Botoșăneanul a fost povestit pe rețelele de socializare drama prin care a trecut.
Sebastian Dobrincu a ajuns la spital, iar experiența de acolo nu a fost una tocmai bună. Milionarul este unul din susținătorii ”SpitalePubliceDinBaniPrivați”.
Tânărul originar din Botoșani a povestit că a așteptat 40 de minute până ce SMURD-ul l-a transportat la spital.
De ce susțin #SpitalePubliceDinBaniPrivati? Fiindcă neajunsurile spitalelor din România, ne afectează într-un final pe noi toți. Și se pare că a venit rândul meu. Vă zic doar că în duelul dintre feliatorul de legume și mâna mea, n-am ieșit câștigător. Am pictat bucătăria vreo 40 de minute, până când SMURD-ul a reușit să mă ducă la Floreasca.
În continuare, Sebastian Dobrincu a povestit condițiile din unitatea medicală.
Condițiile de acolo, le cunoaștem cu toții. Medicii evident suprasolicitați de numărul mare de pacienți la urgențe. Cozi interminabile pe holuri și la blocul operator. Saloanele de pacienți pline ochi. Împreună putem schimba asta.
Echipa #SpitalePubliceDinBaniPrivati renovează spitale de peste 3 ani.
„Iubire prefăcută”, tentativă de fraudă printr-un simplu mesaj: Avertismentul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Puștanii din Centrul Vechi ridicați de forțele MAI, trimiși acasă după câteva ore
Sergiu Bălășcău
Sep 11, 2024
Struguri vânduți la Botoșani direct din dubă
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
VINERI: Ziua Pompierilor sărbătorită cu ceremonial militar, plimbări cu șenilata și tiroliană
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile