Imagini incredibile filmate în această dimineață.
S-a întâmplat în fața Spitalului Municipal Urziceni.
O tânără de 24 de ani, aflată în travaliu, a născut pe trotuar, la ora 6 dimineaţa, chiar în curtea unui spital.
Era la doi paşi de tărgi, paturi şi saloane civilizate. Femeia se prezentase la Urgenţe cu 15 minute înainte, dar ar fi fost dată afară pe motiv că nu mai sunt locuri şi a venit prea târziu, asta spun aparţinătorii.
Din fericire, este un caz cu un final fericit, femeia are acum o fetiţă perfect sănătoasă şi nu a avut probleme.
Imagini cu o femeie care naşte pe trotuar, în faţa Spitalului Urziceni, au fost publicate luni pe Facebook, fiind distribuite de sute de persoane. Femeia nu ar fi fost primită în unitatea medicală din lipsă de locuri.
"În ce lume trăim!!!! ROMÂNIA lucrului bine făcut! Cum este posibil aşa ceva!!! Femeia asta naşte în faţă Spitalului URZICENI", a scris, luni, pe Facebook, un bărbat care publica imagini în care se vede o femeie, întinsă pe caldarâm, în timp ce naşte, fiind asistată de două cadre medicale.
Întins pe trotuar, pe o pânză albastră, probabil sterilă, se vede şi un nou-născut, curăţat de către cadrele medicale cu ceea ce par a fi şerveţele. La un moment dat se aude plânsul copilului. "Gata, bravo! Gata", se aude vocea unei femei.
Bărbatul care a publicat imaginile susţine că femeia nu a fost primită în spital pe motiv că nu au locuri şi că a venit prea târziu.
"A fost dată afară din spital şi a născut în faţă spitalului pe trotuar! Groaznic!!!", a mai scris bărbatul.
Postarea acestuia a fost deja distribuită de peste 1.500 de ori, iar sute de persoane au cerut intervenţia autorităţilor, fiind invocat Ministerul Sănătăţii, dar şi ministrul Alexandru Rafila, potrivit observatornews.ro
Reprezentanții spitalului ar fi început o anchetă.
Click AICI pentru video
Tânăr prins atât de beat pe drumul Botoșani - Suceava încât abia mai putea vorbi
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
1000 de euro pentru un loc de muncă: O kazahă a căzut victimă unei escrocherii
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Un camion a făcut bucăți un autoturism la Neamț, o fată de 16 ani și un bărbat și-au pierdut viața
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Penitenciarul Botoșani caută echipamente pentru un pavilion multifuncțional
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 12, 2024