În urma verificărilor la punctele de lucru ale societăților comerciale a fost nevoie de aplicarea unor sancțiuni contravenționale.
În data de 20 martie, polițiștii locali, au desfășurat în conformitate cu competentele deținute, activități de verificare a unităților de alimentație publică care au punct de lucru în Uvertura Mall.
În urma verificărilor, două societăți au fost depistate că funcționează fără a deține autorizație eliberată de Primăria municipiului Botoșani, fapt pentru care s-a dispus sancționarea contravențională și aplicat termen de intrare în legalitate.
Verificate au fost și societățile care au punct de lucru în Piața Viilor, unde un agent economic care comercializează mici, a fost depistat că funcționează fără a deține autorizație și în acest caz, polițiștii locali au aplicat sancțiune și termen de intrare în legalitate, conform prevederilor Ordinului de Guvern (O.G.) nr. 99/2000.
Alte activități au fost desfășurate pe teritoriul piețelor, monitorizând prin patrulare activitatea de comercializare. Au aplicat astfel patru sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum de 1.500 lei, unor comercianți ambulanți de produse textile și covoare, dar și pentru vânzarea de produse lactate în alte locuri decât cele autorizate, conform prevederilor Hotărârii de Consiliu Local (HCL) nr. 138/2020.
Hram la biserica din Parcul Tineretului – PROGRAMUL slujbelor
Oana Sava
May 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024