Mii de credincioși au luat parte marți seară, în ajun de Sfântul Gheorghe, la procesiunea cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul aduse de la Mănăstirea Văratec.
După săvârșirea Vecerniei și a Litiei, începând cu ora 18:30, s-a pornit în procesiune pe străzile municipiului reședință de județ.
Copii îmbrăcați în straie populare, zeci de preoți, măicuțe și credincioși de toate vârstele au luat parte la evenimentul religios.
Au ajuns la Botoșani Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dar și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.
IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
„Procesiunea de astăzi este mărturisire. Mărturisire sfântă că ultimul cuvânt nu-l are moartea, că moartea a fost înghițită de viață, prin răstignirea Domnului Iisus Hristos. Ne spune procesiunea de astăzi să încercăm să mărturisim aceasta până în inima orașului, Dumnezeu așa mult iubește lumea încât îl dă spre jertfă pe Fiul Lui cel iubit.”
Participanții au mers pe următorul traseu: Biserica „Sfântul Gheorghe” – strada Ion Pillat” - Calea Națională – 1 decembrie – Biserica „Uspenia” – strada Poștei – Biserica „Sfântul Gheorghe”.
Manifestarea a fost supravegheată de jandarmi, iar polițiștii au luat măsuri pentru dirijarea traficului.
Credincioșii sunt așteptați la biserica simbol a orașului și marți dimineață când va fi oficiată Sfânta Liturghie.
A devenit o tradiție ca în ajun Sfântul Gheorghe, Botoșaniul să îmbrace haine de sărbătoare.
Moaștele rămân spre venerare până duminică, 27 aprilie 2025.