Reportaj
FOTOREPORTAJ pe secția cea mai sensibilă de la Mavromati, bebeluși născuți cât o sticlă – GALERIE FOTO

Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.

Iar la Botoșani de la începutul anului și până în prezent din 1.759 de nou-născuți, 165 au fost prematuri. Ceea ce înseamnă că toți acești copii au avut nevoie de îngrijiri speciale. Iar cel mai mic bebeluș născut la Botoșani în anul 2019 a fost de 700 de grame. Însă pe secție erau internați bebeluși care cântăreau 1.400 sau 1.600 de grame.

 

Pentru ca acești bebeluși să aibă șansă la viață a fost cumpărată aparatură modernă. Iar luni, 30 septembrie 2019, Organizația Salvați Copiii a mai dotat secția cu o masă radiantă în valoare de 12.200 de euro.  Au venit la Botoșani președintele organizației, Gabriela Alexandrescu dar și Amalia Năstase ambasadorul Programului de reducere a mortalității infantile

 

 

Împreună cu medicul șef Carmen Zaboloteanu, directorul de îngrijiri Coca Crîșlaru, directorul de îngrijiri Viorel Bălan și vicepreședinte Consiliului Județean, Dorin Birta au vizitat și secția unde sunt internați acești copii. Iar unii dintre ei sunt atât de mici încât îți e frică să îi atingi. Dar sunt îngrijiți cu mare atenție de către cadrele medicale și ținuți în saloane separate de mămicile lor.

 

 

Deși secția a fost modernizată în ultimii ani, încă mai  este nevoie de aparatură medicală pentru ca acești copii să fie salvați. Iar acest lucru este confirmat și de medicul șef Carmen Zaboloteanu. De exemplu, există mese radiante tocmai din anii 1990. Partea bună e că anul acesta reprezentanții Spitalului Județean Mavromati vor cumpăra altele noi.

 

„Sunt mai vechi și își pierd din căldură. Vom avea încă șapte mase radiante care s-au cumpărat prin spital, dar ar trebui mai multe să le înlocuim pe cele vechi”,

Carmen Zaboloteanu, medic șef Secția de Neonatologie.


 

Și anul trecut Organizația Salvați Copii a dotat secția cu un ventilator neonatal și un ecograf performant în valoare de 28.400 de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
ACUM: Maternitatea Botoșani dotată cu aparatură de peste 12.000 de euro - FOTOGALERIE

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Marea Neagră, mon amour: hotel capcană, restaurant cu patron ”șmecher calificat”, plaja de după ”boscheți” și doamnele vesele tare – GALERIE FOTO
Da, știu că am promis acum vrei trei ani că nu mai calc pe litoralul românesc, însă mă chinuie un soi de masochism patriotic care vara aceasta m-a readus la malul Mării Negre. Dorul aventurilor pe care numai prin stațiunile constănțene le întâlnești a învins până la urmă.
REPORTAJ: Locul din Botoșani mai puțin știut de credincioși, tărâm al credinței în jurul unei icoane găsită îngropată sub un copac – VIDEO&FOTO
A treia zi de Paște este cunoscută în ortodoxie și ca „Marțea Albă” din Săptămâna Luminată. Este o zi extrem de importantă pentru credincioși și notată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Este totodată un prilej de regăsire sufletească în întâlnirea cu Dumnezeu, în lăcașurile sfinte fiind oficiate slujbe religioase.
REPORTAJ: Padocul orașului aproape plin, câinii strânși de pe străzi cu Poliția, au fost aplicate și amenzi – VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 19 februarie 2023 un copil de 10 ani era aproape sfârtecat de trei câini care evadaseră dintr-o curte. Știrea plecată de la Botoșani s-a răspândit imediat în toată țara. Un val de ură la adresa câinilor s-a făcut resimțit în municipiu, apărând și primele animale otrăvite.
REPORTAJ Școală cu paznici înarmați: Zeci de bărbați de 40 – 50 de ani învață să scrie și să citească în regim special, la Botoșani – GALERIE FOTO
Există o serie de cursuri școlare de care majoritatea botoșănenilor aproape că nu au auzit. Elevii au vârste trecute de copilărie și a adolescență, iar mare parte dintre ei abia după câteva decenii de viață învață să scrie.
REPORTAJ: Armenii de la Botoșani sărbătoresc Crăciunul în același timp cu Boboteaza, un copil a scos crucea din apa sfințită – VIDEO & GALERIE FOTO
Este mare sărbătoare în comunitatea armenilor de la Botoșani care sărbătoresc în aceste zile Nașterea Domnului Iisus Hristos dar și Boboteaza.
REPORTAJ: Educația în nordul țării prin laboratoare încropite din donații în unități cu aproape 1.000 de copii – VIDEO & GALERIE FOTO
Unul dintre cele cinci orașe ale județului unde condițiile de trai sunt împărțite între rural și urban este Ștefăneștiul, o localitate din est, poziționată pe malul lacului de acumulare Stânca Costești.
Ziua în care a plecat doamna Daniela, între lacrimile părintelui protopop și oamenii care n-au părăsit-o până la mormântul de lângă eroi – VIDEO & GALERIE FOTO
”Îmi cer iertare dacă vorbele mele sunt prea sărace și nepricepute pentru a cuprinde o viață a unui om care mult s-a străduit. În primul rând să se țină de cuvânt. Apoi să iubească și să facă cât mai mult bine”...
Copiii din școlile botoșănene aduși la ore cu „masa caldă” a Guvernului: Încercăm prin toate metodele să-i atragemVIDEO & GALERIE FOTO
Nouă unități de învățământ din județul Botoșani sunt beneficiare ale programului guvernamental „Masa Caldă”, unul introdus de câțiva ani în sistemul educațional românesc și încă aflat în testare.
Hlipiceni, inima credinței! Sute de credincioși și pelerini la una dintre cele mai impresionate slujbe: Doamne, învață-ne să ne rugămVIDEO & GALERIE FOTO
Probabil că nicicând centrul comunei Hlipiceni nu a fost într-atât de animat precum în dimineața zilei de 15 septembrie 2022 care va rămâne în memoria colectivă ca o pagină în istoria credinței creștine.
Muncitorii care părăsesc Botoșaniul fugăriți tocmai de patronii care se plâng că le mor afacerile - REPORTAJ în trenul spre munca răsplătită pe merit
Sunt deja ani la rând de când mediul de afaceri din județul Botoșani suferă din cauza deficitului de forță de muncă. Întreaga vină a căzut asupra statului sau a prezumtivilor angajați care vânează mirajul străinătății. Realitatea arată lucrurile într-o lumină diferită. Meseriașii nu mai pleacă peste granițe în căutarea respectului pentru munca lor. Trec doar granițele dintre județele țării.
REPORTAJ: Sute de oameni la Mănăstirea Vorona, ceremonial religios impresionant săvârșit de Nichifor Botoșăneanul: De acum Dumnezeu ne-a rămas și Maica Sfântă VIDEO & GALERIE FOTO
Este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Prima sărbătoare din noul an bisericesc are loc pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului.
Prefectul Sorin Cornilă i-a deranjat pe „directorii fără chip”! A intrat neanunțat în birouri și a dat de lacrimi la un șef: Ne-a îmbolnăvit / Deci, plâng, dacă vreți vă spun... VIDEO & GALERIE FOTO
Într-o probabilitate extrem de ridicată puțini sunt botoșănenii care cunosc abrevierile acestor instituții: OSPA, ITCSMS sau OJZ. Aceste unități de stat există și funcționează din bani publici.Și sunt conduse de directori care sunt deranjați la fața locului extrem de rar de către jurnaliști sau șefi ierarhici.
REPORTAJ din perla montană a țării, acolo unde Briliantu' României se produce la terasă, iar oamenii care aruncă gunoaie ajung în iad – GALERIE FOTO 
Au curs vara aceasta valuri-valuri-valuri articolele, postările și indignările aferente despre ceea ce se întâmplă pe litoral, de la carnea expirată de acum câțiva ani și până la parcarea de o sută de lei pe zi din Mamaia. Bineînțeles, neuitând de episodul cu băiatul care și-a transferat celebritatea de la TV în online și a reușit să trezească la viață o țară cum nu au putut să o facă nici măcar prețurile aberante la gaze, electricitate și carburanți. 
REPORTAJ în județ! Chipul pe care-l arată războiul! Botoșani primește ucraineni cu ochii în lacrimi: Vin, se uită... nu pun mâna pe nimic, sunt foarte traumatizațiVIDEO & GALERIE FOTO 
Țara noastră a devenit un pansament al suferinței pentru zecile de mii de ucraineni care ne-au trecut deja granițele și care au statut de refugiat. Războiul și-a arătat fața la Botoșani prin valul de oameni care fac cunoștință cu noi cu lacrimi în ochi și înconjurați de copii și bagaje. 
Instituția de la Botoșani cu ușa aproape întotdeauna închisă! În interior, o profesie moare încet, ultimii „doctori ai pământului” lucrează mai degrabă din pasiune – GALERIE FOTO
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Există o astfel de instituție la Botoșani, (mai puțin cunoscută sau chiar deloc) și vizitată preponderent de persoanele care dezvoltă afaceri în domeniul agricol. Însă numai dacă sunt obligate, în demersul birocratic.
Bătrânul Măr care a făcut minuni ”odihnește” lângă gard, Sfinte Moaște ascunse de Securitate în zidul bisericii: De ce nu iei oasele acelea să le arunci în pârâu? - GALERIE FOTO
Botoșanii sunt asemenea unui tărâm încă nedescoperit, cu minuni purtate din gură în gură de pustnici sau de pelerinii care, an de an, bat potecile dintre mănăstiri.
REPORTAJ în Ucraina! CreaFuture a ajuns la Cernăuți într-un proiect cu educație non-formală, laborator de creativitate și legende cu străzi măturate cu trandafiri – FOTO & VIDEO
Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Drumul de aproape 100 de milioane de euro reparat cu ceremonii, primar ”omorât” și soț de primăriță pus la zid. Pentru că... ”oamenii sunt pe primul loc”VIDEO & GALERIE FOTO
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Dacă nu se respectă anumite reguli, în general nu doar în bucătărie, se pot întâmpla anumite lucruri care să-ți strice mâncarea, să aibă un gust mai sărat decât trebuie sau să fie arsă sau diferite particularități de ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
12.8 o C
Dorohoi
12.8 o C
Bucecea
12.0 o C
Darabani
12.3 o C
Saveni
13.2 o C
Ştefăneşti
14.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.