(P) În cursul zilei de 21 decembrie a început în centrul orașului montarea parcului de distracții care a bucurat generații și generații de copii din Botoșani.
Luna Park, ”bâlciul” așa cum încă îi mai spun bunicii, este în curs de amenajare în parcarea de la ”Elvila”.
Compania familiei Lichiardopol, cu o tradiție de peste jumătate de secol în domeniul parcurilor distractive, a perfectat un contract cu SC Eltrans SA și a plătit 13.800 de lei pentru închirierea parcării, suma fiind calculată pentru situația ideală în care ar fi fost ocupate zi de zi toate locurile.
Contractul este valabil pentru intervalul 20 decembrie – 5 ianuarie, care cuprinde însă și perioadele pentru montat-demontat.
Mai exact, copiii, dar și părinții și bunicii care doresc să retrăiască bucuriile anilor în care aveau vârsta școlii sau a grădiniței, vor putea să încerce ”Taifunul”, ”Katiusha”, ”Breakdance”, ”Bungee jumping” și multe altele începând cu data de 23 decembrie și până pe 3 ianuarie.
Iar pentru sărbătorile de iarnă din acest an, Luna Park a adus și un carusel cum n-a mai fost prin Botoșani.
Parcul de distracții va fi deschis zilnic, de la 12:00 la 22:00, iar organizatorii promit că toate jocurile vor fi accesibile ca preț oricărui botoșănean.
De altfel, în ciuda scumpirilor masive din ultimul an, la ”Luna Park” tarifele vor fi aceleași din 2021.
Febra cumpărăturilor: Polițiștii locali au patrulat prin piață și au dat patru amenzi
Oana Sava
May 01, 2024
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024