Momentul redeschiderii școlilor va fi decis de către Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență.
Elevii vor rămâne acasă cel puțin până la finalul stării de urgență, adică cel puțin până la jumătatea lunii mai, până când a fost prelungită această stare de urgență, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie.
Ea a exclus din nou varianta înghețării anului școlar, iar în privința evaluării naționale și a bacalaureatului, Anisie a spus că va anunța soluțiile în cursul acestei săptămâni.
Ministrul Educației a declarat, pentru HotNews.ro, că după 21 aprilie, când se termină vacanța de primăvară, elevii vor continua să învețe de acasă până cel puțin în 16 mai, când expiră starea de urgență în România.
"Cel mai important este ca elevii și profesorii să fie în siguranță, sănătatea lor este cea mai importantă", a afirmat Monica Anisie.
Ea a precizat că momentul redeschiderii școlilor va fi decis de către Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență.
Ministrul Educației a mai spus că în cursul acestei săptămâni va anunța măsurile pe care le va lua în privința examenelor naționale și a desfășurării acestora.
"Noi ne uităm și la ce au făcut celelalte țări. Sunt însă foarte multe țări - Estonia, Ungaria, Luxemburg, de exemplu- care nu au luat încă nicio decizie. Săptămâna aceasta vom anunța soluțiile la care ne gândim și pe care le luăm și în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus. Dar sub nicio formă nu se va îngheța anul școlar", a declarat pentru HotNews.ro Monica Anisie.
Ea a mai spus că săptămâna viitoare va avea o întâlnire online cu ceilalți miniștri ai Educației din țările Uniunii Europene, care vor discuta soluțiile la care s-au gândit.
În România, școlile sunt închise din 11 martie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Apă cu porția în municipiul Dorohoi – ANUNȚUL Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Mașina unei șoferițe a luat foc pe Primăverii, pompierii chemați urgent
Oana Sava
May 17, 2024