Monden
De ce a dormit George Burcea două luni în fața blocului Vivianei Sposub

Poveste total surprinzătoare despre viața fostului soț al Andreei Bălan.

În adolescență, George Burcea a fost nevoit să doarmă aproape 60 de zile într-o mașină veche, în fața blocului Vivianei Sposub.

 

Dat fiind faptul că cei doi iubiți sunt originari din Botoșani, acolo unde au copilărit, ironia face ca o experiență mai puțin plăcută din viața lui George să fie asociată cu iubita sa Viviana.

 

La vârsta de 15 ani, după ce a fost păcălit de un prieteni în privința unui job, George Burcea a povestit că a fost nevoit să doarmă două luni într-o mașină veche, în Botoșani. Culmea, autoturismul respectiv se afla parcat chiar în fața blocului în care Viviana locuia cu părinții săi. Pe atunci, asistenta Tv se afla abia în primii ani de viață, scrie cancan.ro.

 

”Din întâmplare, m-am întâlnit cu un băiat, vreo 20 de ani și cărare pe mijloc. El venea la bunica, în fiecare vară. Mi-a spus că are o garsonieră, pentru care cerea aproape cât un salariu de la vremea aia. În fiecare seară furam pepeni, dimineața furam pâine. I-am spus că am nevoie de un loc de muncă. M-am angajat cu 250 de lei pe lună la pavaje. După ce făceai pavajele alea, dacă se crăpau dalele, îți scădeau banii și nu mai luai niciun ban. Am stat la el, îi plătisem și mi-a dat țeapa. Mi-a luat și casetele pe care le aveam cu mine. Am locuit iar pe stradă, un alt prieten mi-a zis că are o mașină veche și am stat două luni de zile în mașina aia, chiar în fața blocului Vivianei”,

George Burcea

 

 

George Burcea s-a visat de mic actor

 

“Eram în anul 1999, la Puțureni, județul Botoșani, cu bunicii mei și sora mea mai mare. Era un serial care se numea Sunset Beach. În fiecare seară, prindeam TVR 1. După ce vedeam acel serial, ieșeam în mijlocul străzii. Eram noi și câmpul, mă învârteam în cele patru puncte cardinale și spuneam așa: Meg, Ben, vă iubesc și într-o zi o să fiu ca voi! Aveam vreo 10 ani”,

a mai povestit celebrul actor.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Cine este Francisca, botoșăneanca de la ProTV care a înlocuit-o pe Viviana Sposub - FOTO
Fotografia cu care Viviana a cucerit internetul: Asta e adevărată femeie

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
După ce a fost părăsit, Cătălin Bordea spune „pas” unei noi relații: Nu am iubită pentru că nu o caut
Actorul botoșănean se pregătește să dea lovitura în cinematografe.
Viviana Sposub a ajuns pe mâna medicilor: Au revenit durerile
Botoșăneanca nu reușește să scape de niște probleme de sănătate cu care se confruntă deja de câteva luni bune.
Mircea Radu, dezvăluiri după 11 ani de căsnicie cu soția botoșăneancă: E ca navigarea pe un ocean/ Nu e nimic lin
Fostul prezentator TV trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soția lui originară din Botoșani.
Cuplu celebru de botoșăneni, poveste de dragoste pornită din studio: Pe platourile de filmare s-a aprins flacăra
Sebastian Dobrincu și iubita lui, Ioana Ignat, formează un cuplu discret de aproximativ un an.
Viviana Sposub, apariție surprinzătoare alături de un alt bărbat – FOTOGALERIE
 Botoșăneanca a luat pe toată lumea prin surprindere cu ultima ei postare de pe Instagram.
„Doamna și vagabondul” Botoșăneanca cu soțul celebru, apariție uluitoare pe străzile din București
Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare și au stârnit un val de reacții.
Botoșăneanca Gabriela, gest „suprem” de iubire pentru soț și fiu – FOTO
 Gabriela Prisăcariu a publicat primele imagini pe rețelele de socializare cu noua schimbare.
George Burcea și Andreea Balan vor fi colegi de trust: Actorul din Botoșani joacă într-un serial - Am primit cu bucurie propunerea
Andreea Bălan și George Burcea sunt din nou împreună, însă nu în viața personală, ci în cea profesională.
Mircea Radu dărâmat de accidentul soției și moartea mamei: Loviturile astea aproape că m-au transformat într-o umbră
Soţia lui Mircea Radu a suferit un accident. Raluca a fost lovită de o mașină, pe trecerea de pietoni.
Abia divorțat, Cătălin Bordea a pus ochii deja pe o actriță: Să facă plăcintă cu mereFOTOGALERIE
Cătălin Bordea a divorțat de fosta sa soție, Livia, după o căsnicie de nouă ani. În prezent, actorul se focusează pe proiectele profesionale, însă a mărturisit recent că știe exact ce-și dorește de la viitoarea parteneră. Juratul de la iUmor a spus că i-ar plăcea ca femeia din viața lui să semene cu Doinița Oancea.
George Burcea și-a făcut bagajele și a plecat din România, după despărțirea de Viviana
Cei doi botoșăneni se pare că s-au despărțit definitiv.
REACȚIA lui Bordea după ce fosta soție s-a mutat deja cu Spike: Mai tare m-ar interesa dacă...
Cătălin Bordea a aflat că Livia, fosta lui soție, s-a mutat deja cu Spike, cel care i-a fost cel mai bun prieten și care acum formează un cuplu cu fosta lui parteneră.
Artista din Botoșani, după zvonurile că noul soț ar fi milionar: Eu nu sunt sclava banilor
Deși s-a speculat că este milionar, artista ar câștiga mai mult decât el.
Silvia Chifiriuc, marcată de moartea părinților ei: Nu poți decât să te rogi să te învețe Dumnezeu să trăiești fără ei
Botoșăneanca Silvia Chifiriuc este în continuare afectată de moartea părinților săi.
Mircea Radu, în caravană prin Europa: Soțul botoșănencei scrie o carte când revine acasă - FOTO
Mircea Radu a dezvăluit că se apucă din nou de scris când revine acasă.
Iubita lui Reghe îi mai dăruiește un copil: Fetiță sau al 4-lea băiat?
Cei doi par să-și fi regăsit liniștea iar viața le-ar putea fi luminată de un al doilea copil căruia îi va da naștere iubita cu rădăcini botoșănene.
„Pentru totdeauna!” Artista din Botoșani s-a căsătorit cu alesul inimii în Turcia – GALERIE FOTO
Cântăreața s-a mutat deja în Turcia pentru a fi alături de soțul ei.
Soțul celebru al unei botoșănence, amintiri dureroase din liceu: Nu aveam încălţăminte, îmi era ruşine / Eu am văzut cicatrici
Întâmplări dureroase din copilărie dezvăluite de soțul unei botoșănence.
Mircea Radu, mândru de soția botoșăneancă: E o femeie deșteaptă si foarte bine organizată
Prezentatorul a oferit detalii inedite despre viața de familie.
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea a fost surprinsă în fostul cămin conjugal
Livia a fost surprinsă în timp ce ieșea din spital cu branula în mâna bandajată.
Nu le- am citit viata si opera .
9 aprilie 2021, 14:11
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„De la preluarea mandatului, am pus accent pe colectarea datelor de contact de la consumatori, în vederea corespondării cu aceștia, prin diverse metode, e-mail, mesaje, conturi în aplicație. Am reușit să strângem până în ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
3.3 o C
Dorohoi
2.2 o C
Bucecea
2.9 o C
Darabani
1.8 o C
Saveni
3.3 o C
Ştefăneşti
13.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.