciucă s-a rezumat la o serie de interdicții de ordin financiar însă are și un rol de protecție asupra unor persoane cu funcții de conducere, obținute în cele mai multe dintre cazuri, pe criterii politice.
Schimbările profunde pe care Botoșăneanul le anunța la primul club de fotbal al județului s-au produs deja în mare parte. Cei patru acționari de la grupul ”Elsaco” au constituit o nouă companie, pe care se va transfera întreaga activitate din sezonul 2023-2024.
Premierele stagiunii aniversare a Filarmonicii ”George Enescu” au continuat vineri seară cu un spectacol cum nu s-a mai văzut la Botoșani și s-a văzut rareori prin România. De la început și până la sfârșit, muzica clasică a fost însoțită de umor și uneori, într-un ton ironic, de acorduri populare și chiar manele.
Este un centru care, deși deschis de un deceniu în municipiul Botoșani, a „strălucit” mai puțin în spațiul public prin activități dedicate beneficiarilor, de-a lungul anilor fiind mai degrabă motiv de ceartă între șefi.
Familiile care apelează la bone fără a avea un raport de muncă sau se folosesc de anumite persoane pentru curățenia în locuințe vor fi obligate, mai mult indirect, să le remunereze sub forma unor vouchere sociale. Acestea ar urma să fie eliberate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani.
Recensământul desfășurat anul trecut și ale cărui rezultate în detaliu au fost făcute publice în acest an plasează Mihai Eminescu pe primul loc în clasamentul comunelor din județul Botoșani în ceea ce privește populația.
Șansele ca investiția la drumul Botoșani – Târgu-Frumos să se finalizeze în termenul prevăzut în contractul încheiat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cu asocierea care a câștigat licitația sunt practic egale cu zero.
Consilierii județeni s-au întâlnit joi, 27 aprilie 2023, în ședința ordinară aferentă lunii aprilie. Dezbateri au fost doar la proiectul de hotărâre care a vizat creșterea salariilor pentru unii angajați.
Construcția unei străzi cu dublu sens pentru accesul cu automobile și a unei pasarele pentru pietonii și bicicliștii care doresc să meargă la Parcul Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa sunt doar două dintre ideile lansate de primarul municipiului Botoșani după îngrămădeală creată weekendul precedent la complexul de la intrarea în oraș.
„Am avut o durere că nu a fost lângă mine pentru că eu am suferit niște pierderi fizice și emoționale. Și el nu a înțeles pierderea mea fizică. Dar l-am iertat și i-am iertat pe toți din viața mea. Pentru că dacă nu ier ...