Știrea zilei
Aleșii de la PNL obligați să anunțe la partid absența de la ședințele de la Județ și Municipiu după chiulul jenant din ziua lui Eminescu

Consilierii județeni și municipali liberali de la Botoșani trebuie să aibă acceptul partidului pentru a lipsi de la ședințele Consiliului Județean și Consiliului Local. Biroul Politic Județean (BPJ) al PNL Botoșani a adoptat o hotărâre în această privință.

I-au dat cu flit poetului nepereche


Situația penibilă de la ședință festivă a Consiliului Local Botoșani, când cvorumul a fost asigurat cu dificultate, a determinat conducerea județeană a liberalilor să ia măsuri.


Deși este o obișnuință de mai bine de două decenii ca pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, deliberativul municipal să se întrunească dimineața în ședință extraordinară pentru a conferi titlul de cetățean de onoare câștigătorului Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” și a stabili valoarea acestuia, doar 12 din cei 23 de consilieri locali au venit în sala de ședințe a Primăriei.


Cu toate că încă din ziua dobândirii mandatului știau că vor avea ședință pe 15 ianuarie.


Alți trei consilieri de la PSD au participat online, securizând cvorumul.  

 


Cine a lipsit de la ședință

 

PSD

 

Bogdan Buhăianu (a participat online)
Gabriel Tanasă (a participat online)
Daniela Vicol (a participat online)

 

USR


Marcel Gheorghiță (era la înmormântarea tatălui)

 

PNL


Cătălin Flutur
Eugen Țurcanu
Maricel Maxim
Cătălina Lupașcu
Daniel Botezatu
Cătălin Boboc
Andrei Amos

 

Au putut veni scriitori, președintele CJ, parlamentari, doar unii consilieri au avut treburi mai importante

 

Chiulul în masă a fost așadar la PNL, care din nouă reprezentanți în CL, a avut la ședință doar doi: Ada Macovei și Monica Adăscăliței.


Momentele au fost de-a dreptul jenante întrucât la ședință au venit mai mulți reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor din România, atât de la Botoșani, cât și din alte părți ale țării, alți scriitori au transmis mesaje video, președintele Consiliului Județean și unii parlamentari au fost la rândul lor în sală.  


La masa consilierilor erau însă o mulțime de locuri goale.


Văzând ce s-a întâmplat acolo, președintele PNL Botoșani a cerut expres ca la prima întrunire a BPJ de după ședință să fie introdus un punct pe ordinea de zi care să reglementeze foarte clar prezența consilierilor județeni și municipali botoșăneni la convocări.

 

Lipsești doar dacă spui la partid


S-a adoptat astfel o hotărâre în care se prevede foarte clar că aleșii de la municipiu și județ trebuie să informeze secretariatul partidului dacă intenționează să lipsească de la o ședință de CJ sau CL.


”Nu neapărat că trebuie să se învoiască de la partid, dar trebuie să știm că nu participă. Pentru că nu pot să mă trezesc că noi avem în total nouă consilieri municipali și la ședință participă doi sau trei. Este o decizie și trebuie să anunțe la partid. Să știu și eu. Ei sunt puși politic acolo, nu sunt puși pe persoană fizică nici unul. Trebuiau să candideze independenți și atunci mergeau ei când voiau ei”


Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.


Aleșii locali din cele două deliberative trebuie să transmită la partid și motivul exact pentru care susțin că nu pot lua parte la o anumită ședință.

 

”Până la urmă este o chestiune de bun simț”


Hotărârea a fost adoptată și după ce șefii de la județ au fost nemulțumiți de reacția președintelui organizației municipale, care le-a răspuns că el nu este consilier local, ci senator.


”Am văzut că dl Achiței tratează cu lejeritate problema această, eu nu pot să o tratez cu lejeritate că până la urmă este o chestiune de bun simț. Nici nu mai trebuie să vorbim despre altceva. Se poate întâmpla o situație, poate două, dar nu se poate că din nouă consilieri să lipsească șapte. Nu se poate așa ceva! Suntem totuși un partid responsabil și trebuie să dăm dovadă de bun simț în primul rând față de alegători, nu pot să accept un boicot niciodată. Nu pot fi de acord cu așa ceva”,


Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani.


Ședința festivă a Consiliului Local din 15 ianuarie 2022 a avut o importanță dublă față de întrunirile din anii precedenți deoarece pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte de hotărâre privind conferirea titlului de cetățean de onoare, atât laureatului Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” din 2021, cât și celui din 2020, acestuia din urmă fiindu-i amânată anul trecut onoarea din cauza pandemiei.


Hotărârile au fost în cele din urmă adoptate.

 

loading...
(DEZ)INTERES la ședința festivă de la Primărie de Ziua Culturii Naționale, chiul în bloc la masă, festivism limitat de criza momentului – VIDEO & GALERIE FOTO
Șefii provizorii de la Eltrans votați secret  într-un peisaj de chiul politic și un spectator atent – GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store
Reorganizare la Nova Apaserv: S-a mai inventat o funcție de șef, partidul coace și un nou director
Spre finele anului trecut membrii Consiliului de Administrație au dezbătut o nouă propunere de organigramă. Prin această modificare s-au mai suplimentat pe alocuri o serie de posturi. Și s-a mai înființat o funcție de șef.
Președintele PNL Bacău a pus mâna pe telefon când a aflat că-i vine în oraș director de la ”Apa” Botoșani: A feștelit-o de tot, a pus-o pe burtă
Plecarea neașteptată a directorului adjunct de la SC Nova Apaserv SA după numai un an a luat pe neașteptate atât mediul politic din Botoșani, cât și cel din Bacău. Aceasta pentru că Doru Constantin a câștigat concursul de director pentru Compania Regională de Apă Bacău (CRAB).
Un polițist local de la Botoșani a scris 13 cărți în 4 ani: Vreau să ajung să scriu poezii cu adevărat / Mi s-a spus că plagiezVIDEO&FOTO
Povestește că și-a descoperit pasiunea din tinerețe, însă abia prin 2018 și-a găsit timpul sau curajul pentru a o aprofunda.
Școală spartă în toiul nopții, hoții au distrus mai multe bunuri și au plecat cu tabletele elevilor – FOTOGALERIE
Incidentul s-a petrecut în noaptea de luni spre marți, la o unitate de învățământ gimnazial. Deocamdată nu se știe dacă autorii au fost identificați sau măcar există un cerc de suspecți.
Blocuri inundate din decembrie în cartierul Primăverii, adăposturi antiaeriene pline cu apă, gunoaie și excremente – VIDEO & GALERIE FOTO
Sute de botoșăneni care locuiesc în cartierul Primăverii, la blocurile de pe Aleea Elie Radu, au de mai bine de două săptămâni subsolurile inundate. Oamenii se plâng că, deși au sesizat încă din decembrie problema, nu sunt băgați în seamă.
Basm de Anul Nou la Filarmonică: Spectacolul a început pe esplanadă, a continuat în foaier și s-a desăvârșit pe scenă – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un decor desprins parcă dintr-o poveste de iarnă, Filarmonica George Enescu a pășit în 2023. A făcut-o vineri și sâmbătă cu tradiționalele concerte dedicate Anului Nou.
Povestea (ne)spusă a plecării numărului 2 de la ”Apă”: Nu am știut / Am aflat din presă! I s-ar fi cerut demisia din toate funcțiile - VIDEO
În seara zilei de miercuri, 11 ianuarie 2023, un link din presa băcăuană circula intens în anumite cercuri social-democrate botoșănene. Încă directorul adjunct al SC Nova Apaserv SA era anunțat în structura de conducere a companiei similare din Bacău.
Nova Apaserv în risc de insolvență pentru o datorie de 1 milion de lei către o firmă cu angajați staționari
 2023 a început pentru SC Nova Apaserv SA cu risc de insolvență, după un contract denunțat de o firmă din București.
55.000 de lei pentru un salariat plătit de Primărie să stea acasă aproape un an – DOCUMENT
Un fost angajat al unei direcții din cadrul Primăriei municipiului Botoșani, dat afară în urmă cu 11 luni, are de primit o sumă uriașă care reprezintă echivalentul salariilor din această perioadă.
Fiecare cu premiul lui: Primăria și Hyperion-ul fac gale ”Eminescu” separate cu laureați diferiți – DOCUMENT
Manifestările prilejuite de „Zilele Eminescu” din acest an vor fi profund diferite față de precedentele. Pentru prima dată după 31 de ani, Primăria Botoșani este unic organizator al acestui eveniment.
Construim școli, dar n-avem elevi! Comuna care a rămas cu o singură unitate de învățământ: Măcar să ne menținem...VIDEO & FOTO
Depopularea României este resimțită inclusiv în sistemul educațional românesc. Eforturile pentru realizarea de investiții în infrastructura școlară, în foarte multe dintre cazuri, nu se justifică din punctul de vedere al beneficiarilor finali. Elevii.
”Tatăl Nostru” în două limbi la o sărbătoare plină de emoție care a adunat la Botoșani armeni din Constanța și până la Suceava – VIDEO & GALERIE FOTO
Au fost momente emoționante sâmbătă la sucursala Botoșani a Uniunii Armenilor din România (UAR). Tot mai puțini de la un an la altul, oamenii care se trag din neamul de la Erevan au ținut însă ca, în a doua zi de Crăciun a comunității lor, să sărbătorească împreună.
Un om de afaceri din Săveni ar vrea să „sufle” Consiliului Județean fosta Uzină Electrică a orașului
Deși are peste 100 de ani vechime, clădirea respectivă rămâne una emblematică pentru Botoșani și cu o încărcătură istorică aparte.
Prefectul Sorin Cornilă își caută birou prin clădirile din Botoșani – FOTOGALERIE
Întregul aparat de specialitate din cadrul Instituției Prefectului, inclusiv echipa de conducere urmează să se mute în alt sediu. Iar asta pentru că Palatul Administrativ se închide.
Criminalul copilei de 14 ani a încercat să se sinucidă în arest, măsuri suplimentare luate de polițiști
Cătălin Rățușcă, tânărul de 20 de ani care a înjunghiat mortal o adolescentă care abia și-a scos buletinul, se află în custodia Poliției.
ULTIMELE clipe din viața fetei de 14 ani, criminalul i-a cerut să-l ure și a răsplătit-o cu bani
Nimic din ce s-a petrecut pe podul din Trușești înaintea crimei nu anunța cruzimea care urma să aibă loc, în mijlocul zilei.Cătălin Rățușcă a fost urat de copila de 14 ani și fratele ei.
ARTIFICIILE, distracție pentru oameni, coșmar pentru necuvântătoare! Animale moarte sau rănite în noaptea dintre ani la Botoșani
Explozia de lumini cu întreg zgomotul specific sau petardele aruncate în noaptea dintre ani pentru a produce distracție oamenilor au efecte devastatoare asupra animalelor.
LA MULȚI ANI 2023! Noaptea dintre ani la Botoşani în stradă şi în biserică – GALERIE FOTO&VIDEO
Muzică, foc de artificii, șampanie și entuziasm în noaptea de Revelion! Mii de botoșăneni au ieșit în stradă pentru a marca încheierea anului 2022 şi trecerea în 2023. Şi bisericile au fost pline în noaptea dintre ani.
Candelă pentru cei plecați în 2022: Botoșaniul este mai sărac fără ei – GALERIE FOTO
Anul 2022 a fost anul războiului la granițe, al pribegiei, dar și anul durerii după cei pierduți în pandemie. În 2022 au plecat de lângă noi prieteni, oameni dragi. Ne-am despărțit de oameni ai Cetății – artiști, preoți, profesori, actori – pe care nimeni nu îi va putea înlocui vreodată. Putem, însă, să le păstrăm aprinsă candela memoriei.
Românul care a înființat o școală în Chicago, impresionat de un director botoșănean: V-a schimbat orașul VIDEO
Invitat să cânte la concertul de Crăciun organizat de Filarmonica George Enescu, Nicolae Voiculeț, pe lângă interpretarea la nai a unor piese precum ”Ave Maria” și ”Ciobanul singuratic”, s-a adresat în câteva rânduri și celor aproximativ 700 de spectatori.
Bine că la haleală participă offline. Eu aşi spune neromâni.
19 februarie 2022, 14:09
Pai exact cei care au lipsit ,intenționat, nu mai au ce căuta pe viitoarele liste. Niste analfabeți, hoți și mincinoși.
19 februarie 2022, 08:30
Sondaj
Cine ar trebui să organizeze Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu?
Primăria Botoșani pentru că este principalul finanțator al evenimentului și l-a înregistrat la OSIM
Fundația Culturală Hyperion împreună cu Uniunea Scriitorilor din România pentru că au inițiat manifestarea în urmă cu 32 de ani
Primăria alături de Fundația Culturală Hyperion și Uniunea Scriitorilor din România, așa cum a avut loc timp de 31 de ani
Declaraţia zilei
„Nu mi-a căzut bine, dar pe mine mă interesează ce zice lumea? M-a deranjat la început. M-am gândit chiar că ar fi trebuit să reacționez imediat în fața Anei, dar acum mă felicit că n-am făcut-o. Mă atacau toți, ‘Băi, ...
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9221 lei
USD
Dolarul SUA
4.5466 lei
CHF
Francul elveţian
4.8998 lei
GBP
Lira sterlină
5.6028 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4868 lei
XAU
Gramul de aur
278.5779 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2408 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2639 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1795 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3781 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2066 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6617 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2.3 o C
Dorohoi
2.3 o C
Bucecea
3.5 o C
Darabani
1.8 o C
Saveni
2.7 o C
Ştefăneşti
-1.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.