Mijocaşul ofensiv a semnat cu Rapid un contract valabil pentru un an şi jumătate, până în vara lui 2024.
Valeriu Iftime și-a exprimat surprinderea când a auzit că francezul Hervin Ongenda a semnat cu Rapid. Fotbalistul său de suflet i-ar fi transmis omului de afaceri că analizează mai multe oferte, apoi nu i-a mai răspuns.
Fost mijlocaș la Paris Saint-Germain, Ongenda a avut evoluții excelente la Botoșani, în două perioade, și a avut o relație extraordinară cu Iftime.
"A semnat cu Rapid? Sigur? Sigur, sigur? Bravo lui dacă a semnat cu Rapid. Îi va fi greu la Rapid, dar nu pentru că este un tip dificil. Ci pentru că este poet. Este un copil extraordinar pentru care aș fi făcut orice ca să-l ajut. Îmi pare rău de Botoșani, e un fotbalist foarte bun. Am fost și la Paris să îl văd, mi-a spus de Rapid și că se mai gândește. I-am dat răgaz patru zile, după care nu a mai răspuns la telefon și m-am gândit că a plecat în altă parte",
a declarat Valeriu Iftime, potrivit Digi Sport.
FC Rapid întâlneşte formaţia CS Mioveni, vineri, de la ora 20:00, pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni, într-o partidă contând pentru etapa a 26-a a Superligii.
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Sergiu Bălășcău
May 05, 2024