O schimbare fără precedent în sistemul de Educație din România a intrat în vigoare zilele acestea.
Concret, prin Ordinul nr. 4249/2020 pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.079/2016, elevii sau părinții au dreptul să decidă asupra notei pe care o va primi copilul de la profesor, pentru activitatea on-line.
Ordinul a intrat în vigoare la 15 mai.
Măsura se aplică doar în situații obiective, cum ar fi calamități naturale, intemperii, epidemii, pandemii, alte situații excepționale care impun suspendarea cursurilor pentru o perioadă de timp care nu permite încheierea situației școlare pe semestrul al II-lea, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1)-(8), scrie Bugetul.ro.
Practic, în perioada stării de alertă, dacă elevul nu este de acord cu nota pe care profesorul vrea să i-o treacă în catalog pentru activitatea on-line, dascălul nu va putea să-i dea calificativul dorit.
„Valorificarea activității on-line prin calificativ/notă se face cu acordul elevului sau cu acordul părintelui/susținătorului legal”, se precizează în Ordinul citat.
Această măsură a stârnit indignare pe grupurile de profesori, mulți dintre dascăli declarându-se revoltați de decizia mai-marilor Ministerului Educației.
Pe de altă parte, surse din sistem au precizat că această măsură le este destinată mai mult copiilor care nu au acces la tehnologie, ei putând astfel să decidă asupra notei pe care o vor primi.
Chiar și așa, prin faptul că elevii pot să decidă asupra notei pe care o vor primi pentru activitatea on-line, o parte a profesorilor consideră măsura exagerată.
Totodată, Ordinul intrat în vigoare la 15 mai stabilește că în semestrul II din anul școlar 2019-2020 nu se vor da teze.
„Prin derogare de la prevederile alin. (2), în anul școlar 2019-2020 evaluarea elevilor prin lucrare scrisă pentru semestrul al II-lea (teză) nu se aplică”, se precizează în actul normativ citat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024