Elevul care este principalul suspect în crima de la Pacea vrea să iasă din arest.
Magistraţii Tribunalului Botoşani au decis pe data de 30 ianuarie 2019 menţinerea stării de arest a lui Bogdan Ionel, adolescentul care este judecat pentru omor calificat. Nemulțumit de decizia judecătorilor, tânărul a formulat contestație la Curtea de Apel Suceava.
Însă nu a avut sorți de izbândă nici acolo întrucât i s-a respins contestația ca fiind neîntemeiată. Este pentru prima dată când adolescentul contestă decizia magistraților de la Tribunalul Botoșani.
De altfel, încă de anul trecut Bogdan Ionel părea să fie o umbră a celui care a fost înainte de ziua de 25 aprilie, fiind palid, cu fața trasă și încercănat dar și mult mai slab.
În prezent, adolescentul este arestat preventiv în Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti.
Reamintim că Bogdan Ionel se află în stare de arest preventiv din luna aprilie a anului trecut, când ar fi ucis-o pe Petronela Mihalachi, în păduricea de la Pacea. Cei doi tineri ar fi ajuns acolo pentru o ședință foto.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024