Un chestionar circulă în această perioadă la nivelul municipiului Botoșani pentru a se sonda la acest moment preferințele electorale ale botoșănenilor pentru alegerile locale din acest an.
Nu este asumat de vreun partid politic în mod oficial însă predomină variantele social democraților. Cu toate că PSD-ul și-a stabilit deja candidatul pentru Primăria municipiului reședință de județ și este în curs de desemnare a capului de listă pentru Consiliul Județean.
Și probabil că a fost introdus pe piață înainte ca Tribunalul Botoșani să se pronunțe în procesul fostului președinte al CJ Botoșani, care este enumerat la categoria candidaturilor pentru Județ. Ori Florin Țurcanu nu mai drept de candidatură în următorii 4 ani de zile, în urma deciziei instanței.
Este valabil pentru municipul Botoșani dar și pentru președința județului. În chestionar nu apar nume de candidați „surpriză”, fiind incluse persoane care și-au exprimat deja public intenția de candidatură.
Printre întrebări, se regăsesc următoarele?
Dacă ar fi alegeri, mergeți la vot?
Cât de mulțumit sunteți de activitatea primarului municipiului Botoșani în perioada 2016 – 2020?
Pe cine ați vota la Primăria municipiului Botoșani?
Pe cine ați vota la Consiliul Județean Botoșani?
Cărui partid i-ați acorda votul dv?
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Pompierii botoșăneni prezenți la Bursa locurilor de muncă
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Accidentul aviatic ținut secret: De ce s-a ascuns prăbușirea aparatului de zbor la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cum să alegi un kit de panouri fotovoltaice eficient pentru casa ta
Sergiu Bălășcău
May 17, 2024
Rareș Prisacariu, printre prezentatorii Galei „Valori Contemporane”
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
ACUM: S-a deschis Târgul Liceelor, elevii ademeniți cu oferte educaționale
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024