Un nou strigăt de ajutor venit din partea unui botoșănean din municipiul Botoșani.
O avarie care datează de aproape un an îi provoacă pagube însemnate la casa în care locuiește.
Familia locuiește pe strada Cișmea din municipiu și povestește că înainte de sărbătorile de iarnă de anul trecut a sesizat SC Nova Apaserv SA cu privire la o avarie care se manifesta pe domeniul public.
botoșănean afectat de avarie
„Am revenit cu nenumărate sesizări, inclusiv cu o audiență la directorul general. În cele din urmă după șase luni s-a intervenit asupra avariei menționate. Menționez că, după părerea mea s-au irosit mai bine de 1000 metri cubi fără a-i păsa cuiva, iar conducerea societății făcea apel la populație să consume apa cu multă moderație. Reparația s-a efectuat la începutul lunii iunie. După aproximativ o lună avaria a reapărut cu aceiași intensitate și este foarte grav fiindcă infiltrările sunt mari și spre interiorul gospodăriei. Deși beciul se află la 15 metri de poartă avem infiltrări iar dalele din curte sunt umede”,
Este de asemenea afectată temelia gardului și totodată curtea respectivă.
„Casa mea se află în acest moment pe un teren... cu apă”, a mai spus bărbatul din municipiu care povestește că a revenit cu noi sesizări la compania de apă și canalizare și chiar a primit un număr de înregistrare, dar fără ca vreun utilaj să se deplaseze efectiv pentru remedierea avariei.
Contactat, directorul adjunct al SC Nova Apaserv SA, a mers în zonă alături de șeful zonal pentru a vedea problema la fața locului.
„M-am deplasat personal la fața locului pentru evaluarea situației, mâine dimineață (astăzi, nota red.) vom interveni pentru a remedia problema din această zonă”,
Alin Cirimpei, director adjunct SC Nova Apaserv SA
Se ia în calcul ca după prima remediere a fisurii din conductă să fi cedat iar mufa de îmbinare sau colierul de branșare.
Echipajele Nova Apaserv ar urma să intervină în această dimineață pentru a elimina distrugerile de care are parte respectiva familie, la propria locuință.
Grija pentru animale, învățată la școală cu ajutorul polițiștilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
COD GALBEN de inundații emis de hidrologi pentru un râu din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Valeriu Iftime a fost fermier înainte de a deveni milionar – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Proiect de sprijin pentru elevii din două sate botoșănene: Copiii au primit încălțăminte nouă
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Revoltă într-o comună din Bacău: Oamenii sunt îngropați în noroaie din cauza unei firme din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024