La doua două zile după ce un căruţaş a intrat fără să se asigure pe un drum şi a fost izbit de un TIR, a avut loc un alt accident în care a fost implicat un atelaj hipo.
De această dată, echipajul TIM (Terapie Intensivă Mobilă) a fost solicitat să intervină la Vlădeni, pe un drum comunal, în jur de 19:40.
Acolo a avut loc un impact între un Opel şi căruţă, din motive deocamdată neclare automobilul lovind din spate atelajul hipo.
Cea mai probabilă explicaţie este aceea că şoferul băuse înainte de a se urca la volan, alcoolemia ridicându-se spre 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Impactul a fost destul de puternic, vizitiul fiind aruncat pe carosabil.
El a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean, în timp ce poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Ce Sunt Bonusurile la Pariuri și care sunt cele Mai Bune?
Redacția Botoșăneanul
May 12, 2024
4 Tipuri de Bonusuri Atractive la Casele de Pariuri
Redacția Botoșăneanul
May 12, 2024
Duminica Tomii, sărbătoarea care încheie Săptămâna Luminată. Tradiții și obiceiuri
Redacția Botoșăneanul
May 12, 2024
DECIZIA Comisiei de Recurs pentru jucătorul de la Dinamo care l-a lovit pe Benzar
Redacția Botoșăneanul
May 12, 2024
Iftime a izbucnit în direct: Adversarii mei politici se roagă la biserică ca să retrogradăm – VIDEO
Sergiu Bălășcău
May 12, 2024