Obștea Mănăstirii Sihăstria Voronei l-a cinstit luni, 9 septembrie, pe ocrotitorul așezământului monahal – Sfântul Cuvios Onufrie.
Cu acest prilej, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți și diaconi, printre care Arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți și exarhul mănăstirilor din zona Botoșani, Protosinghel Ghedeon Huțănașu, starețul Mănăstirii Sihăstria Voronei.
Sute de credincioși din împrejurimi și din județul Botoșani au venit pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Onufrie, ale cărui moaște se află în incinta mănăstirii, informează Mănăstirea Sihăstria Voronei.
Între numeroșii părinți care au sfințit pământul țării noastre prin înalta lor viață duhovnicească se numără și Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru al ținuturilor botoșănene, viețuitor al Schitului Sihăstria Voronei.
Din unele însemnări de pe manuscrisele copiate de el și de ieroschimonahul Nicolae, care a viețuit împreună cu el, știm că s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, probabil într-o familie nobilă, căci a ajuns să fie guvernator al unui ținut, potrivit timpulcredintei.ro.
Ajungând în Moldova, Sfântul Onufrie a viețuit timp de 15 ani, crescând duhovnicește în preajma unor aleși părinți duhovnicești, precum Vasile de la Poiana Mărului și Paisie Velicicovski. În anul 1764, Cuviosul a intrat în obștea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniștire.
Timp de 25 de ani a viețuit într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoință, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere și neîncetată rugăciune. Făgăduindu-se întru totul Domnului Hristos, a îmbrăcat schima cea mare, pe care a primit-o din mâna duhovnicului său, starețul Paisie, în anul 1774, la Mănăstirea Dragomirna, revenind apoi în locul nevoințelor sale, la peștera din preajma Sihăstriei Voronei.
La 29 martie 1789, Sfântul Onufrie a trecut la cele veșnice și a fost înmormântat de călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Nu după mult timp, la mormântul cuviosului au început să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfințenia sa.
Pe când domnitorul Mihail Sturdza se afla la vânătoare a găsit un fruct mare și frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul cuviosului, l-a luat cu sine și l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie.
Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boală. Minunându-se, domnitorul s-a întors la Vorona și, aflând despre viața nevoitorului pentru Dumnezeu, a poruncit să se dezgroape osemintele lui și să fie așezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona.
Citește articolul integral AICI
