Martorii spun că, deși părea că incendiul a fost lichidat, flăcările au izbucnit apoi cu și mai mare forță. Din fericire, intervenția pompierilor a fost promptă, astfel încât incendiul a fost stins.
Este vorba despre blocul de la Casa Cărții, poziționat către Pietonalul Transilvaniei. Salvatorii au reușit să evacueze mai multe persoane și să lichideze incendiul.
Panica i-a cuprins pe toți cei care locuiesc în imobil. O tânără mamă a ieșit cu copilul în brațe, care plângea. Femeia a povestit înspăimântată că a încercat să își țină pruncul mai aproape de geam, pentru a nu se sufoca. O altă femeie a fost scoasă pe targă și transportată la spital.
Oamenii spun că incendiul s-a manifestat destul de ciudat. Astfel, a ars prima oară, s-a stins, iar apoi a reizbucnit cu flăcări mari.
Locatarii au fost scoși de pompieri și de jandarmi, iar zona a fost delimitată.
Incendiul a izbucnit într-un apartament cu două camere în care locuiește o pensionară.
La fața locului au ajuns cinci echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, dar și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani.
În total au fost evacuate, preventiv, 23 de persoane, dintre care trei copii. O femeie în vârstă de 65 ani, proprietara apartamentului, a suferit arsuri la nivelul fetei și mâinilor, fiind transportată la spital. La spital a ajuns și un copil de doar șapte luni.
”La sosirea forțelor de intervenție la fața locului ardeau bunurile dintr-un apartament la etajul trei. O femeie în vârstă de 65 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate întrucât a suferit arsuri la nivelul feței și mâinilor și a fost transportată la spital. La spital a ajuns și un bebeluș de șapte luni, acesta fiind intoxicat ușor cu fum. Intervenția a fost finalizată, urmează să stabilim cauza probabilă de izbucnire a incendiului”,
Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani
Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Au ars bunurile din dormitor, bucătărie și hol.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări aprinse lăsată nesupravegheata lângă materiale combustibile.
Vezi video AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024