Monden
Paula Seling a adoptat o fetiță, Elena i-a spus după șase ani: „Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine” - FOTO

Paula Seling, care are 43 de ani, a adoptat o fetiță în urmă cu șase ani. Pentru prima oară, celebra cântăreață a apărut alături de fiica ei, de Elena, care acum are 9 ani.

Cântăreața a vorbit despre adopție, despre fetița ei, care a decis că vrea să apară public. De-a lungul anilor, Paula Seling a fost foarte discretă când a venit vorba despre viața personală.

 

Rar a vorbit despre soțul ei, de care s-a zvonit că a divorțat, la fel de rar a povestit și despre posibilitatea de a deveni mamă. Acum, exclusiv pentru revista Viva!, Paula Seling dezvăluie că a devenit mamă acum șase ani.

 

Trei ani avea Elena, fiica ei, când a înfiat-o.

 

„Elena este în familia noastră de șase ani. Schimbarea vine doar în prezentarea ei în fața publicului. Am considerat important, până acum, să ne dăm timp de a se așeza toate în familia noastră, de a crește și de a fi suficient de matură încât să decidă singură dacă vrea sau nu să apară în viața publică. În ultima perioadă, s-a exprimat mai des că dorește să afle lumea despre ea. Și, iată, fata noastră superbă a crescut și ne bucurăm enorm de Elena!”, a povestit cântăreața, care apare chiar pe coperta revistei, ediția de decembrie.

 

Paula Seling a povestit despre copilă, despre situațiile pe care le-a avut de când a adoptat-o.

 

„Am ales discreția în fața opiniei publice ca urmare a unei întâmplări nedorite, la o grădiniță la care Elena a fost temporar și în urma căreia a venit plângând acasă. Viața unui copil în situația Elenei este destul de complicată, copiii, uneori, preiau discuții din cadrul familial și pot să se necăjească unii pe alții, în comunitate. Nu e vina lor, poate că societatea are anumite moșteniri din vremea veche, așa că am preferat să nu comunicăm această bucurie până când Elena nu va fi suficient de matură să înțeleagă ce i se întâmplă și să fie puternică în fața oricăror situații”, a spus vedeta.

 


(Paula Seling și fiica ei, Elena - Foto: viva!)


 

Cântăreața a și povestit despre Elena, fiica ei, care a aflat la un moment dat despre un material în presă în care scria că vedeta nu are copii, scrie Libertatea. Pentru prima dată, Paula Seling nu se mai ascunde, e mamă de șase ani.

 

„Într-o zi, m-a luat la discuții și mi-a spus că o prietenă i-a atras atenția asupra unui articol ce spunea că «Paula Seling nu are copii!». Înainte de acest moment, am evitat să răspund la întrebări, în interviurile mele, despre intimitatea familiei și am încercat să mă asigur că răspunsurile mele nu pot fi interpretate în așa fel încât să o afecteze pe ea. (…) M-am mirat și m-a afectat, gândindu-mă la ce o fi în inimioara ei. I-am explicat că unele sunt articole inspirate sau rescrise după interviuri și apariții mai vechi, înainte ca Dumnezeu să o aducă în familia noastră. I-am explicat că am așteptat ca ea să fie suficient de matură încât să nu o afecteze nimic, totodată, din respect pentru dreptul ei la intimitate. Voiam să fiu sigură că este decizia ei de a fi cunoscută public, de a avea acces la ceea ce spune lumea”, a dezvăluit cântăreața.

 

„Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine”

 

Mulți ani, Paula Seling a ținut-o departe de ochii presei pe fiica ei, însă acum micuța a fost cea care i-a cerut public să apară. Așa se explică prima lor apariție pe coperta revistei Viva! de decembrie.

 

„Cu câteva săptămâni în urmă, a venit la mine și mi-a spus: «Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine!». I-am spus asta tatălui ei și, împreună, am decis că, după șase ani de când Elena a stat ascunsă de vorbele lumii, este suficient de matură să treacă prin aceste lecții puternice de viață. Mi-aș dori că lumea să fie respectuoasă și blândă, așa cum merită suflețelul ei cald, bun, sensibil și luminos, așa cum toți prietenii de familie, cât și cei din media, care știau despre draga noastră, au păstrat discreția și au protejat mediul nostru de familie deja atât timp”, a încheiat artista.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Concert Extraordinar de ziua Îndrăgostiților la Botoșani – CÂND se pun în vânzare biletele
Rochia Paulei Seling cu care a urcat pe scenă la Cornișa, făcută de o creatoare de modă din Botoșani – FOTOGALERIE

 

Soţia botoşăneanului celebru, mărturisire emoţionantă: ”Zilele mele trec ușor de când mă iubește el” / De ce nu vor copii - FOTO
Este cunoscut în toată țara, dar nimeni nu știe mai nimic despre cea care îi este alături de mai bine de un deceniu.
Ce studii are botoşăneanul de la America Express: A intrat al treilea, cu bursă
Este unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România, participă la America Express, dar puțină lume știe ce studii are.
George Burcea, mesaj impresionant la ziua fetiței lui, alături de Viviana: Cele trei bucurii ale mele! - FOTO
Andreea Bălan și George Burcea au serbat-o separat pe fiica lor cea mică.
Cum poate o trupă cover să facă din nunta ta una cu adevărat memorabilă?
(P) Organizarea nunții tale este cu siguranță o provocare în special atunci când îți dorești să faci cele mai bune alegeri pentru ca petrecerea ta să fie una memorabilă.
Botoșăneanca lui Dani Oțil și-a ”scăpat” fiul în platou, în timpul emisiunii: „Doamna blondă, luați-vă odrasla că nu facem circ!”
Tiago, fiul lui Dani Oțil și al Gabrielei Prisăcariu, a stârnit un moment haios pe platoul de la Neatza.
Artista din Botoșani care locuiește (și) în Turcia: Când m-am trezit și am văzut cât de grav este, am înghețat de spaimă
Milioane de oameni au rămas șocați de drama pe care o trăiesc cetățenii turci, în aceste momente.
Prima reacție a Gabrielei după ce și-a primit mașina de la soțul celebru: Ce să știe țăranca cum se pornește Porsche-ulFOTO
 Recent, modelul le-a arătat fanilor ei de pe Instagram ce cadou a primit din partea soțului.
Ce spune Vlad Gherman despre frumoasa artistă din Vorona, la doi ani de la despărțire: Am fost sceptic la început…
Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu, frumoasa actriță din Vorona, au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz.
Drama botoșăneanului de la America Express: Mama a avut mai multe relaţii. Îi plăcea să trăiască în permanenţă clipa îndrăgostelii
Comediantul Cătălin Bordea, care participă la America Express, a avut o copilărie tristă, chiar dramatică, desprinsă parcă din filme. Vedeta recunoaște că nu a fost dorit de tatăl lui, care l-a abandonat în autobuz pe când avea doi ani. Astfel, în cele din urmă, Cătălin Bordea a fost crescut de bunică, deoarece mama lui a plecat în străinătate, la muncă.
Luptătorul MMA din Botoșani a găsit vinovatul pentru divorț: A pus cariera pe primul loc! - FOTO
În urmă cu câteva zile, luptătorul MMA și fosta concurentă de la „X Factor” au divorțat la notar.
O cântăreață din Botoșani și-a anunțat divorțul în direct la Pro TV: Mergem pe drumuri separate GALERIE FOTO
La o lună după apariția în mass-media a unor articole privind despărțirea de soțul său, Francisca Dulceanu a confirmat oficial informația. A făcut-o în direct la ”Pro TV”, unde a fost invitata lui Cătălin Măruță și a declarat că ea și Bogdan Lățescu nu mai formează un cuplu.
Unde și-a dus Dani Oțil soția botoșăneancă de Revelion: Paradis e puțin spus
Dani Oțil i-a făcut o surpriză de proporții mai tinerei sale soții, Gabriela Prisecariu.
Din ianuarie: Actrița din Botoșani prezintă o emisiune alături de fostul iubit - Să dăm startul lungilor discuții la cafea
Emisiunea începe pe 16 ianuarie.
În sfârșit, dezvăluirile: Motivul pentru care Anamaria Prodan l-a bătut pe Dan Alexa: Fii atent de la ce a pornit
În vara anului 2019, după un meci Astra - FC Botoșani 2-2, între Anamaria Prodan (49 de ani) și Dan Alexa (43 de ani) s-a petrecut unul dintre cele mai bizare episoade din istoria recentă a fotbalului românesc.
Xonia, artista născută în Australia din mamă botoșăneancă: Familia face orice loc să pară ca acasă - FOTOGALERIE
Xonia a vorbit despre originile ei românești, dar și despre modul în care a făcut cunoștință cu lumea artistică.
Probleme pentru Kim Kardashian de România? Ce spune artista din Botoșani despre relația cu un celebru vlogger - FOTO
În prezent, soțul vedetei s-ar afla singur la Botoșani, ”cu business-ul”, după cum a precizat Francisca.
Viviana și George pe covorul negru de la Hollywood: Atât de fericiți! - FOTO&VIDEO
Astăzi, 23 noiembrie, are loc mult anunțata premieră a filmului „Wednesday”, serialul lui Tim Burton în care joacă celebra Catherine Zeta-Jones, dar și botoșăneanul George Burcea.
Zi de naștere specială: Gabriela din Botoșani a primit cadou o mașină de lux de la soțul celebru - FOTO
Gabriela Prisăcariu împlinește astăzi, 22 noiembrie, vârsta de 30 de ani.
S-a măritat Mona! ”Azur”, chef cu sute de oameni la Botoșani ca în anii '80, liderul formației a descoperit o verighetă la o blondă – VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă în urmă cu o săptămână Grand Irish Pub a găzduit o petrecere ca în anii 90 – 2000, în noaptea de vineri spre sâmbătă timpul a fost dat înapoi încă vreo 10 – 20 de ani.
Larisa Drăgulescu divorțează de bărbatul care are casă în Botoșani: Mi-a fost clientFOTOGALERIE
Larisa Drăgulescu, care a fost căsătorită cu multiplul campion la gimnastică Marian Drăgulescu, a anunțat prin intermediul unei postări pe Facebook că divorțează de Marian Bogdan, bărbatul cu care a făcut nuntă în aprilie 2021. Cei doi au format un cuplu mai mulți ani și nu au copii împreună.
Sondaj
Ar trebui Primăria Botoșani să demoleze garajele?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Din aceste situații reiese clar următorul aspect: și în 2022 Consiliul Județean Botoșani a fost de departe cel mai departe investitor din județ cu o sumă de 60 de milioane de euro. Vom continua pe aceeași cale și în acest an ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9485 lei
USD
Dolarul SUA
4.5545 lei
CHF
Francul elveţian
4.9726 lei
GBP
Lira sterlină
5.6239 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4315 lei
XAU
Gramul de aur
288.1415 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2473 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2992 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0513 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3636 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2104 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
8.4 o C
Dorohoi
6.7 o C
Bucecea
9.6 o C
Darabani
6.2 o C
Saveni
8.0 o C
Ştefăneşti
13.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.