Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție–Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și contrabandă, comise în perioada februarie-aprilie 2022.
În cursul zilei de 5 mai 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții în șapte locații dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul domiciliile/sediile unor persoane fizice și juridice situate pe raza județului Botoșani.
În cauză procurorii Direcției Naționale Anticorupție cooperează în cadrul unei echipe comune de anchetă cu Procuratura Anticorupție din Republica Moldova.
Echipa comună de anchetă beneficiază și de sprijinul Eurojust – Agenția Uniunii Europene pentru cooperare judiciară în materie penală.
Organele de urmărire penală din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Brigăzii Speciale Intervenție „Vlad Țepeș”.
„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, tramsmit procurorii DNA.
ACUM: Bursă la Sala Polivalentă, sute de botoșăneni în căutarea unui loc de muncă
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii botoșăneni, activitate preventivă cu elevii unui liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Tot ce trebuie să știi despre beneficiile capsulelor de CBD
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024