Reportaj
REPORTAJ în România nimănui și copiii sacrificați ai județului: Două fete care vor să învețe, retrase de mamă de la școală – GALERIE FOTO

La fix 40 de kilometri distanță de municipiul Botoșani se află comuna Cordăreni. Undeva dincolo de Dorohoi, drumul cu mașina este unul anevoios, nu din cauza a cine știe ce obstacole, ci doar a gropilor care fac distanța până acolo să fie parcursă în mai bine de o oră.

Locuri uitate de lume

O localitate rurală pierdută între dealuri pustii și care mustește de sărăcie. Puține sunt casele din care respiră prosperitatea oamenilor care trăiesc în ele. Cele mai multe stau pe-o rână, la un pas să se năruiască, abandonate, nelocuite, fără vreo speranță că vor mai avea vreodată foc în sobă.

 

În Cordăreni primar este Constantin Dumitraș, un tânăr din care răzbate dorința de a demonstra că-și merită voturile. El este cel care le-a luat oarecum sub aripa lui pe cele două fete minore ale Elenei Boghian, pe Anca și Maria. Una dintre adolescente are 14 ani, cealaltă este cu un an mai mare.

 

 

 

Dintre casele comunei, se desprinde povestea tristă a acestei familii

 

Elena, mama, are 37 de ani și s-a căsătorit la vârsta de 19 ani. A rămas singură cu trei copii, cele două fete și un băiețel de vreo 8 anișori. La divorț instanța l-a obligat pe fostul soț la plata unei pensii alimentare de 600 de lei. Nu a văzut un ban de la omul cu care are copii, care se îneacă în alcool și care abia are bani să se întrețină pe el.

 

În schimb a pierdut și ajutorul social de la Primărie.

 

Nici o lege clară nu explică cum se procedează în astfel de cazuri. În care guri de copii rămân nehrănite.

 

La sfârșitul semestrului mama le-a retras pe cele două fete de la Liceul Șendriceni unde învățau secretele panificației.

 

 

 

Femeia cu trei clase absolvite a rămas cu copiii acasă și cu planuri mărețe de plecare în Germania, la cules de căpșuni. Una dintre fete primește de la începutul anului școlar o bursă financiară de la Tamara Ciofu care s-a orientat spre copii necăjiți din județ pe care-i sprijină să învețe carte.

 

Tamara Ciofu a aflat despre retragerea fetelor de la școală, ele fiind văzute acasă de primarul comunei care a luat imediat atitudine. A doua zi s-a și urcat în mașină pentru a afla ce anume a determinat-o pe mamă să nu mai lase fetele la școală.

 

Iar de aici se desprinde o altă poveste ruptă chiar din realitatea satelor românești și care arată dimensiunea dezastrului din sistemul românesc în ansamblul lui, pornindu-se de la legi, sistem educațional, până la mediu de dezvoltare sau justiție.

 

Iată prima explicație a mamei, Elena Boghian.

 

„Am avut ajutor din partea dlui primar. Când s-a terminat primul semestru, le-am scos de la școală. 30 de milioane de lei vechi am făcut datorie pe bază că plec în Germania să câștig bani ca să le pot da înapoi la școală. La cules de căpșuni. Aici, nu pot să-mi găsesc de lucru că am numai trei clase”.

 

Și câtă dreptate are această femeie.

 

O zi din viața fetelor, eleve la Liceul Șendriceni:

 

Copilele se trezeau la 5:30 și mâncau în cel mai bun caz o felie de pâine cu zacuscă. La ora 6:30 erau luate de microbuzul la care au abonament pentru a fi duse la școală, de cele mai multe ori în picioare, înghesuite cu ceilalți călători. Drumul durează o oră. Ajung la Șendriceni undeva în jurul orei 7:30 și așteaptă în frig până se deschide unitatea de învățământ. Cursurile se termină la ora 14:00, fetele fac drum întors și în jur de 15:00 ajung acasă unde mânăncă prima masă serioasă din zi. La școală există un chioșc, numai că mama nu are bani să le dea pentru a-și cumpăra mâncare.

 

O lună din viața familiei:

 

Pe lângă mâncare, haine la copii, lemne de foc pentru locuință și alte cheltuieli mama trebuie să scoată din buzunar 850 de lei pentru a plăti naveta celor două fete ca să poată ajunge la școală. 850 de lei, numai pentru navetă, la o pensie alimentară de 600 de lei și aia neplătită.

 

Și atunci, purtarea mamei devine cumva firească.

 

„Nu e normal ca două fete de 15 ani să stea acasă. Dacă știi foarte bine că dl primar a intervenit și a adus și o bursă din partea noastră, asta înseamnă că pe dl primar îl interesează. Nu e normal ca tu, care ai trei clase să îți oprești fetele de la școală”,

Tamara Ciofu, parlamentar

 

Și binefăcătoarea fetelor are dreptate. Și mama. Fiecare în felul ei.

 

 

 

Tamara Ciofu a reușit să discute cu directorul Liceului de la Șendriceni să reprimească fetele la școală începând chiar de luni, 26 martie 2018. Iar din anul viitor să se încerce varianta înscrierii la o școală din Botoșani pentru a putea sta la internat.

 

Pentru mamă, o companie de confecții din Botoșani este dispusă să o specializeze și să-i ofere un loc de muncă. Însă aici intervine misiunea primarului.

 

„Dacă mai sunt cel puțin nouă femei care vor să se apuce de muncă, d-na Manuela Zarug angajează personal, le pune la dispoziție și le decontează drumul, 19 milioane de lei vechi în mână, plus bonuri de masă. În condițiile astea nici mama nu este nevoită să plece să se umilească, să stea în genunchi la căpșuni, poate să stea acasă să-și vadă de copiii ei”,

Tamara Ciofu, parlamentar

 

Femeile din sat în general fug de navetă, drumul până la Botoșani este prost iar salariul nu este unul care să-l facă mai ușor de răbdat.

 

Mai mult, angajatorii locali pierd tot mai mult teren în fața firmelor care recrutează forță de muncă din satele botoșănene și care merg din comună în comună și amăgesc oamenii cu câștiguri de mii de euro, în străinătate.

 

„Eu am aici un punct de lucru, de confecționare a articolelor pentru securitatea în muncă. 15 fete și vreo trei băieți, care sunt toți mulțumiți. Ele cu naveta, li se pare foarte departe, au mai fost propuneri, eu încerc. Ei după ce ajung în străinătate îmi dau dreptate, asta e problema, că eu încerc să-i motivez de aici, dle nu plecați din sat că aveți de lucru aici. Eu încerc, nu am știut de oferta doamnei Zarug”,

Constantin Dumitraș, primarul comunei Cordăreni

 

 

  • Tu ce vezi când te uiți la noi?

Întrebarea este adresată de Tamara Ciofu, uneia dintre cele două fete.

  • Speranță...

Răspunsul vine prompt, firesc din glasul fetei retrasă de la școală din cauza lipsurilor familiei.

 

Mamei i se încețoșează privirea de lacrimi.

 

Într-adevăr speranța moare ultima.

 

Într-o țară și într-un județ în care copiii nu ajung la școală din cauza drumurilor ciuruite și unde un abonament pentru o distanță de 25 de kilometri costă peste 400 de lei pe lună. 20 de lei scoate din buzunar un om din Cordăreni ca să ajungă la Dorohoi, dus-întors.

 

Într-o țară în care se fac tot felul de statistici despre abandonul școlar dar nimeni nu verifică efectiv care sunt motivele reale pentru care copiii nu mai pot ajunge la școală.

 

Într-o țară în care un fost soț bețiv doarme liniștit noaptea chiar dacă nu plătește pensie alimentară pentru cei cărora le-a dat viață.

 

Într-o țară în care străinii vin și ne iau tinerii pentru a-i exploata la muncă în străinătate, iar autoritățile stau cu mâinile în sân.

 

Într-o țară din care par să se desprindă de fapt două Românii.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
REPORTAJ: Cel mai frumos moment pe Bulevardul Mihai Eminescu, câinele Basil adus la Botoșani pentru un băiat – GALERIE FOTO & VIDEO

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Marea Neagră, mon amour: hotel capcană, restaurant cu patron ”șmecher calificat”, plaja de după ”boscheți” și doamnele vesele tare – GALERIE FOTO
Da, știu că am promis acum vrei trei ani că nu mai calc pe litoralul românesc, însă mă chinuie un soi de masochism patriotic care vara aceasta m-a readus la malul Mării Negre. Dorul aventurilor pe care numai prin stațiunile constănțene le întâlnești a învins până la urmă.
REPORTAJ: Locul din Botoșani mai puțin știut de credincioși, tărâm al credinței în jurul unei icoane găsită îngropată sub un copac – VIDEO&FOTO
A treia zi de Paște este cunoscută în ortodoxie și ca „Marțea Albă” din Săptămâna Luminată. Este o zi extrem de importantă pentru credincioși și notată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Este totodată un prilej de regăsire sufletească în întâlnirea cu Dumnezeu, în lăcașurile sfinte fiind oficiate slujbe religioase.
REPORTAJ: Padocul orașului aproape plin, câinii strânși de pe străzi cu Poliția, au fost aplicate și amenzi – VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 19 februarie 2023 un copil de 10 ani era aproape sfârtecat de trei câini care evadaseră dintr-o curte. Știrea plecată de la Botoșani s-a răspândit imediat în toată țara. Un val de ură la adresa câinilor s-a făcut resimțit în municipiu, apărând și primele animale otrăvite.
REPORTAJ Școală cu paznici înarmați: Zeci de bărbați de 40 – 50 de ani învață să scrie și să citească în regim special, la Botoșani – GALERIE FOTO
Există o serie de cursuri școlare de care majoritatea botoșănenilor aproape că nu au auzit. Elevii au vârste trecute de copilărie și a adolescență, iar mare parte dintre ei abia după câteva decenii de viață învață să scrie.
REPORTAJ: Armenii de la Botoșani sărbătoresc Crăciunul în același timp cu Boboteaza, un copil a scos crucea din apa sfințită – VIDEO & GALERIE FOTO
Este mare sărbătoare în comunitatea armenilor de la Botoșani care sărbătoresc în aceste zile Nașterea Domnului Iisus Hristos dar și Boboteaza.
REPORTAJ: Educația în nordul țării prin laboratoare încropite din donații în unități cu aproape 1.000 de copii – VIDEO & GALERIE FOTO
Unul dintre cele cinci orașe ale județului unde condițiile de trai sunt împărțite între rural și urban este Ștefăneștiul, o localitate din est, poziționată pe malul lacului de acumulare Stânca Costești.
Ziua în care a plecat doamna Daniela, între lacrimile părintelui protopop și oamenii care n-au părăsit-o până la mormântul de lângă eroi – VIDEO & GALERIE FOTO
”Îmi cer iertare dacă vorbele mele sunt prea sărace și nepricepute pentru a cuprinde o viață a unui om care mult s-a străduit. În primul rând să se țină de cuvânt. Apoi să iubească și să facă cât mai mult bine”...
Copiii din școlile botoșănene aduși la ore cu „masa caldă” a Guvernului: Încercăm prin toate metodele să-i atragemVIDEO & GALERIE FOTO
Nouă unități de învățământ din județul Botoșani sunt beneficiare ale programului guvernamental „Masa Caldă”, unul introdus de câțiva ani în sistemul educațional românesc și încă aflat în testare.
Hlipiceni, inima credinței! Sute de credincioși și pelerini la una dintre cele mai impresionate slujbe: Doamne, învață-ne să ne rugămVIDEO & GALERIE FOTO
Probabil că nicicând centrul comunei Hlipiceni nu a fost într-atât de animat precum în dimineața zilei de 15 septembrie 2022 care va rămâne în memoria colectivă ca o pagină în istoria credinței creștine.
Muncitorii care părăsesc Botoșaniul fugăriți tocmai de patronii care se plâng că le mor afacerile - REPORTAJ în trenul spre munca răsplătită pe merit
Sunt deja ani la rând de când mediul de afaceri din județul Botoșani suferă din cauza deficitului de forță de muncă. Întreaga vină a căzut asupra statului sau a prezumtivilor angajați care vânează mirajul străinătății. Realitatea arată lucrurile într-o lumină diferită. Meseriașii nu mai pleacă peste granițe în căutarea respectului pentru munca lor. Trec doar granițele dintre județele țării.
REPORTAJ: Sute de oameni la Mănăstirea Vorona, ceremonial religios impresionant săvârșit de Nichifor Botoșăneanul: De acum Dumnezeu ne-a rămas și Maica Sfântă VIDEO & GALERIE FOTO
Este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Prima sărbătoare din noul an bisericesc are loc pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului.
Prefectul Sorin Cornilă i-a deranjat pe „directorii fără chip”! A intrat neanunțat în birouri și a dat de lacrimi la un șef: Ne-a îmbolnăvit / Deci, plâng, dacă vreți vă spun... VIDEO & GALERIE FOTO
Într-o probabilitate extrem de ridicată puțini sunt botoșănenii care cunosc abrevierile acestor instituții: OSPA, ITCSMS sau OJZ. Aceste unități de stat există și funcționează din bani publici.Și sunt conduse de directori care sunt deranjați la fața locului extrem de rar de către jurnaliști sau șefi ierarhici.
REPORTAJ din perla montană a țării, acolo unde Briliantu' României se produce la terasă, iar oamenii care aruncă gunoaie ajung în iad – GALERIE FOTO 
Au curs vara aceasta valuri-valuri-valuri articolele, postările și indignările aferente despre ceea ce se întâmplă pe litoral, de la carnea expirată de acum câțiva ani și până la parcarea de o sută de lei pe zi din Mamaia. Bineînțeles, neuitând de episodul cu băiatul care și-a transferat celebritatea de la TV în online și a reușit să trezească la viață o țară cum nu au putut să o facă nici măcar prețurile aberante la gaze, electricitate și carburanți. 
REPORTAJ în județ! Chipul pe care-l arată războiul! Botoșani primește ucraineni cu ochii în lacrimi: Vin, se uită... nu pun mâna pe nimic, sunt foarte traumatizațiVIDEO & GALERIE FOTO 
Țara noastră a devenit un pansament al suferinței pentru zecile de mii de ucraineni care ne-au trecut deja granițele și care au statut de refugiat. Războiul și-a arătat fața la Botoșani prin valul de oameni care fac cunoștință cu noi cu lacrimi în ochi și înconjurați de copii și bagaje. 
Instituția de la Botoșani cu ușa aproape întotdeauna închisă! În interior, o profesie moare încet, ultimii „doctori ai pământului” lucrează mai degrabă din pasiune – GALERIE FOTO
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Există o astfel de instituție la Botoșani, (mai puțin cunoscută sau chiar deloc) și vizitată preponderent de persoanele care dezvoltă afaceri în domeniul agricol. Însă numai dacă sunt obligate, în demersul birocratic.
Bătrânul Măr care a făcut minuni ”odihnește” lângă gard, Sfinte Moaște ascunse de Securitate în zidul bisericii: De ce nu iei oasele acelea să le arunci în pârâu? - GALERIE FOTO
Botoșanii sunt asemenea unui tărâm încă nedescoperit, cu minuni purtate din gură în gură de pustnici sau de pelerinii care, an de an, bat potecile dintre mănăstiri.
REPORTAJ în Ucraina! CreaFuture a ajuns la Cernăuți într-un proiect cu educație non-formală, laborator de creativitate și legende cu străzi măturate cu trandafiri – FOTO & VIDEO
Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Drumul de aproape 100 de milioane de euro reparat cu ceremonii, primar ”omorât” și soț de primăriță pus la zid. Pentru că... ”oamenii sunt pe primul loc”VIDEO & GALERIE FOTO
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Avem colaborare cu o echipă să putem să facem aceste cursuri. Împreună cu dna director de îngrijiri ne vom ocupa de acest aspect. Mai sunt sincope și vrem și aceste cursuri pentru că sunt necesare să readucem în mintea ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
4.9 o C
Dorohoi
5.6 o C
Bucecea
5.3 o C
Darabani
5.1 o C
Saveni
5.4 o C
Ştefăneşti
6.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.