Este preot misionar de caritate în spital, dar nu îi uită pe cei care, în fața altarului din biserică, îl caută pentru îndrumare și binecuvântare.
Preotul Teodor Ciurariu, care activează în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi, spune că, în biserică sau în spital, slujește tot Biserica Lui Hristos.
”Slujind Biserica Lui Hristos. Alături de oameni curajoși ”erodați" în lupta contra virusului si împreună cu tinerii, adolescenții și copiii cu puritate sufletească, cu naivitate paradisiacă. De la misiunea încredințată mie ca preot misionar de caritate în Spital la frumusețea slujirii Altarului înconjurat de copii. De pe ”frontul" luptei contra bolilor în general și a Covid-ului în special, la Deniile din Săptămâna Patimilor la o Biserică din Nord-Estul României creștine. Toate spre Slava Lui Dumnezeu și a noastră mântuire ”,
Pr. Teodor Ciurariu, Spitalul Municipal Dorohoi
Părintele a postat în spațiul public fotografii în care apare atât în interiorul spitalului, echipat conform regulilor pandemiei, dar și alături de copiii și tinerii care au participat la Deniile din Săptămâna Patimilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CARE sunt persoanele care vor avea acces gratuit în mijloacele de transport: Legea a fost promulgată
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024
De la stână la spital: Botoșănean rănit după ce a trecut o mașină peste el
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024
Amenzi, permise și certificate reținute după acțiunea BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
May 15, 2024