Accidentul a avut loc la miezul nopții și au intervenit pompierii militari.
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus au intervenit cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, în urma unui accident rutier, produs pe raza localității Vicovu de Sus din Suceava.
La sosirea echipajelor, salvatorii au identificat un autoturism răsturnat pe cupolă, iar pe șoferul acestuia, aflat în stare de inconștiență, l-au găsit în afara mașinii, pe marginea carosabilului.
Pompierii paramedici ai echipajului SMURD i-au acordat primul ajutor medical rănitului, un tânăr în vârstă de 22 de ani, după care s-au deplasat cu acesta spre spital.
Ulterior, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic, a preluat victima și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024