În perioada 28-29 octombrie 2024 a avut loc întâlnirea promoției 1999 a Facultății de Teologie „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, din care fac parte și preoți din Botoșani.
Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” Botoșani, preot profesor Daniel Dascălu, a fost și el prezent, ca unul dintre foștii absolvenți.
S-au adunat preoți, profesori, asistenți sociali, restauratori, pictori, la 25 de ani de la absolvire. Toate secțiile teologice: Pastorală, Litere, Asistență și Patrimoniu au participat la o intrare în trecut și la o celebrare a viitorului.
Întâlnirea a debutat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Iași.
A fost o Liturghie plină de fiorul sfânt al amintirii și al conștiinței preoției. Un sfert de veac de slujire lui Dumnezeu.
Apoi în Baptisteriul Mitropolitan de sub Catedrală a avut loc Cursul festiv, în prezenta profesorilor care le-au călăuzit pașii spre cele sfinte, potrivit timpulcredinte.ro.
A urmat apoi o masă festivă la Motelul Bucium.
„Ne-am umplut inimile de entuziasmul tinereții niciodată trecute, de memoria luminii care a trecut prin noi și de bucuria împlinirilor celor pe care i-am simțit frați și colegi”, a mărturisit unul dintre foștii absolvenți.
Director botoșănean despre Iftime: Doamne, s-a întors Dumnezeu cu fața către botoșăneni – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 11, 2024
Specialiștii ANTIDROG, prezenți în fața elevilor din Botoșani în prima săptămână după vacanță
Redacția Botoșăneanul
Nov 11, 2024
FAZA ZILEI - Iftime votat și de pesediști: Du-te prostule acasă, eu nu am grija ta – VIDEO
Oana Sava
Nov 11, 2024
O firmă din Botoșani angajează 50 de persoane – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 11, 2024