Monden
Larisa Drăgulescu divorțează de bărbatul care are casă în Botoșani: Mi-a fost clientFOTOGALERIE

Larisa Drăgulescu, care a fost căsătorită cu multiplul campion la gimnastică Marian Drăgulescu, a anunțat prin intermediul unei postări pe Facebook că divorțează de Marian Bogdan, bărbatul cu care a făcut nuntă în aprilie 2021. Cei doi au format un cuplu mai mulți ani și nu au copii împreună.

#divorț2


„Am ales să mergem pe drumuri separate. Eu am ales România, el a ales Germania. Prietenia ne va lega întotdeauna, indiferent de distanță. #divorț2 ?”, a fost mesajul scurt scris de Larisa Drăgulescu pe rețelele de socializare.


Totodată, ea a distribuit și o fotografie în care apare alături de Marian, amândoi au zâmbetul pe buze, scrie Libertatea.


În urmă cu cinci ani, Larisa Drăgulescu l-a cunoscut pe Marian Bogdan. Pe atunci, ea lucra ca escortă în Germania, iar bărbatul care avea să îi devină soț ani mai târziu a fost unul dintre clienții ei.


„Actualul meu soț mi-a fost client. Nu m-am îndrăgostit de el de la început, poate că nici acum nu mă simt îndrăgostită de el. Îl iubesc pentru că este un om extraordinar. Îl simt cel mai bun prieten și este omul pe care mă bazez în orice moment. Mă acceptă în totalitate așa cum sunt. E foarte greu să găsești un bărbat care să te accepte cu copii”, a declarat în urmă cu luni de zile Larisa Drăgulescu în emisiunea online „În Oglindă”.

 

Cum a ajuns al doilea soț să aibă același nume ca primul


În aprilie 2021, Larisa Drăgulescu s-a căsătorit cu Marian. Au avut parte de o ceremonie restrânsă, în familie. Se știe că soțul a luat numele ei, cel pe care l-a păstrat după divorțul de Drăgulescu.


„Ironia sorții este că îl cheamă și Marian, Bogdan Marian Drăgulescu. A avut unele obiecții, dar l-am bătut bine ca pe celălalt Marian și s-a supus. Glumesc! L-am convins cum știu eu mai bine. Cu dragostea mea! Mie mi se pare normal așa, am doi copii și eu nu mi-aș fi schimbat numele să îmi fie altfel față de copiii mei. Si mi-am dorit foarte mult ca atunci când ne prezentăm ca o familie, să fim sub același nume toți”, a spus Larisa Drăgulescu pentru Playsport.ro în luna martie a acestui an.


Aceasta ea a dezvăluit și că soțul ei are bunurile lui în Germania, dar și o casă în Botoșani.

 

Larisa Drăgulescu face o mulțime de bani din clipuri interzise minorilor postate pe rețele de profil.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Fosta soție a lui Marian Drăgulescu s-a recăsătorit, noul soț are casă la Botoșani: Nu o cunosc pe mama soțului meu, nu ne-a dat binecuvântarea
Andreea Bălan spune adevărul despre botoșăneanul de care se desparte în lacrimi: El este cel care nu își mai dorește…

 

 

Bărbatul celebru al unei botoșănence pus la zid cu restaurantul său de lux : Puiul încă respira…
Restaurantul pe care îl deține soțul unei botoșănence a devenit ținta unor acuzații grave legate de preparate și de servire.
Viviana Sposub și iubitul ei au renunțat un pic la visul american: Nu vrea să piardă acest moment
 Viviana Sposub a venit însoțită de George Burcea, actorul care a jucat rolul lui Lurch în seialul Wednesday.
CINE este fratele celebrei botoșănence Cristina Ciobănașu – CUM se înțeleg cei doi
Cristina Ciobănașu are un frate, de vârstă apropiată cu ea, iar cei doi seamănă ca două picături de apă.
Și-a cumpărat rochia de mireasă: O botoșăneancă celebră se pregătește de nunta cu alesul inimii
Nunta va avea loc în vara acestui an.
Cei doi botoșăneni celebri recunosc fără ocolișuri: Chiar suntem norocoși la capitolul ăsta!
Botoșănenii Sebastian Dobrincu, în vârstă de 24 de ani, și Ioana Ignat, și ea de aceeași vârstă, formează de mai mult timp un cuplu.
Andreea Bălan se bucură că fostul soț s-a cuplat repede cu botoșăneanca Viviana Sposub: Să vină la fetițe într-o lună cu una, altă lună cu alta, nu! - FOTOGALERIE
Deși Andreea Bălan și George Burcea au avut certuri și au fost implicați în scandaluri publice după divorț, acum artista pare că vorbește cu alt ton despre tatăl fiicelor sale și iubita lui actuală, nimeni alta decât botoșăneanca Viviana Sposub.
Artista din Botoșani care se pregătește să devină mămică: Vreau să fiu fericită și împlinită și pe planul acesta
 Trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de iubitul ei. Mai mult decât atât, artista își dorește să devină mamă cât mai curând.
Actrița din Vorona, dezvăluiri neașteptate despre cariera ei: Am decis că e mai bine să stau puțin deoparte - FOTO
Încă de la debutul ei în televiziune, vedeta a câștigat inimile fanilor, care au dorit să o vadă în fiecare producție, însă cel puțin în ultima vreme, acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Francisca l-a adus pe TJ acasă la părinții din Botoșani: L-au primit cu brațele deschise / L-au fascinat tradițiile de la noi din zonă
TJ a venit de Paști la Botoșani și i-a cunoscut pe părinții iubitei sale. S-au plăcut, spune Francisca.
V-o mai amintiți pe Aisa? A intrat în „Casa iubirii” ca să-și găsească sufletul pereche – FOTO cum arată acum
A fost model inclusiv la Botoșani după care a plecat și s-a stabilit în cealaltă parte a țării.
Artista care îşi împarte sărbătoarea de Paşti între soacră și fanii de la Botoşani: Ne strângem toată familia! - FOTO
Artista va petrece sărbătorile cu toată familia, însă nu renunță nici la concerte, mai ales că vor merge în partea de nord a țării.
Botoșăneanca cu bărbatul celebru, vacanță în Dubai de Paște: Escapadă în doi, copilul lăsat în grija bunicilor
Cei doi au plecat în vacanță fără fiul lor. 
Artista din Botoșani care la 23 de ani a avut un iubit de 70: Mereu a avut o atracție pentru bărbații mai în vârstă
Este din Botoșani însă trăiește de foarte mulți ani în capitală.
Reacția botoșăneanului luptător MMA după ce Francisca și-a declarat iubirea pentru un alt bărbat: Am întâlnit o persoană minunată, așteptăm un copil
Botoșăneanul Bogdan Lățescu, bărbatul alături de care Francisca a trăit o frumoasă poveste de dragoste mai bine de un deceniu, va deveni tată.
Diva din Botoșani, dragoste mare după divorț / Iubitul se teme de ”soacră”: Cred că vor să mă omoare! - FOTO
Au dat cărțile pe față: cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste!
Botoşănenii Viviana Sposub şi George Burcea au PĂRĂSIT România: E orașul care niciodată nu doarme / Lumea e mai relaxată
Viviana a povestit pentru fanii săi despre viața departe de România.
Orașul din Moldova în care s-a retras Mircea Radu alături de soția botoșăneancă: Nu sunt genul pretenţios
Mircea Radu a renunțat la televiziune pentru a se bucura de o viață liniștită într-un județ din Moldova.
Viviana Sposub a fost la un pas de moarte: Sper din suflet că mi-am învățat lecția! - FOTO
Viviana Sposub a renunțat la cel mai mare vis al său din cauza problemelor financiare.
Frumoasa din Vorona, transformată total lângă bărbatul care i-a luat locul lui Vlad: ”Îmi dă încredere!” - FOTO
Actrița are numai cuvinte de laudă la adresa iubitului ei.
FOTO Bat clopote de nuntă: Locație de vis aleasă de botoșăneanca cu bărbatul celebru – Mai frumos de atât nu se poate
Cei doi au ales locația pentru evenimentul care va avea loc în această vară.
Este aceasta Stirea zilei? Nu trebuie sa judecam pe nimeni dar acesti oameni nu trebuie mediatizati.
20 noiembrie 2022, 17:48
astratex.ro
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Eu am spus foarte clar că, în momentul în care o să ajung să implementez reforma pensiilor sau reforma legii salarizării, nu o să fac ce s-a făcut la momentul scrierii PNRR. Adică nu o să fac o reformă sau reforme pe ascuns. O ...
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9633 lei
USD
Dolarul SUA
4.6099 lei
CHF
Francul elveţian
5.0913 lei
GBP
Lira sterlină
5.7790 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3216 lei
XAU
Gramul de aur
293.6078 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2599 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3373 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0571 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4361 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6664 lei
Vremea
astăzi
Botosani
7.9 o C
Dorohoi
11.7 o C
Bucecea
13.8 o C
Darabani
11.2 o C
Saveni
9.8 o C
Ştefăneşti
16.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.