Proiectul de modernizare și extindere a Secției de Oncologie completează portofoliul de investiții pe care Consiliul Județean le are în vedere pentru dezvoltarea sistemului sanitar botoșănean.
Proiectul Consiliului Județean Botoșani de modernizare și extindere a Secției de Oncologie a fost scos la licitație.
„Modernizarea și extinderea cu un etaj a Secției de Oncologie, proiect în valoare totală de peste 6,6 milioane de euro, a intrat în linie dreaptă. Este o investiție majoră care presupune, pe lângă extinderea pe verticală cu încă un etaj a corpului de clădire existent, lucrări de reabilitare (termică, finisaje și instalații), recompartimentarea etajului I și conformarea secției la noua legislație în vigoare, privind reamenajarea circuitelor specifice și refacerea finisajelor în concordanță cu cerințele Direcției de Sănătate Publică. Proiectul, pe care noi îl considerăm prioritar, este foarte important pentru sistemul sanitar botoșănean, deoarece presupune optimizarea activităților prestate de către cadrele medicale, creșterea capacității de satisfacere a nevoilor pacienților, a ponderii și calității serviciilor medicale acordate”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Lucrările de modernizare au în vedere redimensionarea instalațiilor electrice, termice, sanitare și de gaze medicinale pentru tot corpul de clădire, recompartimentarea întregii clădiri după legislația în vigoare și asigurarea dotărilor necesare pentru Secția Oncologie.
„Am promis că vom asigura botoșănenilor servicii de sănătate la stat ca la privat și demonstrăm că angajamentul luat nu a fost doar o vorbă în vânt. Vom folosi orice oportunitate se ivește pentru a atrage fonduri europene și guvernamentale atât de necesare dezvoltării județului nostru”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Proiectul de modernizare și extindere a Secției de Oncologie completează portofoliul de investiții pe care Consiliul Județean le are în vedere pentru dezvoltarea sistemului sanitar botoșănean.
În ultimii doi ani, sumele atrase de către Consiliul Județean Botoșani din fonduri guvernamentale, europene și PNRR, prin proiecte care vizează modernizarea sistemului sanitar (construcții noi, reabilitare de clădiri și aparatură medicală) se apropie de pragul de 35 de milioane de euro.
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024