Că parcă îngerii au coborât printre pământeni pare când te uiți la cei doi tineri care își unesc destinele într-o frumoasă zi de vară. Ea, Diana Catană, o prințesă în alb care când zâmbește îi oprește respirația lui, alesul inimii ei, fiul lui Mihai Bunduc, șeful Inspectoratului de Poliție Județean.
Diana Catană este fiica cea mare a lui Nicu Catană, unul dintre acționarii firmei Prodalcom. Are 23 de ani și a absolvit Facultatea de Drept. Mirele, Ciprian Bunduc este și el absolvent de studii juridice. Au ales să se cunune religios în comuna Vorona, la Biserica Adormirea Maicii Domnului, părinții lor spirituali fiind fiul lui Cătălin Flutur, Mircea și soția sa.
La Vorona, drumul pe care se află Biserica, dar și casa părinților socrului mic, s-a umplut la propriu de mașini de tot felul de la Mercedes la Porsche Cayenne sau BMW. Localnicii au ieșit din case pentru a urmări alaiul de mașini scumpe și invitații aleși. Participă la cununia religioasă Cornel Șfaițer cu soția, fostul viceprimar Florin Ghiorghiță, Tonino și Anca Boldea, Minodora Vasiliu și soțul.
Mireasa poartă o superbă rochie de mireasă, cu trenă lungă și voalul asemenea. A pășit spre altar pe petale albe de trandafir și, fericită l-a luat de braț pe Ciprian, mirele ei care nu își putea lua privirea de la ea. Oficiază ceremonialul religios un număr de cinci preoți.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024