Cel mai tânăr milionar din Sillicon Valley, așa cum este cunoscut botoșăneanul, se află din nou pe primele pagini ale presei mondene alături de o artistă cunoscută.
Deși anul trecut Sebastian Dobrincu forma un cuplu cu vloggerița Mimi, cei doi se pare că s-au despărțit.
Acum, Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu formează cuplul momentului în showbiz. Cel puțin asta demonstrează conturile lor de socializare, unde apar în nenumărate ipostaze împreună. De altfel, cei doi au lansat recent piesa Inimă Naivă, iar chimia dintre ei este incredibilă, scrie viva.ro.
Iată însă că, în ultima perioadă fanii au văzut pe conturile de socializare ale celor doi tineri fotografii relevante. Se pare că locul lui Mimi în inima lui Sebastian a fost luat de către Ioana Ignat.
Născut la Darabani, Sebastian Dobrincu deține o companie care face statistică și management pe social media: “Îmi displace foarte tare când lumea categorizează în funcție de venituri sau că mi se pun astfel de etichete, milionarul sau cel mai tânăr nu știu ce, pe lângă că e un mod pervers de a descrie o persoană, reflectă niște valori pe care eu nu le reprezint”, spunea Sebastian Dobrincu într-un interviu acordat pentru stirileprotv.ro.
Ioana Ignat (n. 22 iulie 1998, Botoșani) este o cântăreață si compozitoare română de muzică pop, care a devenit cunoscută odată cu participarea la emisiunea-concurs Vocea României, unde s-a calificat până în finală. Ioana a lansat primul ei single la începutul lui 2017.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Șofer drogat cu amfetamine tras pe dreapta pe Calea Națională
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Flăcări la o casă din municipiu, pompierii au intervenit de urgență
Gabriela Erdic
May 07, 2024
O instituție a statului a făcut anunțul: Bani în conturi pentru zeci de mii de botoșăneni
Gabriela Erdic
May 07, 2024