Familia proprietarului câinelui a făcut scandal după apelul la 112, astfel că jandarmii au mai aplicat două amenzi.
Un botoșănean a fost amendat seara trecută de jandarmi cu 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr.55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
Sancțiunea contravențională a fost aplicată de un echipaj de jandarmerie în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, prin care o femeie sesiza că nu poate intra în curtea locuinței din cauza unui câine agresiv din rasa Amstaff, pe care vecinul îl lăsase liber pe strada Armeană.
Nemulțumită de intervenția jandarmilor, familia bărbatului a făcut scandal și a adresat injurii apelantei și soțului acesteia, două femei fiind sancționate din acest motiv cu amenzi în valoare totală de 1.100 de lei.
Tot sâmbătă seară, jandarmii au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale pe raza municipiului Botoșani, ocazie cu care au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, însumând amenzi de peste 5000 de lei.
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024