Știrea zilei
Ștabii târgului cer limită de 30 km/h și covoare antiderapante la Lebăda: Nu le convine partea pe care este pista de biciclete, nici linia continuă de pe mijloc nu-i bună – GALERIE FOTO & DOCUMENT

O adresă asumată de aproximativ 70 de persoane a fost transmisă către Prefectură, Consiliul Județean și Primăria Botoșani. Vine din partea locuitorilor vilelor din cartierul rezidențial construit pe Șoseaua Iașului după revoluție.

Unii botoșăneni au drumuri de noroi, celor de la Lebăda nu le convine partea pe care este pista de biciclete

 

 

Adresa înțeleasă drept un memoriu adresat autorităților a fost semnată inclusiv de persoane din aceeași familie, preponderent soț și soție. Înjumătățit, ar însemna că asumarea este împărțită între vreo 35 de locuințe. Zona este cunoscută ca fiind ocupată de oameni potenți financiar ai orașului, unii chiar cu putere de decizie.

 

În adresa transmisă public autorităților și reprezentanților mass-media deopotrivă, se prezintă o listă cu nemulțumiri din partea riveranilor care se doresc a fi reparate ”pentru mai bunul mers al lucrurilor”.

 

Se mai transmite că prin această petiție se dorește promovarea unui dialog între comunitate și administrația locală: ”În calitatea noastră de contribuabili, considerăm că de o parte din banii pe care-i plătim ca taxe și impozite ar trebui să beneficieze și comunitățile noastre, prin programe de îmbunătățire a infrastructurii și nu numai, în final pentru creșterea calității vieții membrilor acestor comunități”.

 

Mai trebuie de precizat că în zonă locuiesc milionari, foști parlamentari sau primari, foști șefi din Poliție și tot felul de afaceriști, cartierul de case fiind aproape exclusivist și inaccesibil oamenilor de rând. Iar unele dintre problemele enumerate chiar intră în atribuțiunile de serviciu pe care le-au avut sau încă le mai unii dintre cei care locuiesc tocmai la Lebăda.

 

Petiționarii mai transmit faptul că problemele pe care le întâmpină sunt numeroase, însă s-a încercat a fi sintetizate în câteva pagini electronice. Printre altele, doresc separatoare de sens și limită de viteză pentru Șoseaua Iașului, care este de fapt ieșirea din oraș spre sudul țării. Cer și treceri de pietoni și numeroase sensuri giratorii, pentru a nu mai fi nevoiți să coboare până la cel de la Lebăda pentru accesul în propriile curți. Iar aceste solicitări vin în condițiile în care mii de botoșăneni trăiesc pe drumuri de pământ.

 

 

Infrastructura

 

Deși face parte din municipiul Botoșani, Șoseaua Iașului nu beneficiază de rețea de canalizare, ceea ce este inadmisibil în contextul politicilor actuale care promovează sănătatea populației dar și protecția mediului, nu doar cu vorbe ci și prin finanțarea programelor ce au acest scop.

 

Având in vedere fondurile puse la dispoziția autorităților locale prin PNRR sau ANGHEL SALIGNY, ne întrebăm de ce nu este cuprins în lista următoarelor investiții și proiectul de canalizare pentru Șoseaua Iașului?

 

Limita de viteza

 

Nu exista o uniformizare a limitei de viteză în municipiu. Deoarece face parte din oraș, limita maximă de viteză pe aceasta artera este de 50 km/h aceasta fiind obținută tot în urma numeroaselor noastre solicitări, dar nu este oricum respectată de către toți șoferii. De observat este faptul că această diminuare a vitezei de deplasare a fost determinată și de numărul considerabil al accidentelor rutiere ce au avut loc anterior în această zonă. Mai mult, pe strada Petru Rareș, care are același statut, de cvasi-centură ca și Șoseaua Iașului, limita de viteza este de 30 km/h pentru camioane. În plus, prezența agenților de circulație este rară în cartierul Lebăda, facilitând astfel, încălcarea legii de către șoferi care rulează cu mult peste 100 km/h. Considerăm că instalarea unor limitatoare de viteza ar spori siguranța în trafic și ar reduce mult și poluarea fonică la care sunt supuși toți riveranii.

 

Siguranța pietonilor

 

În ciuda celor mai bine de 2 km, Șoseaua Iașului, între cele două sensuri giratorii, nu are nicio trecere de pietoni, chiar dacă în zonă există o stație pentru transportul local de călători. Asta în condițiile în care sunt străzi în oraș care au treceri de pietoni aproape la fiecare 50 m. În plus, trotuarele sunt foarte înguste, (mai puțin de 1m), ceea ce pune mult în pericol viața pietonilor, în special a copiilor.

 

Pista ciclabilă - investiție a municipiului Botoșani - este pe partea dreapta, pe trotuarul ce aparține de comuna Curtești. Cum putem folosi aceasta pista de biciclete, noi cei din partea stângă care aparținem de municipiul Botoșani, dacă nu reușim să traversăm strada prin locuri permise, respectiv treceri de pietoni?

 

Accesul riveranilor

 

O altă anomalie este semnalizarea cu linie continuă dublă de la sensul giratoriu Alfa Land până la sensul giratoriu de la ieșirea din oraș, fapt ce îngreunează accesul riveranilor la propriile locuințe. Practic suntem obligați să ocolim cu autovehiculele toată zona între cele două sensuri giratorii. Acest aspect este o reală problemă în zonă nu doar pentru riveranii drumului Șoseaua Iașului și vă rugăm să tratați ca intersecții și punctele de afluire și defluire în și spre Șoseaua Iașului a tuturor aleilor și străzilor din Cartierul Lebăda cu tot ce impun în acest sens regulile de circulație pe drumurile publice: bandă de preselecție pentru viraj la stânga, marcaj longitudinal discontinuu, marcaje și indicatoare pentru treceri de pietoni.

 

Ați adus în discuție în mass media separarea benzilor pentru prevenirea accidentelor.

 

Considerăm că este un proiect costisitor și inoportun și că instalarea unor limitatoare de viteza ar înlocui cu succes aceste separatoare. În cazul în care aceste separatoare se vor monta, sunt prevăzute căi de acces secundare sau noi sensuri giratorii pentru a avea acces la locuințe? În cazul în care se va mări viteza cum s-a prezentat în cadrul aceluiași proiect, se vor monta și panouri fonoabsorbante și fonoizolante așa cum prevede legislația de mediu ? Se respecta in acest moment nivelul de zgomot prevazut de legislatia in vigoare pentru zonele rezidentiale de 50 db pe timp de zi si 45 db pe timp de noapte?

 

În concluzie, vă rugăm să tratați zona Cartier Lebăda ca o structură urbană și nu drept una de tranzit, chiar dacă este principala intrare/ieșire în/din municipiu spre celelalte zone ale țării.

 

Chiar dacă principalul drum care străbate cartierul este DE58, Șoseaua Iașului trebuie tratată nu ca un drum expres, ci ca o stradă urbană, unde conform legislației actuale viteza legală de deplasare nu poate depăși 50km/h, pentru a se asigura fluidizarea traficului rutier și pietonal în condiții de siguranță și în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Vă rugăm să conștientizați faptul că montarea separatoarelor de sens este o măsură minimalistă care are drept consecință doar creșterea vitezei de deplasare, dar care va produce un real disconfort riveranilor prin poluare fonică - creșterea nivelului de zgomot și poluare chimică, dar și prin lipsa accesului în și dinspre aleile și străzile secundare.

 

Mai mult, separatoarele de sens se pretează pentru drumurile expres unde există o rețea de drumuri secundare care să preia traficul local în localitățile de tranzit sau în extravilanul localităților.

 

Apreciem, astfel, că se impun măsuri pentru a asigura :

 

- Confortul cetățenilor: conectarea la instalațiile de canalizare.

- Siguranța riveranilor și a pietonilor: limitatoare de viteză, covoare presemnalizate antiderapante, treceri de pietoni semnalizate cu lumină intermitentă, linie întreruptă pentru acces la locuințe, controale ale Poliției rutiere. Toate aceste măsuri vor reduce riscul producerii de accidente, poluarea fonica și vor readuce siguranța în rândul cetățenilor în slujba cărora afirmați că sunteți.

 

Click pe documentul de mai jos pentru petiția integrală:

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Botoșăneni disperați, mașini blocate în noroi pe unele străzi din municipiu: Nu a putut să intre salvarea GALERIE FOTO
Trendul rușinos al botoșănenilor : Pe străzi întregi oamenii aruncă urină și fecale direct în drum – GALERIE FOTO

 

Un tânăr de 24 de ani a încercat să violeze o elevă de 14 ani în toaleta unei pizzerii din Botoșani
Incidentul grav a avut loc la finele săptămânii trecute, iar victimă este o fată de 14 ani din Botoșani. Agresorul care are 24 de ani se află deja în spatele gratiilor.
A dispărut un partid la Botoșani, a apărut altul care atacă fățiș PSD-ul Doinei Federovici: S-a opus marilor investiții / Să nu câștige Flutur PrimăriaVIDEO
A fost înființat și a activat la Botoșani mai degrabă din umbră, fără nicio conferință de presă sau ieșire publică a liderilor, decât în extrem de rare ocazii. Și-a făcut resimțită prezența mai degrabă prin sediul din bulevard, care se dezbracă de hainele vechi și se pregătește pentru cele noi, cu numele noului partid.
Moare și ultima rămășiță PDL-istă din municipiu, fosta casă „portocalie” a fost eliberată! Primăria cu ochii pe partidele „în moarte clinică” – FOTOGALERIE
Partidul Democrat Liberal (PDL), fostul Partid Democrat (PD) a fost un partid politic parlamentar din România. PD a luat ființă în 1993 din fostul Front al Salvării Naționale, când Petre Roman s-a despărțit de Ion Iliescu. Iar PDL în 2007. A dispărut cu totul în 2014 când a fuzionat cu PNL.
OFICIAL: Mită de 400 de lei pentru „a închide ochii” la produsele expirate, comisarii de la Protecția Consumatorilor trimiși în judecată
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani i-au trimis în judecată pe cei doi comisari de la Protecția Consumatorilor cercetați pentru luare de mită.
O nouă funcție de șef apare la Botoșani! Povestea unei unități închisă de 13 ani și resuscitată de zbuciumul războiului
Au fost 13 ani în care am asistat la un concurs al eșecurilor și al neputinței din partea autorităților a două state.Peste un deceniu în care cetățenii și-au pierdut prioritatea în fața unor interese care au rămas în culisele politicului.
Adolescenți din Botoșani distruși de droguri și alcool, val de prezentări la UPU Botoșani: Sunt tineri care au muritVIDEO
Consumul de substanțe psihoactive dar și de alcool sunt mai răspândite printre adolescenții botoșăneni decât ar părea la prima vedere.„Urgențele” sunt practic asaltate de cazuri cu tineri care ajung băuți sau drogați la spital, după ce li s-a făcut rău în urma consumului.
Reorganizare la Nova Apaserv: S-a mai inventat o funcție de șef, partidul coace și un nou director
Spre finele anului trecut membrii Consiliului de Administrație au dezbătut o nouă propunere de organigramă. Prin această modificare s-au mai suplimentat pe alocuri o serie de posturi. Și s-a mai înființat o funcție de șef.
Președintele PNL Bacău a pus mâna pe telefon când a aflat că-i vine în oraș director de la ”Apa” Botoșani: A feștelit-o de tot, a pus-o pe burtă
Plecarea neașteptată a directorului adjunct de la SC Nova Apaserv SA după numai un an a luat pe neașteptate atât mediul politic din Botoșani, cât și cel din Bacău. Aceasta pentru că Doru Constantin a câștigat concursul de director pentru Compania Regională de Apă Bacău (CRAB).
Un polițist local de la Botoșani a scris 13 cărți în 4 ani: Vreau să ajung să scriu poezii cu adevărat / Mi s-a spus că plagiezVIDEO&FOTO
Povestește că și-a descoperit pasiunea din tinerețe, însă abia prin 2018 și-a găsit timpul sau curajul pentru a o aprofunda.
Școală spartă în toiul nopții, hoții au distrus mai multe bunuri și au plecat cu tabletele elevilor – FOTOGALERIE
Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, la o unitate de învățământ gimnazial. Deocamdată nu se știe dacă autorii au fost identificați sau măcar există un cerc de suspecți.
Blocuri inundate din decembrie în cartierul Primăverii, adăposturi antiaeriene pline cu apă, gunoaie și excremente – VIDEO & GALERIE FOTO
Sute de botoșăneni care locuiesc în cartierul Primăverii, la blocurile de pe Aleea Elie Radu, au de mai bine de două săptămâni subsolurile inundate. Oamenii se plâng că, deși au sesizat încă din decembrie problema, nu sunt băgați în seamă.
Basm de Anul Nou la Filarmonică: Spectacolul a început pe esplanadă, a continuat în foaier și s-a desăvârșit pe scenă – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un decor desprins parcă dintr-o poveste de iarnă, Filarmonica George Enescu a pășit în 2023. A făcut-o vineri și sâmbătă cu tradiționalele concerte dedicate Anului Nou.
Povestea (ne)spusă a plecării numărului 2 de la ”Apă”: Nu am știut / Am aflat din presă! I s-ar fi cerut demisia din toate funcțiile - VIDEO
În seara zilei de miercuri, 11 ianuarie 2023, un link din presa băcăuană circula intens în anumite cercuri social-democrate botoșănene. Încă directorul adjunct al SC Nova Apaserv SA era anunțat în structura de conducere a companiei similare din Bacău.
Nova Apaserv în risc de insolvență pentru o datorie de 1 milion de lei către o firmă cu angajați staționari
 2023 a început pentru SC Nova Apaserv SA cu risc de insolvență, după un contract denunțat de o firmă din București.
55.000 de lei pentru un salariat plătit de Primărie să stea acasă aproape un an – DOCUMENT
Un fost angajat al unei direcții din cadrul Primăriei municipiului Botoșani, dat afară în urmă cu 11 luni, are de primit o sumă uriașă care reprezintă echivalentul salariilor din această perioadă.
Fiecare cu premiul lui: Primăria și Hyperion-ul fac gale ”Eminescu” separate cu laureați diferiți – DOCUMENT
Manifestările prilejuite de „Zilele Eminescu” din acest an vor fi profund diferite față de precedentele. Pentru prima dată după 31 de ani, Primăria Botoșani este unic organizator al acestui eveniment.
Construim școli, dar n-avem elevi! Comuna care a rămas cu o singură unitate de învățământ: Măcar să ne menținem...VIDEO & FOTO
Depopularea României este resimțită inclusiv în sistemul educațional românesc. Eforturile pentru realizarea de investiții în infrastructura școlară, în foarte multe dintre cazuri, nu se justifică din punctul de vedere al beneficiarilor finali. Elevii.
”Tatăl Nostru” în două limbi la o sărbătoare plină de emoție care a adunat la Botoșani armeni din Constanța și până la Suceava – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost momente emoționante sâmbătă la sucursala Botoșani a Uniunii Armenilor din România (UAR). Tot mai puțini de la un an la altul, oamenii care se trag din neamul de la Erevan au ținut însă ca, în a doua zi de Crăciun a comunității lor, să sărbătorească împreună.
Un om de afaceri din Săveni ar vrea să „sufle” Consiliului Județean fosta Uzină Electrică a orașului
Deși are peste 100 de ani vechime, clădirea respectivă rămâne una emblematică pentru Botoșani și cu o încărcătură istorică aparte.
Prefectul Sorin Cornilă își caută birou prin clădirile din Botoșani – FOTOGALERIE
Întregul aparat de specialitate din cadrul Instituției Prefectului, inclusiv echipa de conducere urmează să se mute în alt sediu. Iar asta pentru că Palatul Administrativ se închide.
Nesimtiti ordinari. Pe Calea Nationala trec zeci de mii de madini zilnic, de la limuzine la tiruri de mare tonaj iar distanta pana la primul bloc sau prima casa este de 5 m. Acolo ar trebui montate panourile, nu la toata pleava care se vrea in paradis lebada. Ne este autostrada drumuletul ala, nu se circula cu viteza, ce mama dr acului mai vreti, lichelelor? Pe Primaverii le trecea tramvaiul prin sufragerie oamenilor si voi faceati scandal.
12 noiembrie 2022, 10:31
Impozitele locale platite de smecheri sunt diminuate cu 50%prin hcl, inca de pe vremea matrafoxatului. Curat murdar!
12 noiembrie 2022, 10:31
Unde-i traficul? Nemernici nerusinati!
12 noiembrie 2022, 10:27
Propunem sa oprim motorul si sa impingem masina cand trecem prin dreptul proprietatilor dumnealor. Daca ar face cineva o evaluare a valorii proprietatilor de acolo, 90% din proprietari nu ar putea justifica banii cu care si-au construit palatele.
7 noiembrie 2022, 12:18
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
„E o anomalie aici, este pus în interior apometrul. A fost fraudat și violat, fizic s-a acționat asupra lui iar consumurile nu au mai fost înregistrate. Așa cum vorbeam și cu alți colegi, o familie consumă în jur de 10 mc pe ...
hainedevis.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8900 lei
USD
Dolarul SUA
4.5374 lei
CHF
Francul elveţian
4.9461 lei
GBP
Lira sterlină
5.5142 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4694 lei
XAU
Gramul de aur
275.1252 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2419 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2700 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1666 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3863 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2062 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6571 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.2 o C
Dorohoi
-1.3 o C
Bucecea
-2.0 o C
Darabani
-3.4 o C
Saveni
-0.7 o C
Ştefăneşti
0.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.