Naţional
Scumpirile continuă, românii suferă: Mulți dintre ei sunt nevoiți să își ia un al doilea loc de muncă

Pentru a putea face față cheltuielilor din ce în ce mai mari, românii apelează la un al doilea serviciu.

Când își suplimentează veniturile?

 

Un sondaj recent realizat de eJobs România arată că 44,5% dintre participanții au nevoie să își suplimenteze veniturile lunare, scrie Antena 3 CNN.

 

O parte dintre ei aleg să lucreze concomitent în două locuri pe timpul săptămânii, în timp ce alții preferă să lase pentru weekend cel de-al doilea job. 

 

"Nu este o surpriză faptul că banii reprezintă principalul motiv pentru care românii își iau un al doilea job.  Astfel, rezultatele sondajului arată că aproape 6 din 10 respondenți nu câștigă, de la jobul principal, suficient încât să-și acopere cheltuielile lunare. Alte motive invocate sunt fie faptul că au nevoie să strângă bani pentru o achiziție importantă în perioada următoare, fie că ar vrea să schimbe domeniul și încearcă să lucreze în altă industrie pentru a vedea ce li se potrivește mai bine ori că sunt la început de carieră, au mult timp liber și vor să-l folosească pentru a câștiga mai mult. Cumva, dacă ar fi să le includem într-o umbrelă mai mare, aproape toate răspunsurile indică aceeași direcție – câștiguri financiare mai mari",

spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.

 

Conform sondajului, mai mult de jumătate dintre respondenți (56,8%) spun că al doilea job este într-un domeniu complet diferit de cel al primului, dar și că un procent impresionat de 73% au declarat că se simt capabili să lucreze în două locuri pe termen lung. 9,6% ar putea face acest lucru cel mult 6 luni, iar 17,4% o văd ca pe o concesie pe care ar fi dispuși să o facă maximum un an. 

 

Ar renunța la al doilea job, dacă s-ar putea descurca doar cu unul

 

La fel de mulți sunt conștienți că, dacă nu ar putea lucra de acasă, le-ar fi imposibil să aibă două joburi, în timp ce 21,1% spun că nu există niciun motiv care i-ar putea face să rămână doar cu un singur job.

 

"Pe lângă cei care deja au două sau mai multe joburi, la sondaj au participat și angajați cu un loc de muncă, dar care recunosc că se gândesc să îl ia și pe al doilea. 40,8% spun că vor aplica, în perioada următoare, și pentru al doilea job, în timp ce 34% recunosc că ar avea nevoie de o suplimentare a veniturilor, însă nu știu dacă ar putea face volumului crescut de muncă. 25,2% au răspuns că nu intenționează să facă vreo schimbare din acest punct de vedere",

 mai spune Ana Călugăru.

 

Sondajul a fost realizat în perioada aprilie – mai 2023, pe un eșantion de 1.350 de respondenți.

 

(Sursa foto – Wall Street.ro)

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
ANALIZĂ dureroasă: Șomeri direct de pe băncile școlii, tinerii de astăzi pretind salarii mari, dar nu știu să facă mai nimic

 

Tragedie înfiorătoare: Un bărbat a murit strivit de un utilaj la un abator
Un bărbat de 48 de ani, care lucra la o fabrică de prelucrare a cărnii, a murit după ce a rămas blocat într-un utilaj.
Un urs a pus oamenii pe jar după ce a ajuns în localitatea care îi poartă numele
Când avertismentele RO-Alert au fost trimise către populație, ursul se afla în apropierea localității Ursoaia.
Medicii au încremenit: CEZARIANĂ făcută acasă de soț și soacră, cu ustensile de pe internet
Când au ajuns salvatorii, ea fusese tăiată pe abdomen și copilul scos.
TRAGEDIE aproape de noi: O femeie de 42 de ani a murit în timpul nașterii, după ce și-a căutat moașă pe Internet
La 42 de ani și-a găsit sfârșitul pentru că a decis să nască acasă.
Cum trebuie tratați muncitorii străini
(P) Numărul muncitorilor asiatici în România a crescut simțitor și am ajuns să-i găsim în tot felul de activități. În restaurante, în fabrici, la ferme, pe șantiere, chiar și în rândul livratorilor de pe platformele cunoscute la noi. Peste 200 000 de avize de muncă pentru muncitori non-comunitari au fost emise de reprezentații statului român în ultimii 10 ani, până la sfârșitul anului trecut.
REVOLTĂTOR! A zdrobit capul unei femei cu o toporișcă și i-a dat foc după ce a violat-o, pentru că a avut o... rătăcire
După ce și-a torturat și ucis vecina cu sâng rece, vrea ca pedeapsa să se îndrepte către minimul prevăzut de lege, conform solicitării făcute de avocatul acestuia.
Decizie de la judecători: 2.500 de euro pentru un viol cu o fetiță
Condamnat pentru comiterea infracțiunii de întreținere a unui act sexual cu minor în formă continuată,  a formuat o contestație în anulare, în speranța pedeapsa îi va fi mai mică.
ALERTĂ la vecini, râu poluat cu ape de mină – FOTOGALERIE
S-au luat deja primele măsuri. 
CHIN pentru o tânără de 21 de ani: Deși insista că este virgină, burta i-a crescut ca la o sarcină de 9 luni
O tânără a ajuns la spital crezând că este însărcinată. Fata a decis să meargă singură să caute sprijin de specialitate știind că nu a avut contact sexual niciodată.
Un elev în vârstă de șapte ani i-a furat arma tatălui și a dus-o la școală
Copilul a dus arma la școală pentru a se juca cu colegii săi de clasă. 
CE mai fură unii: Un hoț ”profesionist” a fost prins cu…Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur
Sunt două anchete pornite de Poliția Capitalei în Ilfov și Călărași într-un dosar de furt calificat. Un bărbat ar fi sustras moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Capela Sfântă Elisabeta Cotroceni.
Șase persoane au ajuns la Urgențe din cauza unei ciorbe preparată 'cu multă dragoste' și... insecticid
După ce au luat masa, membrii unei familii au fost nevoiți să meargă la spital.
CINE este moldoveanca ce va reprezenta România la un campionat mondial de dezbateri, în Vietnam
La Campionatul Mondial de Dezbateri, va intra în ring pentru a se duela în ”lupta cuvintelor” moldoveanca Oana Ilinca Panaite.
Comunicat: Premierul Nicolae Ciucă a vizitat compania Termoplast, unul dintre cei mai importanți producători de tâmplărie PVC și aluminiu din România - GALERIE FOTO
Compania Termoplast, din localitatea Roman, a fost construită pe valorile unui business de familie, iar în prezent are o cifră de afaceri de aproape de 20 milioane de euro. Aproximativ 70 la sută din producție este exportată în Europa de Vest, purtând eticheta „Fabricat în România”.
REVOLTĂTOR! Unde s-a ajuns? Spitalul din zona noastră unde pacienții mor pentru că nu există... antibiotic
Împart aceeași pastilă după operații, iar viața le este pusă în pericol secundă de secundă. Cum le-a devenit călău spitalul unde s-au dus să se trateze?
O doctoriță a murit în timpul gărzii pe care o făcea la un spital din Iași
Este doliu în lumea medicală din zona Moldovei. Asistentul universitar doctor Carmina Schaas s-a stins din viață, în urma unui infarct în timp ce era de gardă și îngrijea pacienții.
În sfârșit, se întâmplă: Legumicultori săltați de polițiști pentru că foloseau substanțe ilegale pentru coacerea roșiilor
Vedem pe tarabele din Botoşani roșii mari, frumoase. De Buzău, de Galați sau din alte locuri cunoscute ca tradiționale în cultivarea legumelor. Însă nu ne gândim ce se ascunde dincolo de culoarea aparent sănătoasă a roșiilor.
Preoții care oficiază înmormântări în alte parohii vor fi amendați
Un preot nu are voie să oficieze slujbe de înmormântare decât la biserica unde este paroh. În caz contrar, acesta riscă amenzi.
ȘOC la vecini: Șef din Poliție REȚINUT după ce a violat o fetiță sub amenințarea cuțitului
Șeful Serviciului Poliția Călare a fost reținut pentru viol și agresiune sexuală.Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au făcut două percheziții, iar mai apoi l-au condus pe Tiberiu Cebotaru la audieri.
5 moduri de a-ţi controla tensiunea arterială fără medicamente
(P) Problemele cardiace sunt tot mai des întâlnite, în zilele noastre, la persoane de toate vârstele. În stadiile incipiente, cel mai bun lucru pe care cineva îl poate face este să îşi schimbe stilul de viaţă. Rolul acestuia în problemele cardiace este unul esenţial, putând preveni, întârzia sau reduce nevoia de medicamente.
astratex.ro
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am avut o durere că nu a fost lângă mine pentru că eu am suferit niște pierderi fizice și emoționale. Și el nu a înțeles pierderea mea fizică. Dar l-am iertat și i-am iertat pe toți din viața mea. Pentru că dacă nu ier ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9640 lei
USD
Dolarul SUA
4.6302 lei
CHF
Francul elveţian
5.1284 lei
GBP
Lira sterlină
5.7480 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3014 lei
XAU
Gramul de aur
290.1652 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2599 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3397 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0306 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4104 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6665 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.3 o C
Dorohoi
17.8 o C
Bucecea
19.5 o C
Darabani
17.3 o C
Saveni
17.9 o C
Ştefăneşti
14.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.