Un nou proiect de ordin de ministru vizează modificarea acordării burselor de merit.
În noul an școlar, 2023-2024, se schimbă modul de acordare al burselor de merit, printr-un proiect de ordin de ministru, pus în dezbatere publică vineri seara, 25 august 2023, scrie Edupedu.
Acestea nu se vor mai acorda în funcție de un anumit prag de medie, ci vor primi 30% dintre elevii fiecăriei clase de gimnaziu și liceu, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale. Până acum primeau burse de merit elevii care au obținut media anuală generală de la 9,50 în sus. Apare însă și o condiție, ca „elevii să aibă media 10 la purtare la finalul cursurilor din anul școlar anterior și să fie promovați la toate disciplinele”.
În cazul în care în clasă există unul sau mai mulți elevi cu media generală anuală egală cu a celui de pe ultima poziție din lista beneficiarilor de burse de merit obținute în baza prevederilor alin. (1) lit. a), lista de beneficiari va fi extinsă pentru a-i cuprinde pe toți cei cu medii egale.
Modelul a fost preluat de la primăria sectorului 6, care prin hotărâre de consiliu local prin care a eliminat pragul și a introdus procentul de acordare al burselor. Primarul Ciprian Ciucu este coleg de partid în PNL cu ministra Ligia Deca.
Pentru anul școlar 2023-2024, cuantumul minim al burselor este stabilit prin Legea Educației, ca excepție, urmând ca începând cu anul școlar 2024-2025, cuantumul minim al burselor va fi aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, la propunerea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar (CNFÎP).
Pentru anul școlar 2023-2024, bursă de merit este 450 lei/lună (n. red. crește de la 200 de lei cât este în prezent).
Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute la propunerea dirigintelui, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens. Acesta va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit pe baza mediei generale, în primele 30 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.
Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. b) – d) atestate prin documente școlare, respectiv prin copii certificate conform cu originalul la nivelul unității de învățământ, de pe diplomele obținute la competiții, însoțite de o cerere în acest sens, depusă de părinte/reprezentant legal/elev major, în primele 30 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.
Profesorul diriginte sprijină părinții/reprezentanții legali ai elevilor și coordonează procesul de depunere a documentelor necesare pentru acordarea burselor.
În noua lege a Educației dispare bursa de studiu care se acorda elevilor care au obținut media anuală generală de cel puțin 7,50. Astfel 91 de mii de burse de studiu dispar.
Ministerul Educației a fost amendat de Consiliul Național de Combatere a Discriminării, din 16 noiembrie 2022, cu 10.000 de lei pentru că prin ordinul de ministru din septembrie 2022, emis de fostul ministrul Sorin Cîmpeanu, elevii de clasa a V-a nu au mai putut primi burse de merit. CNCD a stabilit că ordinul este discriminatoriu.
Ministerul a justificat eliminarea burselor pentru elevii de clasa a V-a, spunând că din 2023 nu mai există semestre, ci module, și nu pot fi luate în calcul calificativele din clasa a IV-a pentru acordarea burselor. Consiliul a remarcat “pasivitatea unei instituții a statului român de a identifica un alt mod de evaluare a elevilor de clasa a V-a astfel încât să fie respectat principiul nediscriminării în cazul acordării burselor de merit”.
A murit o cunoscută scriitoare, cetățean de onoare al municipiului Botoșani
Oana Sava
Oct 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
ANUNȚ Consiliul Local încă în funcție, convocat în ultima ședință ordinară
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Un bărbat de 65 de ani s-a trezit cu Poliția la ușă după ce a furat un telefon
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
CLIPUL ZILEI: Doina Federovici și-a prezentat echipa cu care „atacă” Parlamentul României
Oana Sava
Oct 15, 2024