Reportaj
„Italianul”, băiatul nimănui și al tuturor, înmormântat de Primărie și de câteva persoane cu suflet bun, condus pe ultimul drum de sărmani – GALERIE FOTO & VIDEO

Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.

Oameni după care nu plânge nimeni

 

Boschetarii, persoanele fără adăpost și fără aparținători primesc prea puțină atenție din partea societății. Cel mult priviri de dezgust. Și pleacă dintre noi, în liniște, fără să remarce cineva în mod deosebit. În general, oamenii străzii ajung la cimitir fără să aibă măcar un preot la groapă care să țină o mică slujbă pentru sufletele lor.

 

Din acest punct de vedere, se poate spune că „italianul” botoșănenilor a fost din rândul celor norocoși.

 

Se prea poate ca felul lui de a fi să fi atras simpatia celor care își desfășurau activitatea în zona Armonia. Costel obișnuia să mai ducă gunoiul de la magazine, restaurant sau farmacie și primea în schimb bănuți cu care-și lua ce avea trebuință. Dormea în clădirea abandonată unde odată a fost restaurantul Armonia și chiar după ce acest imobil a fost vândut, noul proprietar i-a lăsat o cameră liberă unde să se odihnească pe timpul nopții.

 

Cam atât se știe despre „italian”, din spusele celor care s-au aflat la Biserica Roset din Bulevardul Mihai Eminescu pentru a-l conduce pe ultimul drum. Slujba religioasă a fost oficiată de preotul paroh de aici, Gheorghe Grigoraș, care a mers inclusiv la cimitir pentru întreg ceremonialul creștinesc.

 

De orânduiala specifică înmormântărilor s-a îngrijit italianul adevărat care se ocupă de restaurantul Dolce Vita și cu ajutor se pare din partea omului de afaceri botoșănean care deține rețeaua de magazine Admir.

 

Astfel, în memoria lui Costel au fost oferite pomeni de care au beneficiat în principal pensionari sărmani care au venit la înmormântarea lui. Cei care au vrut că băiatul străzii să plece la cimitir creștinește au închiriat și un autocar pentru oamenii care au vrut să meargă și la Eternitatea.

 

A murit un om liber

 

Pe poarta bisericii a fost lipită fotografia lui, cea mai reușită dintre toate câte le-a avut, cu o chitară în mână și în care părea cât de cât senin. Și cu mesajul: „Costel, 33 de ani. A fost un om bun „care” i-a plăcut să trăiască liber”.

 

Constantin Vîrlan era orfan și ar fi trăit în casele de copii până la 18 ani. Deși cei din sistemul de protecție al copilului nu își amintesc de el. Unii spun că s-ar fi oploșit la Botoșani de la Iași.

 

Chiar și fără familie, tânărul de 33 de ani a fost plâns la înmormântare, dar de străini.

 

Primăria - „familia” boschetarilor

 

Primăria a contribuit la celelalte cheltuieli pentru înmormântarea lui.

 

„Primăria asigură serviciile pentru înmormântarea persoanelor fără adăpost prin contractarea unei firme de pompe funebre care se preocupă de bunul mers al acestor lucruri. Asigură locul de veci, toate serviciile de înhumare prin societatea Urban Serv precum și plata concesiunii pentru 7 ani de zile pentru persoanele care au decedat pe raza municipiului Botoșani și care sunt înmormântate prin grija noastră, acest lucru fiind o datorie civică a noastră, pentru cetățenii din municipiul Botoșani”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Constantin Vîrlan a decedat în urmă cu mai bine de o săptămână, pe data de 8 octombrie 2019. Nimeni nu i-a revendicat trupul. În aceste condiții, după efectuarea necropsiei, Inspectoratul de Poliție Județean sesizează Primăria, prin Direcția de Asistență Socială (DAS) pentru întocmirea certificatului de deces și începerea demersurilor pentru înhumare.

 

La mijloc, „italianul” a prins și un weekend când bugetarii nu lucrează, astfel că „șederea” sa la morgă s-a prelungit la o săptămână de zile, în condițiile în care în cazuri normale, aceste etape se parcurg de la o zi la alta, iar decedatul este ținut pentru rămas bun, în jur de 3 zile.

 

Legea nr. 102 din 8 iulie 2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare arată la articolul 2 că...

 

„Oricine are dreptul la o înmormântare decentă şi la aducerea ultimului omagiu la locul de veci al decedatului”.

 

Iar…

 

„Dacă nu există nicio persoană obligată să dispună în legătură cu înmormântarea sau persoana obligată se găseşte într-un loc necunoscut ori nu îşi îndeplineşte obligaţia, primarul unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia a avut loc decesul dispune cu privire la înmormântare. Și în acest sens este făcută și HCL și procedura de achiziție a serviciilor de înhumare”,

Dorin Burlacu, director DAS

 

Serviciile de înhumare pentru o persoană ajung la 1.080 de lei plus taxele pe care le suportă Primăria către Urban Serv pentru gropari, fără a se plăti locul de veci care este pus la dispoziție de către societatea subordonată Consiliului Local, în mod gratuit. Funcționarii Primăriei nu iau contact direct cu morții. 

 

Se întâmpla și acest lucru însă în urmă cu zece ani de zile când altele erau oportunitățile pe piață. O mașină de la spații verzi a Primăriei, obișnuia să transporte sicriele către cimitir. 

 

Astăzi, în 2019, prin licitație publică, Direcția de Asistență Socială a Primăriei are încheiat un contract de prestări servicii cu o firmă de pompe funebre care se ocupă de preluarea decedatului și transportul la cimitir. 

 

În mod normal, Costantin Vîrlan ar fi trebuit să ajungă într-o secțiune a cimitirului Eternitatea dedicată persoanelor fără adăpost.

 

Pentru că există și așa ceva.

 

Chiar cruci fără nume, acolo unde nu s-a cunoscut identitatea mortului.

 

Însă, în plină criză a locurilor de veci, a ajuns pe ultima parcelă cu locuri disponibile, îngropat lângă alți creștini vizitați de cei dragi și cu morminte luminate de candele. Oamenii care poate se vor îndura să-i lase și lui o lumânare la căpătâi. Și altora în situația lui, care s-au transformat din boschetari în morții nimănui și-ai tuturor.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

Urmărește-ne și pe Google News

REPORTAJ: Padocul orașului aproape plin, câinii strânși de pe străzi cu Poliția, au fost aplicate și amenzi – VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 19 februarie 2023 un copil de 10 ani era aproape sfârtecat de trei câini care evadaseră dintr-o curte. Știrea plecată de la Botoșani s-a răspândit imediat în toată țara. Un val de ură la adresa câinilor s-a făcut resimțit în municipiu, apărând și primele animale otrăvite.
REPORTAJ Școală cu paznici înarmați: Zeci de bărbați de 40 – 50 de ani învață să scrie și să citească în regim special, la Botoșani – GALERIE FOTO
Există o serie de cursuri școlare de care majoritatea botoșănenilor aproape că nu au auzit. Elevii au vârste trecute de copilărie și a adolescență, iar mare parte dintre ei abia după câteva decenii de viață învață să scrie.
REPORTAJ: Armenii de la Botoșani sărbătoresc Crăciunul în același timp cu Boboteaza, un copil a scos crucea din apa sfințită – VIDEO & GALERIE FOTO
Este mare sărbătoare în comunitatea armenilor de la Botoșani care sărbătoresc în aceste zile Nașterea Domnului Iisus Hristos dar și Boboteaza.
REPORTAJ: Educația în nordul țării prin laboratoare încropite din donații în unități cu aproape 1.000 de copii – VIDEO & GALERIE FOTO
Unul dintre cele cinci orașe ale județului unde condițiile de trai sunt împărțite între rural și urban este Ștefăneștiul, o localitate din est, poziționată pe malul lacului de acumulare Stânca Costești.
Ziua în care a plecat doamna Daniela, între lacrimile părintelui protopop și oamenii care n-au părăsit-o până la mormântul de lângă eroi – VIDEO & GALERIE FOTO
”Îmi cer iertare dacă vorbele mele sunt prea sărace și nepricepute pentru a cuprinde o viață a unui om care mult s-a străduit. În primul rând să se țină de cuvânt. Apoi să iubească și să facă cât mai mult bine”...
Copiii din școlile botoșănene aduși la ore cu „masa caldă” a Guvernului: Încercăm prin toate metodele să-i atragemVIDEO & GALERIE FOTO
Nouă unități de învățământ din județul Botoșani sunt beneficiare ale programului guvernamental „Masa Caldă”, unul introdus de câțiva ani în sistemul educațional românesc și încă aflat în testare.
Hlipiceni, inima credinței! Sute de credincioși și pelerini la una dintre cele mai impresionate slujbe: Doamne, învață-ne să ne rugămVIDEO & GALERIE FOTO
Probabil că nicicând centrul comunei Hlipiceni nu a fost într-atât de animat precum în dimineața zilei de 15 septembrie 2022 care va rămâne în memoria colectivă ca o pagină în istoria credinței creștine.
Muncitorii care părăsesc Botoșaniul fugăriți tocmai de patronii care se plâng că le mor afacerile - REPORTAJ în trenul spre munca răsplătită pe merit
Sunt deja ani la rând de când mediul de afaceri din județul Botoșani suferă din cauza deficitului de forță de muncă. Întreaga vină a căzut asupra statului sau a prezumtivilor angajați care vânează mirajul străinătății. Realitatea arată lucrurile într-o lumină diferită. Meseriașii nu mai pleacă peste granițe în căutarea respectului pentru munca lor. Trec doar granițele dintre județele țării.
REPORTAJ: Sute de oameni la Mănăstirea Vorona, ceremonial religios impresionant săvârșit de Nichifor Botoșăneanul: De acum Dumnezeu ne-a rămas și Maica Sfântă VIDEO & GALERIE FOTO
Este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Prima sărbătoare din noul an bisericesc are loc pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului.
Prefectul Sorin Cornilă i-a deranjat pe „directorii fără chip”! A intrat neanunțat în birouri și a dat de lacrimi la un șef: Ne-a îmbolnăvit / Deci, plâng, dacă vreți vă spun... VIDEO & GALERIE FOTO
Într-o probabilitate extrem de ridicată puțini sunt botoșănenii care cunosc abrevierile acestor instituții: OSPA, ITCSMS sau OJZ. Aceste unități de stat există și funcționează din bani publici.Și sunt conduse de directori care sunt deranjați la fața locului extrem de rar de către jurnaliști sau șefi ierarhici.
REPORTAJ din perla montană a țării, acolo unde Briliantu' României se produce la terasă, iar oamenii care aruncă gunoaie ajung în iad – GALERIE FOTO 
Au curs vara aceasta valuri-valuri-valuri articolele, postările și indignările aferente despre ceea ce se întâmplă pe litoral, de la carnea expirată de acum câțiva ani și până la parcarea de o sută de lei pe zi din Mamaia. Bineînțeles, neuitând de episodul cu băiatul care și-a transferat celebritatea de la TV în online și a reușit să trezească la viață o țară cum nu au putut să o facă nici măcar prețurile aberante la gaze, electricitate și carburanți. 
REPORTAJ în județ! Chipul pe care-l arată războiul! Botoșani primește ucraineni cu ochii în lacrimi: Vin, se uită... nu pun mâna pe nimic, sunt foarte traumatizațiVIDEO & GALERIE FOTO 
Țara noastră a devenit un pansament al suferinței pentru zecile de mii de ucraineni care ne-au trecut deja granițele și care au statut de refugiat. Războiul și-a arătat fața la Botoșani prin valul de oameni care fac cunoștință cu noi cu lacrimi în ochi și înconjurați de copii și bagaje. 
Instituția de la Botoșani cu ușa aproape întotdeauna închisă! În interior, o profesie moare încet, ultimii „doctori ai pământului” lucrează mai degrabă din pasiune – GALERIE FOTO
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Există o astfel de instituție la Botoșani, (mai puțin cunoscută sau chiar deloc) și vizitată preponderent de persoanele care dezvoltă afaceri în domeniul agricol. Însă numai dacă sunt obligate, în demersul birocratic.
Bătrânul Măr care a făcut minuni ”odihnește” lângă gard, Sfinte Moaște ascunse de Securitate în zidul bisericii: De ce nu iei oasele acelea să le arunci în pârâu? - GALERIE FOTO
Botoșanii sunt asemenea unui tărâm încă nedescoperit, cu minuni purtate din gură în gură de pustnici sau de pelerinii care, an de an, bat potecile dintre mănăstiri.
REPORTAJ în Ucraina! CreaFuture a ajuns la Cernăuți într-un proiect cu educație non-formală, laborator de creativitate și legende cu străzi măturate cu trandafiri – FOTO & VIDEO
Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Drumul de aproape 100 de milioane de euro reparat cu ceremonii, primar ”omorât” și soț de primăriță pus la zid. Pentru că... ”oamenii sunt pe primul loc”VIDEO & GALERIE FOTO
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
S-au săturat de restricții! Revoltă în Piața Revoluției, sute de oameni în stradă, jandarmii au interzis accesul și altora, s-au ars măști și fumigene – GALERIE FOTO & VIDEO
După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
Dumnezeu sa il ierte... ! Apreciez initiatica patronilor, au dat dovada de omenie . Bravo!
17 octombrie 2019, 17:42
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„De la preluarea mandatului, am pus accent pe colectarea datelor de contact de la consumatori, în vederea corespondării cu aceștia, prin diverse metode, e-mail, mesaje, conturi în aplicație. Am reușit să strângem până în ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2.4 o C
Dorohoi
3.4 o C
Bucecea
2.5 o C
Darabani
1.9 o C
Saveni
2.7 o C
Ştefăneşti
7.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.