Poliţia Română va schimba celebrele Loganuri cu autospeciale BMW 320ix care ating 100 de km/h în numai opt secunde.
Potrivit Sindicatului Europeol, la nivelul IGPR a fost desfașurată o licitație în vederea contractării, în cadrul proiectului "Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație", finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), a unui număr de maxim 600 de autospeciale de poliție destinate specialității "Rutieră".
Astfel, Poliţia Română vrea să doteze Serviciile Rutiere din cadrul inspectoratelor din întreaga ţară cu noile BMW-uri Seria 3 care vor înlocui autospecialele Dacia Logan cu care poliţiştii lucrează de ani de zile, scrie Antena 3.
Pe 12 septembrie 2022, IGPR a semnat primul contract subsecvent cu Automobile Bavaria, la mai puțin de o lună după semnarea acordului cadru. Astfel, reprezentantul BMW România va trebui să livreze în maximum 270 de zile (așa cum prevede caietul de sarcini) 100 de autospeciale cu următoarele caracteristici și dotări:
Drept urmare, cel mai târziu, poliţiştii de la Rutieră vor patrula şi efectua misiuni cu noile BMW-uri 320ix în luna iunie a anului viitor.
Potrivit Sindicatului Europol, garanțiile solicitate sunt de minim 6 ani pentru rezistența la coroziune a caroseriei și minim 3 ani pentru echipamentele din dotarea autospecialei și inscripționării. În situația în care autospecialele suferă defecțiuni ce necesită transportul la o unitate service în perioada de garanție, furnizorul este obligat să asigure asistența tehnică 24/7, excepție făcând situațiile accidentelor rutiere.
Prețul contractat pe o autospecială este de 163.343,41 lei (aprox. 33.200 euro).
Hram la biserica din Parcul Tineretului – PROGRAMUL slujbelor
Oana Sava
May 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024