Doar că polițiștii i-au arătat cătușele, în loc de permis.
Un bărbat a fost condamnat la 7 luni de închisoare cu suspendare după ce a cumpărat cu câteva sute de euro un permis de conducere fals, ”eliberat” de autoritățile maghiare, după care s-a dus la Serviciul de Permise Auto și a încercat să îl schimbe cu un permis românesc, autentic.
Totul a început în cursul anului 2019, atunci când bărbatul din Satu Mare a remis unei persoane rămasă neidentificată suma de 500 de euro și a pus la dispoziția acestuia datele sale de identificare și o fotografie, în scopul procurării unui permis de conducere aparent emis de autoritățile maghiare pe numele său, obținând astfel documentul fals, aparent emis la data de 14.11.2017 de către autorităţile maghiare.
Ulterior, la data de 20.09.2019, tânărul s-a prezentat la ghișeul Serviciului Permise Auto Satu Mare pentru a-și preschimba permisul de conducere fals cu un document similar românesc.
Acesta a completat o cerere prin care a solicitat preschimbarea permisul de conducere și a anexat cererii sale analizele medicale necesare, dovada achitării taxei de preschimbare, precum și permisul de conducere aparent eliberat de autoritățile maghiare pe numele său, însoțit de traducerea autorizată a acestui document. Polițiștii au verificat autenticitatea documentului și au realizat că acesta este fals.
Audiat de polițiști, acesta le-a povestit că în vara anului 2019, în timp ce se afla în parcarea magazinului Kaufland din municipiul Satu Mare, a cunoscut o persoană care s-a oferit să îl ajute să obțină un permis de conducere eliberat de autoritățile maghiare, mult mai repede și fără a fi necesară susținerea unui examen, în schimbul sumei de 500 de euro. A acceptat această solicitare, astfel că i-a remis suma de 500 de euro, iar după aproximativ 3 zile a primit un permis de conducere cu numele său și fotografia sa, care părea a fi emis de autoritățile maghiare, scrie presasm.ro.
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024