Reportaj
Ce nu s-a văzut la vizita ministrului de la Botoșani, de la poale-n brâu la un decor îngrozitor – GALERIE FOTO & VIDEO

Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc a ajuns ieri în nordul țării, la Botoșani. Oficial a tot repetat că s-a decis să vină după ce a auzit de protestul de la Manoleasa. Tot oficial, colegii de la PSD Botoșani îi anunțaseră deja prezența, cu câteva zile înainte de a se ști de protest.

Pregătiri în toi

Asemenea celorlalte vizite ministeriale efectuate la Botoșani, ieri dimineață pregătirile erau în plină desfășurare. O femeie de serviciu freca de zor geamurile de la intrarea în Palatul Administrativ. Pe acolo pe unde urma să intre ministrul.

La parter și la primul etaj, forfotă. Circula zvonul că un membru al delegației ar fi poftit la poale-n brâu moldovenești. Nu se știe dacă s-a întors cu poftele la București sau și le-a astâmpărat.

 

Ministrul Cuc a ajuns la Botoșani, cumva la ora stabilită, alături de senatorul Doina Federovici. A fost așteptat de toată floarea PSD înșiruită pe treptele Prefecturii. Dan Nechifor, prefectul li s-a alăturat, forțat cumva de împrejurări, pentru că, e adevărat, nu e prefectul PSD-ului.

La ședință a vorbit Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean și a tot adresat mulțumiri.

 

Asta deși miniștrii au tot fost la Botoșani, devenit parcă un nedorit loc de pelerinaj pentru ei, și este deja este un fapt știut că vin, văd, promit, pleacă și uită. Și noi rămânem la fel.

În cadrul aceleiași ședințe Răzvan Cuc a afirmat că are soluții pentru problemele județului referitoare la infrastructura rutieră. Dar le spune la Manoleasa (?!)

 

Presa dată frumos afară.

 

Următoarea întâlnire cu ministrul a fost apoi programată la ora 14:30 la conferința de presă de la Primăria Manoleasa. CJ a pus la dispoziție și un microbuz pentru doritori. S-a plecat cum s-a dorit, unii cu mașinile proprii, alții cu autovehicului CJ-ului.

 

Traseul, prin Avrămeni.

 

Sătenii, liniștiți, își vedeau de-ale lor, fără să știe că au onoarea să le traverseze comuna un ditamai ministrul.

 

Și-au pus mirați mâinile streașină la ochi când au văzut convoiul de mașini care a trecut cu o viteză amețitoare, pe drumul din comuna lor. Pentru că, se știe, când vine un ministru, viteza definește parcă vizita oficială.

 

Autoturismele, oficiale sau nu, scumpe sau mai puțin scumpe, s-au scurs printre nori de praf până la celebrul drum național de pământ, care curge și el paralel cu Prutul.

 

Pe drum, doi bărbați cu veste reflectorizante salutau respectuos fiecare mașină. Cumva așa, ca pe vremea regretatului.

 

Și, o, da, erau și utilaje care nivelau. Făceau ceva.

 

Prima mașină s-a oprit, celelalte din coloană au făcut la fel. Ocupanții lor au țâșnit imediat, politicienii să nu-l piardă pe ministru, prefectul să nu-i piardă pe toți, jurnaliștii să surprindă toate detaliile. Și evident, doamnele cu tocuri care făceau notă discordantă.

 

O scurtă discuție. Pentru fotografii.

 

Regizat sau nu, un sătean apare ca din pământ, pe drumul național de pământ.

 

S-a săturat de glod, e inuman, drepturile, pentru ce se plătește rovinietă, etc.

 

Ministrul atoateștiutor spune ceva de un tratament bituminos pe acest drum, promite și apoi aduce aminte de un Cioloș care anul trecut s-a descurcat prost.

 

Coloana pornește din nou.

 

Pe traseu, oamenii se uită la mașini, dau din mâini. Nu se aude ce spun. Dar se poate deduce. Mai ales după pancartele care erau puse pe garduri din loc în loc.

 

Vrem asfalt.

 

Se ajunge la Primăria Manoleasa, poziționată în fața unui bar. Acolo, alți oameni adunați în fața crâșmei, savurau aglomerația rar văzută în satul lor. Un echipaj de Poliție dirija mașinile.

 

În interior, miros de sarmale.

 

Angajații s-au chinuit să amenajeze un loc pe un hol care să se preteze la un briefing de presă. Au așezat o masă pe care au pus o față albă, scaune și steagurile, simbolul național și cel al UE.

 

”Colegi, decorul este îngrozitor, nu e așa?”, a susurat consiliera de la București a ministrului, o blondă de-o șchioapă.

 

Are ea dreptate.

 

Oricine are minime cunoștințe în ale filmatului sau fotografiatului, știe că imaginile nu pot fi luate cu lumină în spate.

 

”Nu suntem la minister, suntem la primărie de comună”, este replica la remarca consilierei.

 

Totuși, lucrurile se precipită. Se caută rapid soluții. Costică Macaleți prinde masa de la un capăt, deputatul Marius Budăi de la celălalt pentru a o muta într-un alt loc. Spațiul e totuși mic, oamenii mulți.

 

Se aduce o alt masă, lipită de un perete, se trag scaunele, fiecare vrea un loc acolo, lângă ministru. Primarul, cu cocarda, rămâne fără scaun. Până la urmă primește unul și se îngrămădește și el acolo.

 

În tot acest timp, ministrul fusese introdus în altă sală pentru hidratare probabil.

 

Răzvan Cuc a vorbit vreun sfert de oră, despre trei drumurile naționale problematice de la Botoșani, despre altele din țară.

 

Apoi, tirul de întrebări.

 

Ziariștii au avut prioritate. Pentru că atunci când primarul de Ripiceni, Gabriel Talef a vrut și el să întrebe ceva, l-a pus la punct consiliera ministrului.


-    Sunteți de la presă?
-    Nu
-    Altă întrebare

 

Marius Budăi făcea semne insistente către primarul de Mitoc să liniștească lumea. Să nu mai pună întrebări.

Numai ziariștii.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Voi îl credeți? Ministrul Cuc promite refacerea încă unui drum vital și lucrări pe altele trei

 

REPORTAJ: Padocul orașului aproape plin, câinii strânși de pe străzi cu Poliția, au fost aplicate și amenzi – VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 19 februarie 2023 un copil de 10 ani era aproape sfârtecat de trei câini care evadaseră dintr-o curte. Știrea plecată de la Botoșani s-a răspândit imediat în toată țara. Un val de ură la adresa câinilor s-a făcut resimțit în municipiu, apărând și primele animale otrăvite.
REPORTAJ Școală cu paznici înarmați: Zeci de bărbați de 40 – 50 de ani învață să scrie și să citească în regim special, la Botoșani – GALERIE FOTO
Există o serie de cursuri școlare de care majoritatea botoșănenilor aproape că nu au auzit. Elevii au vârste trecute de copilărie și a adolescență, iar mare parte dintre ei abia după câteva decenii de viață învață să scrie.
REPORTAJ: Armenii de la Botoșani sărbătoresc Crăciunul în același timp cu Boboteaza, un copil a scos crucea din apa sfințită – VIDEO & GALERIE FOTO
Este mare sărbătoare în comunitatea armenilor de la Botoșani care sărbătoresc în aceste zile Nașterea Domnului Iisus Hristos dar și Boboteaza.
REPORTAJ: Educația în nordul țării prin laboratoare încropite din donații în unități cu aproape 1.000 de copii – VIDEO & GALERIE FOTO
Unul dintre cele cinci orașe ale județului unde condițiile de trai sunt împărțite între rural și urban este Ștefăneștiul, o localitate din est, poziționată pe malul lacului de acumulare Stânca Costești.
Ziua în care a plecat doamna Daniela, între lacrimile părintelui protopop și oamenii care n-au părăsit-o până la mormântul de lângă eroi – VIDEO & GALERIE FOTO
”Îmi cer iertare dacă vorbele mele sunt prea sărace și nepricepute pentru a cuprinde o viață a unui om care mult s-a străduit. În primul rând să se țină de cuvânt. Apoi să iubească și să facă cât mai mult bine”...
Copiii din școlile botoșănene aduși la ore cu „masa caldă” a Guvernului: Încercăm prin toate metodele să-i atragemVIDEO & GALERIE FOTO
Nouă unități de învățământ din județul Botoșani sunt beneficiare ale programului guvernamental „Masa Caldă”, unul introdus de câțiva ani în sistemul educațional românesc și încă aflat în testare.
Hlipiceni, inima credinței! Sute de credincioși și pelerini la una dintre cele mai impresionate slujbe: Doamne, învață-ne să ne rugămVIDEO & GALERIE FOTO
Probabil că nicicând centrul comunei Hlipiceni nu a fost într-atât de animat precum în dimineața zilei de 15 septembrie 2022 care va rămâne în memoria colectivă ca o pagină în istoria credinței creștine.
Muncitorii care părăsesc Botoșaniul fugăriți tocmai de patronii care se plâng că le mor afacerile - REPORTAJ în trenul spre munca răsplătită pe merit
Sunt deja ani la rând de când mediul de afaceri din județul Botoșani suferă din cauza deficitului de forță de muncă. Întreaga vină a căzut asupra statului sau a prezumtivilor angajați care vânează mirajul străinătății. Realitatea arată lucrurile într-o lumină diferită. Meseriașii nu mai pleacă peste granițe în căutarea respectului pentru munca lor. Trec doar granițele dintre județele țării.
REPORTAJ: Sute de oameni la Mănăstirea Vorona, ceremonial religios impresionant săvârșit de Nichifor Botoșăneanul: De acum Dumnezeu ne-a rămas și Maica Sfântă VIDEO & GALERIE FOTO
Este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Prima sărbătoare din noul an bisericesc are loc pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului.
Prefectul Sorin Cornilă i-a deranjat pe „directorii fără chip”! A intrat neanunțat în birouri și a dat de lacrimi la un șef: Ne-a îmbolnăvit / Deci, plâng, dacă vreți vă spun... VIDEO & GALERIE FOTO
Într-o probabilitate extrem de ridicată puțini sunt botoșănenii care cunosc abrevierile acestor instituții: OSPA, ITCSMS sau OJZ. Aceste unități de stat există și funcționează din bani publici.Și sunt conduse de directori care sunt deranjați la fața locului extrem de rar de către jurnaliști sau șefi ierarhici.
REPORTAJ din perla montană a țării, acolo unde Briliantu' României se produce la terasă, iar oamenii care aruncă gunoaie ajung în iad – GALERIE FOTO 
Au curs vara aceasta valuri-valuri-valuri articolele, postările și indignările aferente despre ceea ce se întâmplă pe litoral, de la carnea expirată de acum câțiva ani și până la parcarea de o sută de lei pe zi din Mamaia. Bineînțeles, neuitând de episodul cu băiatul care și-a transferat celebritatea de la TV în online și a reușit să trezească la viață o țară cum nu au putut să o facă nici măcar prețurile aberante la gaze, electricitate și carburanți. 
REPORTAJ în județ! Chipul pe care-l arată războiul! Botoșani primește ucraineni cu ochii în lacrimi: Vin, se uită... nu pun mâna pe nimic, sunt foarte traumatizațiVIDEO & GALERIE FOTO 
Țara noastră a devenit un pansament al suferinței pentru zecile de mii de ucraineni care ne-au trecut deja granițele și care au statut de refugiat. Războiul și-a arătat fața la Botoșani prin valul de oameni care fac cunoștință cu noi cu lacrimi în ochi și înconjurați de copii și bagaje. 
Instituția de la Botoșani cu ușa aproape întotdeauna închisă! În interior, o profesie moare încet, ultimii „doctori ai pământului” lucrează mai degrabă din pasiune – GALERIE FOTO
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Există o astfel de instituție la Botoșani, (mai puțin cunoscută sau chiar deloc) și vizitată preponderent de persoanele care dezvoltă afaceri în domeniul agricol. Însă numai dacă sunt obligate, în demersul birocratic.
Bătrânul Măr care a făcut minuni ”odihnește” lângă gard, Sfinte Moaște ascunse de Securitate în zidul bisericii: De ce nu iei oasele acelea să le arunci în pârâu? - GALERIE FOTO
Botoșanii sunt asemenea unui tărâm încă nedescoperit, cu minuni purtate din gură în gură de pustnici sau de pelerinii care, an de an, bat potecile dintre mănăstiri.
REPORTAJ în Ucraina! CreaFuture a ajuns la Cernăuți într-un proiect cu educație non-formală, laborator de creativitate și legende cu străzi măturate cu trandafiri – FOTO & VIDEO
Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Drumul de aproape 100 de milioane de euro reparat cu ceremonii, primar ”omorât” și soț de primăriță pus la zid. Pentru că... ”oamenii sunt pe primul loc”VIDEO & GALERIE FOTO
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
S-au săturat de restricții! Revoltă în Piața Revoluției, sute de oameni în stradă, jandarmii au interzis accesul și altora, s-au ars măști și fumigene – GALERIE FOTO & VIDEO
După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
Niste șoșonari cu pritenții de politicieni.
25 aprilie 2017, 09:02
a venit bou si s-a intors vaca! cu cabina! singurele efecte au fost cheltuiala cu deplasarea cortegiului si ridicarea prafului pe prosti!
14 martie 2017, 09:28
Dezgustator, scarboasa treaba, de-a dreptul. Apa vine, trece. Si pietrele raman. Ce naiba a venit asta aici? Pentru teatru? L-a adus doamna Federovici-rupta-n-buza-de-sus? Sau l-a adus ca sa recite "Alta intrebare?"
3 martie 2017, 20:30
Da de ce trebuie musai adus un ministru 'sa vada realitatea' ? Ministrii nu au incredere in colegii lor de partid, parlamentari? Daca Federovici spunea ca e un drum de pamant si lumea il cere asfaltat, aia de la Bucuresti clatinau din cap a neincredere si a trebuit trimis Gigel asta sa 'vada realitatea'? Adica, o banuiau pe senatoare ca fura curent? :))
3 martie 2017, 18:54
ce naiba cauta si muierile alea acolo?
3 martie 2017, 18:18
Drumul National Botosani Suceava nu a devenit o realitate? Carcotasii la fel spuneau si atunci cand a venit Ponta si ce sa vezi drumul s-a facut. Asa cred ca se va intampla si acum se va face cu siguranta! Are doamna senator grija ca daca e dupa altii ramanem doar cu vizita si pozele. Felicitari ca ati reusit sa il aduceti sa vada realitatea!
3 martie 2017, 15:45
De rasul curcilor!
3 martie 2017, 12:41
Traiasca PCR-PSD ! Comunisti pana în maduva oaselor! Acum v-ați convins cine sunt psd-iștii? Comuniști cu carnet de partid! Mi-e scârbă! Toate lămâile din Brazilia nu ne pot opri greata!
3 martie 2017, 11:40
Macaleti da bine in poza, iar si-a marit imaginea in ,, facatorul de bine a judetului ,,.
3 martie 2017, 11:01
Panarama de pe lume.Gretos!Dezgustator!
3 martie 2017, 10:27
de rasul curcilor. de ce trebuia sa mai vada drumul? deci avem la transporturi un cuc si alta pasare.Aloca sume pentru asfaltarea acestui drum, nu mai pierde timpul cu vizite,poze,consum de carburant si altele. Un pic da gandire vreau!
3 martie 2017, 10:26
de rasul curcilor. de ce trebuia sa mai vada drumul? deci avem la transporturi un cuc si alta pasare
3 martie 2017, 10:23
PSD stie sa-si faca imagine, e ca si gaina care a gasit margica din povestea lui Creanga si cum sunt multi creduli in acest judet pesedist nu este de mirare cum stam cu drumurile !
3 martie 2017, 10:15
Daca scrierea este a celui care a facut pozele,nu am pretentii.Altfel ar fi de intrebat,ce s- discutat acolo?Nu reiese scopul si durata vizitei si mai ales rezultatul.Probabil ocupat cu fotografiatul,autorul a uitat de ce s-a dus acolo.
3 martie 2017, 10:02
Da, cum ma asteptam...toti pupatorii de moaste! Dar, dlor din WV Tuareg, Mercedes (apropo dl senator si-a bagat mercedes-ul pe acest drum?...vai nu se poate).. nu se simt gropile si denivelarile. De ce nu a mers cu un Logan! ..sa vedeti atunci drum,
3 martie 2017, 09:44
Totul este sa se creieze o imagine frumoasa pentru PSD.
3 martie 2017, 08:08
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.1 o C
Dorohoi
-1.2 o C
Bucecea
-1.9 o C
Darabani
0.7 o C
Saveni
-0.7 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.