Municipalitatea botoșăneană va implementa un nou proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
La Botoșani va fi înființat și dotat cu echipamente necesare un centru de zi pentru persoanele vârstnice.
Contractul de finanțare, în valoare de 6,1 milioane de lei, a fost semnat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).
Proiectul, depus pe Componenta 13 – Reforme Sociale, se va derula în parteneriat cu primăriile comunelor Curtești și Răchiți.
„Construirea acestui centru va aduce multiple beneficii comunității. Va permite seniorilor să se bucure de servicii specializate și personalizate, să își mențină independența și să își îmbunătățească calitatea vieții. Va fi dedicat celor care nu au nevoie de îngrijire medicală constantă, ci de sprijin în îndeplinirea activităților zilnice și sociale”,
a precizat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
Lucrarea urmează să fie lansată în licitație.
Centrul de zi pentru persoane vârstnice va fi construit pe Bulevardul Mihai Eminescu, la ieșirea din oraș și va face parte din Ansamblul Urban Șoseaua Iașului. Va deservi aproximativ 50 de beneficiari zilnici pentru asistență și recuperare și 25 seniori pentru serviciile de îngrijire la domiciliu.
-servicii medicale (cabinet medical, consiliere psihosocială, etc.)
-servicii de îngrijire personală (frizerie, cosmetică, etc.)
-spațiu multifuncțional de recuperare fizică (sală kinetoterapie/ masaj/ fizioterapie/ gimnastică medicală)
-spații multifuncționale pentru măsuri de recuperare psihică, cameră senzorială
-spații multifuncționale pentru activități de petrecere a timpului liber (mișcare și activități fizice în sală/gimnastică, terapie ocupațională/activități artistice, etc.)
-spațiu destinat servirii mesei
-spații dedicate serviciilor de îngrijire la domiciliu
-spații depozitare
Vor mai fi amenajate alei, parcare și spații verzi.
Programul de funcționare al centrului va fi adaptat în funcție de beneficiari.
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
ANUNȚ Consiliul Local încă în funcție, convocat în ultima ședință ordinară
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Un bărbat de 65 de ani s-a trezit cu Poliția la ușă după ce a furat un telefon
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
CLIPUL ZILEI: Doina Federovici și-a prezentat echipa cu care „atacă” Parlamentul României
Oana Sava
Oct 15, 2024
Percheziții la Botoșani cuȘAPTE persoane reținute de polițiști și amenzi de 90.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024