Naţional
PERCHEZIȚII masive în spitale: Medici suspectați că ar fi montat pacienților stimulatoare cardiace și defibrilatoare luate de la morți

Astăzi, autoritățile, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pun în aplicare 24 de mandate de percheziție domiciliară.

Mai mulți medici sunt suspectați că ar fi montat pacienților stimulatoare cardiace și defibrilatoare luate de la morți. Pacienții care le primeau le plăteau ca fiind noi.

 

Activitățile se desfășoară în județele Brașov, Iași, și Neamț, la sediile sociale ale unor firme, la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracțională sau la imobile deținute de acestea.

 

De asemenea, vor fi efectuate percheziții domiciliare la sediul unei primării comunale, a cinci spitale și la un O.N.G..

 

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre percheziții la Primăria Movileni, în clădirea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași (Policlinica Mare) și la Secția Cardiologie Intervențională din cadrul spitalului cu același nume.

 

Totodată, vor fi efectuate opt controale economice la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale și se vor pune în aplicare 4 ordonanțe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracțională.

 

Conform oamenilor legii, din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de dare de mită, luare de mită și falsuri, săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum și indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viața unor persoane, pacienți ai acestora.

 

De asemenea, anchetatorii au constatat încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată.

 

Conform acelorași judiciare, doi medici, Dan Tesloianu, din Iași, și Eduard Belu, care lucrează la Secția de Cardiologie din cadrul Spitalului Militar ”Regina Maria” din municipiul Brașov, dețineau un  ONG prin care introduceau banii în circuit legal. Din acei bani, cei doi medici ar fi construit o casă de vacanță într-o arie naturală protejată. Anchetatorii verifică acum cum au obținut avizele.

 

După efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale vizate, în domeniul producerii și distribuției de echipamente și dispozitive medicale.

 

De asemenea, vor fi puse în executare nouă mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză și vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul I.P.J. Iași.

 

La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. - Direcția de Investigații Criminale și Direcția de Investigare a Criminalității Economice, precum și din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, pentru acțiuni speciale și criminalistică ale I.P.J. Brașov, I.P.J. Iași, I.P.J. Neamț și I.P.J. Suceava.

 

Activitățile de control se vor desfășura împreună cu organe de control din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

 

Echipele participante la operațiune beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și Ministerului Sănătății.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
PERCHEZIȚII la Botoșani: Ţigări de contrabandă ascunse în canapele, ghivece cu flori sau în podul casei - VIDEO
”Polițistul” din Botoșani care se pensionează la 8 ani: Noi suntem parteneri pe viață, nu mă pot despărți de el

 

Nuntaș înjunghiat în fața restaurantului, polițiștii chemați de urgență
Un incident sângeros s-a întâmplat chiar în timpul unei nunți, când unul dintre invitați a fost înjunghiat.
O locomotivă a luat foc în Iași, peste 200 de pasageri au fost evacuați
Locomotiva diesel a luat foc pe ruta dintre Iași și Tecuci.
Decizie istorică: România obligată să recunoască legal cuplurile de același sex
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că țara noastră nu respectă dreptul la viață de familie al cuplurilor.
Tragedie înfiorătoare: Un bărbat a murit strivit de un utilaj la un abator
Un bărbat de 48 de ani, care lucra la o fabrică de prelucrare a cărnii, a murit după ce a rămas blocat într-un utilaj.
Un urs a pus oamenii pe jar după ce a ajuns în localitatea care îi poartă numele
Când avertismentele RO-Alert au fost trimise către populație, ursul se afla în apropierea localității Ursoaia.
Medicii au încremenit: CEZARIANĂ făcută acasă de soț și soacră, cu ustensile de pe internet
Când au ajuns salvatorii, ea fusese tăiată pe abdomen și copilul scos.
Scumpirile continuă, românii suferă: Mulți dintre ei sunt nevoiți să își ia un al doilea loc de muncă
Pentru a putea face față cheltuielilor din ce în ce mai mari, românii apelează la un al doilea serviciu.
TRAGEDIE aproape de noi: O femeie de 42 de ani a murit în timpul nașterii, după ce și-a căutat moașă pe Internet
La 42 de ani și-a găsit sfârșitul pentru că a decis să nască acasă.
Cum trebuie tratați muncitorii străini
(P) Numărul muncitorilor asiatici în România a crescut simțitor și am ajuns să-i găsim în tot felul de activități. În restaurante, în fabrici, la ferme, pe șantiere, chiar și în rândul livratorilor de pe platformele cunoscute la noi. Peste 200 000 de avize de muncă pentru muncitori non-comunitari au fost emise de reprezentații statului român în ultimii 10 ani, până la sfârșitul anului trecut.
REVOLTĂTOR! A zdrobit capul unei femei cu o toporișcă și i-a dat foc după ce a violat-o, pentru că a avut o... rătăcire
După ce și-a torturat și ucis vecina cu sâng rece, vrea ca pedeapsa să se îndrepte către minimul prevăzut de lege, conform solicitării făcute de avocatul acestuia.
Decizie de la judecători: 2.500 de euro pentru un viol cu o fetiță
Condamnat pentru comiterea infracțiunii de întreținere a unui act sexual cu minor în formă continuată,  a formuat o contestație în anulare, în speranța pedeapsa îi va fi mai mică.
ALERTĂ la vecini, râu poluat cu ape de mină – FOTOGALERIE
S-au luat deja primele măsuri. 
CHIN pentru o tânără de 21 de ani: Deși insista că este virgină, burta i-a crescut ca la o sarcină de 9 luni
O tânără a ajuns la spital crezând că este însărcinată. Fata a decis să meargă singură să caute sprijin de specialitate știind că nu a avut contact sexual niciodată.
Un elev în vârstă de șapte ani i-a furat arma tatălui și a dus-o la școală
Copilul a dus arma la școală pentru a se juca cu colegii săi de clasă. 
CE mai fură unii: Un hoț ”profesionist” a fost prins cu…Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur
Sunt două anchete pornite de Poliția Capitalei în Ilfov și Călărași într-un dosar de furt calificat. Un bărbat ar fi sustras moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la Capela Sfântă Elisabeta Cotroceni.
Șase persoane au ajuns la Urgențe din cauza unei ciorbe preparată 'cu multă dragoste' și... insecticid
După ce au luat masa, membrii unei familii au fost nevoiți să meargă la spital.
CINE este moldoveanca ce va reprezenta România la un campionat mondial de dezbateri, în Vietnam
La Campionatul Mondial de Dezbateri, va intra în ring pentru a se duela în ”lupta cuvintelor” moldoveanca Oana Ilinca Panaite.
Comunicat: Premierul Nicolae Ciucă a vizitat compania Termoplast, unul dintre cei mai importanți producători de tâmplărie PVC și aluminiu din România - GALERIE FOTO
Compania Termoplast, din localitatea Roman, a fost construită pe valorile unui business de familie, iar în prezent are o cifră de afaceri de aproape de 20 milioane de euro. Aproximativ 70 la sută din producție este exportată în Europa de Vest, purtând eticheta „Fabricat în România”.
REVOLTĂTOR! Unde s-a ajuns? Spitalul din zona noastră unde pacienții mor pentru că nu există... antibiotic
Împart aceeași pastilă după operații, iar viața le este pusă în pericol secundă de secundă. Cum le-a devenit călău spitalul unde s-au dus să se trateze?
O doctoriță a murit în timpul gărzii pe care o făcea la un spital din Iași
Este doliu în lumea medicală din zona Moldovei. Asistentul universitar doctor Carmina Schaas s-a stins din viață, în urma unui infarct în timp ce era de gardă și îngrijea pacienții.
astratex.ro
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Eu am spus foarte clar că, în momentul în care o să ajung să implementez reforma pensiilor sau reforma legii salarizării, nu o să fac ce s-a făcut la momentul scrierii PNRR. Adică nu o să fac o reformă sau reforme pe ascuns. O ...
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9633 lei
USD
Dolarul SUA
4.6099 lei
CHF
Francul elveţian
5.0913 lei
GBP
Lira sterlină
5.7790 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3216 lei
XAU
Gramul de aur
293.6078 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2599 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3373 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0571 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4361 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6664 lei
Vremea
astăzi
Botosani
7.9 o C
Dorohoi
11.7 o C
Bucecea
13.8 o C
Darabani
11.2 o C
Saveni
9.8 o C
Ştefăneşti
16.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.