Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a explicat care sunt modificările grilelor salariale din învăţământ şi cum vor fi aplicate acestea.
Solicitările reprezentanților sistemului de învățământ cu privire la majorările salariale au fost ascultate, susțin guvernanții, astfel încât la data de 1 iunie 2023 au fost stabilite noi măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.
Prin acest act normativ, au fost acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic și didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic.
De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului sau a asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:
În acest cadru, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus ministrului Muncii, Marius Budăi, inițiatorul OUG 53/2023, să continue implementarea angajamentelor asumate în acest format, definitivând grilele bazate pe aceste repere prin dialog cu reprezentanții din sistemul educației.
Așa cum și-au asumat liderii Coaliției, ministerul Muncii va finaliza legea nouă a salarizării până la 1 septembrie 2023.
Guvernul va trimite legea în Parlament pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024.
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024