Un preot nu are voie să oficieze slujbe de înmormântare decât la biserica unde este paroh. În caz contrar, acesta riscă amenzi.
Așa s-a întâmplat și în cazul unor preoți din Bihor care au fost amendați pentru că au oficiat slujbe de înmormântare în alte parohii decât acelea pe care le conduc, informează Ebihoreanul.
Conform cutumei, slujba trebuie oficiată de preotul din parohia de care a aparţinut credinciosul, iar de anul acesta încălcarea jurisdicţiei se sancţionează cu amendă.
În luna decembrie 2022, cei doi preoți din județul Bihor au primit fiecare câte o sancţiune, de 1.000 lei, respectiv de 700 lei, pentru că ar fi înmormântat credincioşii altor preoţi, în alte parohii, informează sursa citată.
Cei doi preoți au fost obligați să plătească amenzile. În caz contrar, riscau să-și piardă parohiile. Nu doar că sumele le-au fost tăiate vinovaţilor din salarii de către Protopopiatul Oradea, dar au şi fost virate preoţilor parohi deranjaţi de intruşi, cu titlul de „donaţie pentru oficierea ierurgiei înmormântării”.
Tânăr drogat la volan dus cu Poliția la spital
Oana Sava
Sep 08, 2024
Motocicliști prinși la plimbare de polițiști prin pădure
Oana Sava
Sep 08, 2024
Tânăr REȚINUT de polițiști după ce a furat dintr-un magazin
Redacția Botoșăneanul
Sep 08, 2024
Clipe grele pentru o actriță din Botoșani și iubitul ei: Mă tratez cam băbește, nu e bine
Redacția Botoșăneanul
Sep 08, 2024
Un artist din Botoșani cu mâini de aur a plecat la ceruri: Viața asta e prea cruntă
Redacția Botoșăneanul
Sep 08, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile