Știrea zilei
Tricolor zdrențuit & oficialități ignorate pentru băiatul de casă al PSD-ului - Gafele începutului de an școlar la colegiile cu pretenții - VIDEO & GALERIE FOTO
  • Festivitățile de deschidere a anului școlar au devenit tradiție în România și sunt așteptate cu emoție de elevi, părinți și cadre didactice.
  • De la an la an seamănă izbitor din punct de vedere al desfășurării, fiind respectat un tipar organizatoric care se repetă la fiecare început de toamnă.

Șefi botoșăneni ignorați 

 

Cu toate acestea, încă există unități de învățământ, unele chiar cu pretenții, unde detaliile care ar trebui să facă diferența sunt omise. Iar aceste festivități ajung să fie doar bifate.

 

Anul de învățământ 2022 – 2023 a fost deschis la Colegiul Național ”A.T. Laurian” la ora 9:00 prin prezența prefectului Sorin Cornilă, a inspectorului școlar general Bogdan Suruciuc și a directorului Casei Corpului Didactic, Sorin Luca.

 

A fost invitat și un fost elev al colegiului, Florin Gavril, care a ajuns în prezent consilier la cabinetul vicepremierului Sorin Grindeanu. Și care s-a bucurat de atenția celor doi directori de la Laurian.

 

„Începutul anului școlar poate fi privit din perspective diferite, dar iată începem ca în fiecare an cu ridicarea steagului, îl reînscriem pe Florin înapoi în clasa a XI-a pentru că trebuie să ridice steagul un elev de clasa a XI-a dintre cei mai buni. Eu vă doresc cu anticipație un an bun”,

Ioan Onofrei, director Colegiul Național ”A.T. Laurian”

 

 

 

”Așa cum spunea și dl Onofrei, îl avem alături pe Florin Gavril care, dacă vă aduceți aminte, a fost președintele Consiliului Elevilor și la vremea respectivă a făcut proiecte frumoase în Laurian. Ne bucurăm să-l avem aproape, să sperăm că va fi de bun augur acest anturaj și să avem parte de experiențe frumoase. Mult succes și putere de muncă”,

Mihaela Prăjinariu, director adjunct Colegiul Național ”A.T. Laurian”

 

Băiatul numit de PSD-iști în tot felul de funcții, dat exemplu de carieră reușită  

 

Niciun cuvânt despre cei trei oficiali care erau prezenți în zona unde s-a arborat steagul, în fața tuturor cadrelor didactice care predau în această unitate de învățământ.

 

A urmat deplasarea la careu, unde erau adunați deja elevii împreună cu părinții și cadrele didactice. Festivitatea a fost deschisă prin intonarea Imnului de Stat al României, varianta lungă, care a durat în jur de patru minute.

 

A urmat un moment religios, după care s-au prezentat invitații. Directorul Ioan Onofrei a avut nevoie de o hârtie pentru a-și aminti numele prefectului sau al inspectorului școlar general.

 

Și a continuat cu laudele aduse tânărului social-democrat care a obținut numirea la cabinetul lui Sorin Grindeanu, cu largul sprijin al Filialei Județene PSD Botoșani.

 

„Dacă este cineva care-și închipuie că este ușor să ajungi consilier guvernamental, eu cred că se înșală, iar dacă este cineva care-și dorește în viață pe acest drum, abordați-l pe Florin după ce se termină festivitatea și poate o să vă spună câteva lucruri despre ceea ce trebuie să faceți în școală ca să ajungeți oameni în viață”,

Ioan Onofrei, director Colegiul Național ”A.T. Laurian”

 

 

S-ar fi bucurat, dar avea prea mari emoții 

 

Probabil că parcursul profesional al tânărului Florin Gavril se datorează în mare parte PSD-ului, având în vedere că după terminarea studiilor, în mediul privat unica sa realizare a fost înființarea unei întreprinderi individuale cu profil de activitate în...”cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase”.

 

Florin Gavril nu și-a continuat „proiectul” început la Botoșani cu ocuparea vreunui post prin Ministerul Agriculturii, în trecut, tot politic el fiind numit consilier al ministrului tineretului și sportului și consilier la cabinetele unor parlamentari. Posturi care nu prea au legătură cu agricultura.

 

 

„Să știți că am primit cu mare bucurie invitația, dar această mare bucurie la bun început a fost umbrită de o mare emoție. Ce aș putea eu să le trasmit mai tinerilor mei colegi în prima zi de școală? Și să știți că emoțiile sunt întotdeauna acasă de aceea s-ar putea ca prestația mea să nu fie la înălțimea momentului, dar voi încerca să dau tot ceea ce este mai bun”,

Florin Gavril, consilier guvernamental

 

*continuarea discursului său poate fi urmărită în materialul video de mai jos

 

Tricolor zdrențuit 

 

Alte două colegii, respectiv Colegiul Economic ”Octav Onicescu”, dar și Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, au suferit la capitolul sonorizare.

 

Despre Eminescu s-a scris aici: Colegiul „Eminescu” fără sunet: Probleme tehnice la festivitate, îmbrățișări, poze și fete în fustițe – FOTO & VIDEO

 

La Economic, în ciuda eforturilor depuse de conducere, sistemul de sonorizare care i-a pus în dificultate pe invitații la festivitate aproape că a stricat farmecul deschiderii noului an școlar. Probleme la acest capitol au întâmpinat aproape toți vorbitorii prezenți, prefectul Sorin Cornilă, inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc, viceprimarul Bogdan Buhăianu sau Sorin Luca, directorul Casei Corpului Didactic.

 

Iar steagurile arborate în zona terenului de sport a colegiului, unde s-a ținut festivitatea, erau vechi și degradate.

 

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Anul școlar deschis și la Colegiul ”Laurian” cu oficiali, șeful ISJ: Educaţia ne oferă instrumentul prin care putem schimba cevaGALERIE FOTO
A sunat clopoțelul și la liceul din Zona Industrială: Directoarea le-a dat o veste bună elevilor chiar în prima zi de școală – VIDEO

 

Căldura se ieftinește și nu prea: Populația plătește la fel, firmele trebuie să dea chiar mai mult - S-a schimbat... filozofia
Propunerile sunt înaintate dezbaterii consilierilor locali care se întrunesc astăzi în ședință ordinară.
PREGĂTIRI pentru Ziua României: De la măsuri pentru prevenirea atacurilor teroriste până la schimbarea zonei de împărțit fasole – VIDEO & GALERIE FOTO
Prefectul Sorin Cornilă a convocat șefii structurilor polițienești și militare pentru pregătirea manifestațiilor care vor avea loc pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. A cerut o atenție deosebită la accesul botoșănenilor în zona Centrului Vechi, cu restricții la un nivel cât mai scăzut.
PREMIERĂ în administrație: Un viceprimar și-a dat DEMISIA pentru că și-a dezamăgit electoratul: Nu am venit în politică pentru indemnizațieGALERIE FOTO
Este probabil un caz unic în administrația publică locală.Un ales și-a depus demisia și a explicat că a făcut asta pentru că nu era lăsat să muncească pentru comunitate.
Primarul, vizită neanunțată la instituția condusă de directorul fără birou: Am avut altă abordare în acest mandat VIDEO & GALERIE FOTO
În mai anul acesta erau publicate o serie de fotografii din care reieșeau condițiile infecte în care erau nevoiți să lucreze artiștii.
Biserica și oamenii ei: Preotul din Botoșani care slujește de 50 de ani în Sfântul Altar
Rugăciune, milostenie, bucurie creștină și recunoștință. Începând din această seară, o importantă biserică din municipiul Botoșani își cinstește hramul. Iar creștinii sunt așteptați, astăzi, și la pelerinajul cu sfinte moaște. 
Direcția 5 a scris ”Povestea Noastră” cu Filarmonica Botoșani în valuri de lumină: Fiți binecuvântați!VIDEO & GALERIE FOTO
O nouă seară de vineri, un nou concert magic organizat de Filarmonica ”George Enescu” Botoșani. După ”Carmina Burana” și ”Gheorghe Zamfir și prietenii”, pe 18 noiembrie a venit rândul trupei conduse de Marian Ionescu să ofere un spectacol de zile mari alături de muzicienii instituției municipalității botoșănene.
Primarul a mutat audiențele în Centrul Istoric și a primit un noian de probleme: de la pericol de explozii la ANL-uri până la înființare de sere cu mușcate – VIDEO
Pentru prima dată în ultimii zece ani cel puțin, audiențele cu cetățenii din municipiul Botoșani au avut loc în alt spațiu decât sediul Primăriei.
Din culisele pregătirii super spectacolului ”Simfonia Direcția 5”, biletele s-au epuizat de două săptămâni – VIDEO & GALERIE FOTO
Seria concertelor memorabile organizate de Filarmonica ”George Enescu” Botoșani în această toamnă continuă astăzi cu ”Simfonia Direcția 5”. De la ora 18:30, la Casa de Cultură a Sindicatelor rockul alternativ se întâlnește cu simfonia.
Lumea bună a orașului adunată la concertul fraților care sunt considerați genii în muzică – VIDEO & GALERIE FOTO
Un eveniment select care s-a adresat unei categorii de public restrânsă. Turneul internațional „Stradivarius Opera” a ajuns la Botoșani într-o zi mohorâtă de toamnă, un 17 noiembrie care a încălzit cel puțin, sufletele celor care i-au ascultat pe artiști.
A început demolarea panourilor publicitare ilegale din centrul orașului: Patronii care le dețin vor plăti dezafectarea din propriul buzunar – VIDEO & GALERIE FOTO
Hotărârea de Consiliu Local prin care au fost stabilite zonele în care este permis afișajul publicitar a fost adoptată în 2017. Operatorii economici au mai fost ulterior păsuiți un an, cu condiția să și le dezafecteze. Au trecut încă patru, iar panourile publicitare care au devenit între timp ilegale, au rămas tot acolo.
REVOLTĂ la căminul Textila, oamenii dârdâie în locuințe: Pun două plăpumi pe mine seara și tot e frig VIDEO & GALERIE FOTO
Sunt aproximativ 100 de familii în căminul de locuințe sociale cunoscut ca „Textila” care nu au nicio sursă de căldură cu două săptămâni înainte de venirea iernii. Revoltați, oamenii dau vina pe asociație și administratorul spațiului locativ.
New York, Paris, Sidney... Botoșani: Gheorghe Zamfir și prietenii săi, concert ca un miracol la Botoșani: Sunt momente istorice pentru cultura botoșăneanăVIDEO & GALERIE FOTO
Sunt momente în care simți că trebuie să lași muzica să vorbească și în care cuvintele nu își mai au rostul. Nici la ora spectacolului și nici la o zi sau două după ce luminile scenei s-au stins întrucât artiștii au avut o prestație care pur și simplu nu mai lasă loc de comentarii.
Meciuri grele la vizita ministrului: Județul nu este al d-nei Federovici; Pretext halucinant al oficialului guvernamental – VIDEO
Vizita pe care ministrul Culturii a efectuat-o vineri la Botoșani a încins spiritele în coaliția de guvernare la nivel de județ. Venit teoretic pentru un spectacol al Filarmonicii ”George Enescu”, Lucian Romașcanu și-a transformat ziua petrecută la Botoșani într-una cu un pronunțat caracter politic social-democrat.
Proiect imobiliar unicat la Botoșani: blocuri construite în jurul unei clădiri istorice salvată de la prăbușire – GALERIE FOTO
Documentația pentru această investiție se află în dezbatere publică din data de 10 octombrie a acestui an.
Șeful educației botoșănene a mers neanunțat în internat la Pedagogic să verifice condițiile pentru copii: După cum s-a putut vedea...VIDEO & FOTOGALERIE
Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” este unitatea de învățământ din municipiu înființată oficial în 1968, doar că educația pedagogică la Botoșani are ceva mai mult de un secol. În prezent, liceul are cea mai mare populație școlară din întreg județul, cu copii de la grădiniță până la clasa a XII - a. Deține și un internat unde sunt cazați aproape 100 de elevi. Fete în special, pentru că băieții au fost relocați într-un alt spațiu, din incinta Liceului Tehnologic ”Elie Radu”.
Directoarea uneia dintre cele mai mari fabrici a izbucnit: Am ajuns de râsul curcilor, să vină din Bangladesh să muncească în România și ai noștri să fugă
La întâlnirea care a avut loc p 26 octombrie la Camera de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) privind prețul la energie s-au abordat și alte teme. Managerii câtorva dintre cele mai mari companii din Botoșani au reclamat fiscalitatea excesivă pe care o practică Statul Român.
Ștabii târgului cer limită de 30 km/h și covoare antiderapante la Lebăda: Nu le convine partea pe care este pista de biciclete, nici linia continuă de pe mijloc nu-i bună – GALERIE FOTO & DOCUMENT
O adresă asumată de aproximativ 70 de persoane a fost transmisă către Prefectură, Consiliul Județean și Primăria Botoșani. Vine din partea locuitorilor vilelor din cartierul rezidențial construit pe Șoseaua Iașului după revoluție.
Fostul director de la „Apă” demisie din companie după o carieră de 26 de ani: A fost primul meu loc de muncă
Demisia și-a produs efectele de la data de 1 noiembrie 2022.
Lidera femeilor liberale a dezvăluit în direct cea mai mare decepție politică trăită: Noi chiar am iubit... VIDEO
Mirela Saucă, președintele Organizației Județene a Femeilor Liberale (OFL) a avut o serie de dezvăluiri în direct, la Botoșăneanul TV.
Clădirea importantă a orașului intră în modernizare! Va avea call-center, monitoare uriașe și ghișee moderne, prefectul a împăcat directorii – VIDEO & FOTO
Banii, adică aproape 2 milioane de euro vor fi obținuți grație PNRR-ului, adică a Planului Național de Redresare și Reziliență. Adică, fonduri europene acordate sub altă formă.Una dintre componentele programului a vizat reabilitarea energetică a clădirilor în care funcționează instituții de stat.
Nu am sa comentez participarea oficialitatilor acolo, dar comportamentul acestor veșnic directorași lasa mult de dorit, mai ales ca se presupune ca nu fac politica si, fiind cadru didactic, ar fi trebuit sa dea dovada de buna creștere daca nu macar de un minim de bun simt. Interesant ar fi de verificat cum NU participa la ore madam directoreasa, si cum distruge generatii întregi de elevi. Toata lumea stie ca cine face chimie cu directoarea trebuie sa își caute profesor in privat. Madam nu este prezenta la ore.
6 septembrie 2022, 15:19
Fugi, bre, la școală...învață mai întâi să scrii, analfabet pesedist, după aia vii să-ți expui înțelepciunea îndoielnică, în spațiul public...sau ai băut din călimară, cumva?!
6 septembrie 2022, 14:44
ma întreb, oare când o sa înțelegeți politicienilor, ca nu aveți ca cauta la deschiderea anului școlar? când o sa înțelegeți ca nu reușiți decât sa enervați elevi, părinți, profesori deopotriva?dlor profesori, încercați sa fiți mai demni și nu sclavi, nu mai chemați sleahta politicianista la deschiderea anului acolar. ce sa caute un de-al de cornila la laurian?spectacol penibil...
6 septembrie 2022, 12:46
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
De Sfântul Nicolae copiii vor primi un pachețel simbolic cu dulciuri din partea mea. Le-am cumpărat biscuiți, bombonele, ciocolățică și o napolitană. De Crăciun vor primi un dar din partea Primăriei. Așa că, nu vom mai strâ ...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.3 o C
Dorohoi
0.1 o C
Bucecea
0.1 o C
Darabani
-0.4 o C
Saveni
0.2 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.