Bărbatul de 30 de ani care, duminică, şi-a înecat cei doi copii, o fetiță în vârstă de 5 luni și un băiețel de 4 ani, a fost găsit.
Pompierii l-au găsit înecat şi adus la mal, miercuri, 11 mai, în zona în care şi-a aruncat copiii.
Medicii au declarat decesul.
Marian F., în vârstă de 30 de ani, a luat copiii duminică şi a plecat după o ceartă cu soţia pe care ar fi ameninţat-o că o omoară dacă o mai găseşte acasă când se întoarce.
Un al treilea copil, de 6 ani, a reușit să scape, după ce a fugit cu bicicleta la bunici, potrivit Antena 3.
"Astăzi (duminică - n.r.), la ora 13:10, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de o femeie de 23 de ani din comuna Păncești despre faptul că soțul ei, un bărbat de 30 de ani, după o ceartă în familie, i-a luat pe cei doi copii, un băiețel de 4 ani și o fetiță de 5 luni, și a amenințat că se va sinucide împreună cu aceștia în baraj. Imediat la fața locului a ajuns un echipaj de poliție și la ora 13:26 polițiștii au găsit copiii pe luciul de apă. I-au scos la mal şi au început manevrele de resuscitare. Manevrele de resuscitare au fost continuate de echipajul de ambulanță, dar copiii au fost declaraţi decedați. Se fac cercetări", a transmis duminică IPJ Bacău.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a deschis un dosar penal in rem pentru infracţiunea de omor calificat, în cazul celor doi copii înecaţi de tatăl lor.
"Prin ordonanţa procurorului s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, în forma violenţei în familie. Concluziile preliminare medico-legale au stabilit că decesul celor două victime s-a produs prin înec în apă", a precizat un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.
Au început înscrierile la concursul de admitere în sistemul administrației penitenciare
Diana Arici
Apr 19, 2024
Șumudică, cheia aducerii noului antrenor la FC Botoșani: Nu are nicio legătură faptul că sunt rude
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Sancțiuni pentru medicii care duc pacienții de la stat la privat: Anunțul ministrului Sănătății
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Concurs de cultură și educație financiar-contabilă organizat pentru elevii din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Leonid Popescu, expoziție și lansare de carte la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024